Armata Republicii Moldova renunţă la pasul de defilare sovietic



Armata Naţională a Republicii Moldova renunţă la pasul de defilare sovietic, adoptând “un model european”, care, la prima vedere, seamănă cu acela folosit de militarii Armatei Române. La parada militară din 27 august 2011, consacrată aniversării a 20 de ani de la proclamarea independenţei Republicii Moldova, efectivele militare din cadrul Forţelor Armate vor trece prin Piaţa Marii Adunări Naţionale cu noul pas de defilare. Noua variantă a pasului de defilare a fost prezentată marţi de Batalionului de Gardă al Ministerului Apărării, preşedintelui interimar al Republicii Moldova, Marian Lupu, anunţă MAp. „Este un model european. Unul solemn, dar, concomitent, este un model de defilare care păstrează sănătatea acestor băieţi tineri care au o viaţă înainte”, a apreciat Lupu, după exerciţiul demonstrativ.
Potrivit ministrului Apărării, Vitalie Marinuţa, după aprobarea noii formule a pasului de defilare, instituţia va înainta Preşedintelui Republicii Moldova proiectul modificărilor şi completărilor Regulamentului instrucţiei de front al Forţelor Armate, care va stipula trecerea la noul model de defilare a militarilor în timpul diferitor ceremonii. „În Regulamentul instrucţiei de front va fi modificat pasul de defilare, de manevră, mişcarea mâinilor şi poziţia pe loc repaus. Procedeele menţionate devin mai uşor asimilabile în procesul de instruire a efectivului Forţelor Armate şi, respectiv, implică mai puţin efort fizic din partea acestora”, a declarat ministrul Marinuţa.
Săptămâna trecută, guvernul R. Moldova a decis că va aloca peste 9 milioane de lei pentru parada militară organizată în Piaţa Marii Adunări Naţionale în data de 27 august – Ziua Independenţei. La parada militară, urmează să participe 1528 de persoane. Astfel, Ministerul Apărării va fi reprezentat la paradă de 1018 persoane (inclusiv 91 de participanţi la conflictul armat din anul 1992), Ministerul Afacerilor Interne – 389 persoane, iar Serviciul Grăniceri – 121 persoane. De asemenea, la parada militară vor participa şi 86 de unităţi de tehnică auto şi blindată. Ministerul Apărării va antrena 66 de unităţi de tehnică, Ministerul Afacerilor Interne – 14, iar Serviciul Grăniceri – 6. În afară de aceasta, la parada militară din Piaţa Marii Adunări Naţionale vor fi implicate 600 unităţi de sisteme de artilerie şi armament, dintre care: 360 unităţi ale Ministerului Apărării, 160 unităţi ale Ministerul Afacerilor Interne şi 80 unităţi ale Serviciului Grăniceri.
Parada militară cu participarea unităţilor militare ale Armatei Naţionale, subdiviziunilor Ministerului Afacerilor Interne şi ale Serviciului Grăniceri, cu tehnica şi armamentul din dotare, va avea loc în Piaţa Marii Adunări Naţionale la 27 august 2011, Ziua Independenţei Republicii Moldova. Ministrul Apărării a subliniat că mijloacele financiare pentru desfăşurarea paradei militare n-au fost planificate în bugetul pentru anul 2011, iar structurile implicate vor folosi aceşti bani pentru diferite activităţi de pregătire şi organizare. „Este vorba despre cheltuieli ce vizează asigurarea cu obiecte de echipament a participanţilor la parada militară, asigurarea cu carburanţi-lubrifianţi, produse alimentare, pregătirea tehnicii şi armamentului şi procurarea instrumentelor de percuţie şi altor rechizite de paradă”, a accentuat ministrul Apărării, în calitate de responsabil pentru constituirea formaţiunilor de paradă.
Marţi, la Chişinău, într-o şedinţă a Consiliului Colegial al Ministerului Apărării, au fost discutate problemele reformării şi modernizării structurilor Armatei Naţionale, precum şi activitatea comandamentelor militare în direcţia respectivă, eveniment la care a participat preşedintele interimar al Republicii Moldova, Marian Lupu. Potrivit acestuia, atât Armata Naţională, cât şi întregul sistem de apărare, au nevoie de reformare, dar acestea trebuie modernizate în baza unor programe şi strategii bune determinate, şi nu în baza unor abordări sporadice. „Astăzi discutăm chestiuni strategice, care în mod evident au tangenţă şi cu partea financiară şi nu doar. În cadrul ultimei şedinţe a Consiliului Suprem de Securitate, a fost discutată Analiza Strategică a Apărării, au fost făcute concluziile necesare şi trasate sarcinile de rigoare. Rămâne doar să definitivăm care va fi pachetul resurselor financiare în raport cu Produsul Intern Brut sau alte formule, fiindcă, în funcţie de resursele disponibile, depinde tactica pe care trebuie s-o aplicăm pentru reformarea armatei. Armata are nevoie de reformă, armata are nevoie de resurse de dotare”, a accentuat Marian Lupu.
Potrivit ministrului Apărării, Vitalie Marinuţa, adoptarea de către Parlament a Strategiei Securităţii Naţionale va permite instituţiei elaborarea şi punerea în funcţiune a Strategiei Militare Naţionale, un element foarte important în procesul de construcţie militară, modernizare şi reformare a Armatei Naţionale. În cadrul şedinţei au fost puse în discuţie proiectele de dezvoltare a comandamentelor forţelor terestre, aviaţie şi logistică, care urmează să fie finalizate şi înaintate spre aprobare până la finele anului. Marinuţa consideră că implementarea acestor programe de modernizare a Armatei Naţionale va permite crearea unei structuri militare moderne, completată cu cadre profesioniste şi dotată cu tehnică şi armament, care ar asigura securitatea militară a Republicii Moldova.
Sursa: Ziua Veche

Sursa
2011-06-15 12:21:00



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

13:16:08Moldoveanul Artiom Livadari va lupta în GLORY 💥🏆 —» Sandu GRECU
15:55:57Un Yes-Eu —» Leo Butnaru
14:51:14Merdeneaua 2.0 —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
14:46:16Algoritm Literar. Nr. 9, iulie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:16Revista Algoritm Literar. Nr. 10, decembrie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:15Revista Algoritm literar, trim. I, 2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LIERAR nr. 2/2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LITERAR nr. 3 (13)/2015 —» Algoritm Literar
14:46:14Algoritm Literar, nr. 4 (14) 2015 —» Algoritm Literar
14:46:14Algoritm Literar, nr. 1 (15), anul VII, martie 2016 —» Algoritm Literar
14:46:13Algoritm Literar, nr. 2 (16), trimestrul II, 2016. —» Algoritm Literar
14:46:13ALGORITM LIETRAR nr 3/2016! —» Algoritm Literar
14:46:12ALGORITM LITERAR NR 1/2017 —» Algoritm Literar
04:40:04BACOVIA —» Leo Butnaru
12:55:11Fără Titlu —» Leo Butnaru
05:03:22ÎNTRE PROZĂ ȘI YES-EU —» Leo Butnaru
15:11:26„O societate puternică înseamnă o societate informată și unită” – Rodica Lilica, studentă la programul dual Finanțe și Bănci, ASEM 💫 —» Sandu GRECU
15:04:29„Europa nu este doar o destinație, ci cel mai sigur plan prin care ne putem moderniza fiecare localitate” – Cristian David, Președinte ILD România 💫 —» Sandu GRECU
12:10:57Feteasca Run: prima cursă care unește vinăriile din Cricova —» Fine Wine
11:53:47Festivalul vinului de autor: 4-6 septembrie —» Fine Wine
18:11:55FIECARE COPIL MERITĂ ȘANSA DE A-ȘI URMA VISUL! 💙💛 —» Sandu GRECU
05:11:19DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
12:37:25Under 15. Jucători din țară și de peste hotare, convocați de FMF la un nou trial ⚽️ —» Sandu GRECU
12:18:35„Ca primar, nu sunt aici pentru declarații, ci pentru fapte” – Viorel Jardan, primarul comunei Lozova 💫 —» Sandu GRECU
09:46:20Biblioteca – punct de întâlnire între diasporă și acasă —» BPR Ungheni's Blog