“Pomul vieţii” – un film depresiv şi plictisitor, dar înţelept …

A luat premii, a fost apreciat înalt de emeriţi ai cinematografiei mondiale, dar nu a impresionat pentru a întrece sau a fi la limita așteptărilor personale. Filmul “Pomul vieţii” (Regizor: Terrence Malick; Actori centrali: Brad Pitt, Sean Penn, Jessica Chastain) cu adevărat deschide uşi în subconştientul celor care îl privesc сu atenţie. Totuşi, acesta este complex şi dificil de pătruns pentru cei cu interese îndepărtate de filosofia şi psihologia omului rătăcit în rutina vieţii. Nu întâmplător, deja după primele 10-15 minute din sală ieşeau rând pe rând oameni plictisiţi de imaginile greu de digerat pentru devoratorii fideli ai comediilor şi filmelor de acţiune cu sens superficial şi fir logic extrem de clar. Alţii au rămas să desprindă din peliculă reflecţii asupra vieţii, ascunse dinadins de regizor în metafore cinematografice greoaie. Constat cu o doză de tristeţe că majoritatea persoanelor au aclamat sfârşitul filmului,  fiind obosiţi de intensitatea simbolurilor depresive şi prelungirea acţiunii peste răbdarea medie a unui spectator. Chiar şi eu m-a simţit extenuat vizionând pelicula de la care aşteptam un val de emoţii cel puţin constructive.

Înţeleg logica regizorului şi felul în care el a legat natura firească a viului şi calea pe care o parcurge orice fiinţă vie pentru a atinge fericirea. Dar ideea biblică a fost prea adânc şi perseverent îmbinată şi îmbibată în scenariul filmului. Acesta ar putea provoca senzaţii revoltătoare în minţile celor care obţin fericirea fără a pretinde sau a cere ajutorul din partea lui Dumnezeu. Pe semne această reacţie şi-ar fi dorito şi regizorul, care astfel restrânge cercul de potenţiali admiratori ai peliculei. Totodată consultul pe care personajele filmului îl au cu actorul invizibil, adică cu spiritul sfânt, devine un element deranjant pentru cei din faţa ecranului, care posibil obişnuiesc să se adreseze la propriul conştient pentru a trece peste poverile întâmpinate.

“Pomul vieţii” poate fi considerat un labirint mintal din care nu toţi spectatorii au avut posibilitatea să iasă. O cauză pentru starea de confuz pe care a creat-o filmul este că autorul acestuia împrăştie intenţionat cheile necesare pentru decodificarea lui, încâlcind percepţia şi lăsând-o oscilând de la începutul şi până la sfârşitul peliculei. Amalgamul de genuri adunate sub umbrela acestui produs cinematografic a descurajat iubitorii de categorii mai concrete şi tangibile. Drama psihologică pe care o reprezintă “Pomul vieţii” este întrepătrunsă de elemente ştiinţifice legate de crearea universului, iar pe alocuri are ceva asemănător cu filmele documentare seci şi devitalizate. Încorporarea unor scene caracteristice trilogiei “The Lord of the rings”, unde eroina principală este asemenea unui personaj fabulos, se confruntă de asemenea cu realitatea dură şi crispată în care se derulează acţiunea. Substituirea frecventă a genurilor dezorientează, deoarece subiectul abordat este complicat în sine. De aceea, mulţi aşteptau cu nerăbdare terminarea filmului pentru a ieşi dintr-o stare depresivă inoculată de circumstanţele şi vibraţiile sentimentale nearmonioase ale actorilor implicaţi în peliculă.

Nu cred că există cineva care ar spune că Brad Pitt sau Jessica Chastain au avut o prestaţie mediocră, din contra, consider că ei au salvat pelicula, făcând-o atractivă şi palpitantă. Pe aceasta a mizat regizorul invitându-l pe Pitt, iar Chastain a fost o completare perfectă, cât de discriminator nu ar suna. Oricum şi aceştia au fost puşi pe un plan secundar, pentru a nu umbri esenţialul spiritual cu care autorul a vrut să întreţese toată pelicula. Tragedia umană a contat mai puţin la un moment, deoarece peste tot figura rugăciunea şi frământările umane asupra existenţialismului mecanic şi dedicaţia pentru Dumnezeu. Astfel a fost diluat leit-motivul dedus apriori şi pe parcursul filmului – “continuitatea vieţii pe pământ şi locul omului în acest circuit firesc”.  Intenţionat sau nu, dar regizorul leagă prezenţa omului de statutul lui în relaţia cu Dumnezeu. Bun sau rău, dar omul aparţine spiritului sfânt, fiind în subordinea lui, – e ceea ce a vrut să sublinieze  regizorul. În condiţiile în care Biserica cunoaşte o nouă etapă de emancipare, văd periculos asemenea mesaj de subordonare oarbă a omului faţă de ceva invizibil dar puternic. Mai ales că, familia prezentată în “Pomul Vieţii” este un adevărat cuib de depersonalizare a indivizilor şi de impunere a unei autorităţi parentale de temut.

Filmul a lăsat urme adânci în percepţia mea, generând o confruntare ideatică pe care cu certitudine o va trăi oricine va privi acest film complex, pentru unii depresiv, iar pentru alţii doar plictisitor.

Drama umană este descrisă fragmentat, iar regizorul a lăsat unele episoade totalmente neinspirate din cauza dorinţei de a umple filmul cu variate simboluri. Cu toate acestea, ceea ce a reuşit să redea regizorul şi actorii este setea de dragoste pe care o simte omul, de la mic la mare, de la cel puternic la cel firav, de la masculin la feminin, de la pragmatic la religios. Morala filmului se rezumă la faptul că anume acest sentiment alimentează şi menţine destinul uman.