Tartak–Ne varta

Tartak–Nu merită

Uite, asta e tot: primele ploi de toamnă
Inundă zilele în care am fost fericiți,
Când eram alături de tine.
Apa rece a inundat acele zile.
Cu pași înceți mă întorc înapoi–
Prin ceața tomnatică, prin noiembrie…
Înapoi în primăvară, înapoi în vară–
Acolo aveam cu ce să mă alint, aveam de ce să mă bucur
Pentru tine eram gata de orice–
Orice lucru mare, orice lucru mic…
Să mă scufund în mare, să sar înspre cer–
Totul pentru tine, numai pentru tine!

Nu faci cât cuvintele bune,
Nu meriți lacrimi curate!
Fugi din visele mele
În pădurea ta întunecoasă!
„Eu nu mai iubesc!”
Răsună peste tot…
Îmi voi străpunge inima
Și voi smulge din ea durerea.

Ți-ar părea: gata–uită!
Niciodată să nu mai vezi, niciodată să nu auzi!
Să nu îmbrățișezi, să n-o mai strângi!
Niciodată mai mult să nu o întâlnești!
„E o vrăjitoare!”–spuneau despre tine.–
„Orice i-ai da o să-i pară puțin!”
Dar inima-mi nebună altceva țipa–
„Eu te iubesc, vino la mine!”
Viața zbura în ritm de poveste,
Vise colorate, zile însorite…
Totul s-a înecat, s-a înădușit cu zoi–
Ai presurat otravă, ai lovit prin piept.

Nu faci cât cuvintele bune,
Nu meriți lacrimi curate!
Fugi din visele mele
În pădurea ta întunecoasă!
„Eu nu mai iubesc!”
Răsună peste tot…
Îmi voi străpunge inima
Și voi smulge din ea durerea.