Ma bucur ca exista RMN (Transnisntria)

Mi-e milă le jurnaliștii și analiștii afiliați politic ce își permit să ne facă proști din cauza că nu am votat așa cum le convine. Mi-e milă de sărmanii oameni ce își dau votul pentru acela care le promite reparația drumului, iluminarea străzilor, salarii mai mari, locuri de muncă și cel mai important ”Integrarea EUROPEANĂ”. Îmi pare rău că majoritatea din ei nici nu înțelege că tot acești politicieni au adus țara în așa stare. Acest fapt e cunoscut de toți, dar ne lăsăm prostiți de fiecare dată când domnii de la cârma țării au nevoie de votul nostru. Putem număra pe degete oamenii a căror probleme au fost rezolvate de politicieni. Din toate promisiunile electorale nu înțeleg doar două: locuri de muncă și integrarea europeană.

1. LOCURI DE MUNCĂ.

Țara noastră nu e mare, dar locuri de muncă sunt destule. Alta este problema, nedorința oamenilor de a lucra pentru bănuți. Deschideți chiar acum 999.md și vă veți convinge, atâtea locuri de muncă încât nu-ți ajung câteva ore doar să le vezi pe toate. Foarte puțină lume însă se trage la o muncă fizică, toți (și eu) vor să stea prin birouri și să primească bani degeaba, dar e imposibil. Și în contextul spuselor mai sus am o întrebare: pentru ce politicienii ne promit locuri de muncă?

2. Integrarea Europeană.

Cineva poate să-mi spună ce ne va da integrarea europeană? Nu văd nimic bun în afară posibilitatea de a pleca în Europa fără vize. Multă lume crede că intrând în UE, momentan ne vom îmbogăți, nu e așa. Nu vedeți că au băgat Grecia în criză? Fix așa va fi și cu România, și cu o mare parte de țări europene peste puțin timp. Sau poate vă place faptul că Europa ne impune să le dăm voie gaylor să facă parade și să depună flori la monumentul lui Ștefan?

Uniunea Europeană este o gaură neagră în care ferească Dumnezeu să nimerim vre-o dată. Și mă întorc la cuvintele: Mă bucur că exista Republica Moldovenească Nistreană. Nu sunt de partea separatiștilor și condamn în totalmente toate acțiunele lor. Dar asta este adevărul, fără transnistria avem multe șanse să intrăm în UE, cu transnistria zero.

P.S.

Totuși promisiunea asta electorală de ”Integrare Europeană” lucreză, lumea crede în prostia asta. Dar cei care promit își dau bine seama, că atâta timp cât avem separatiști peste Nistru, nu intrăm în UE.



Sursa
2011-06-15 03:53:49



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

09:37:00LA PRAGUL EDITURII NEUMA —» Leo Butnaru
20:55:00Stingem lumina? #oraPlanetei —» Curaj.TV | Media alternativă
08:18:44Agresorul se eschivează, victima e calomniată #Cahul —» Curaj.TV | Media alternativă
08:17:54Ucraina continuă campania de lovituri în adîncime —» Curaj.TV | Media alternativă
18:59:00Grupul de mobilizare comunitară din Nihoreni, Rîșcani – motorul schimbării în reducerea consumului de energie 🧩 —» Sandu GRECU
16:23:00Yes-Eu —» Leo Butnaru
13:50:0085 de ani de la fondarea ziarului ,,Florile Dalbe” —» Biblioteca Publică or.Rîşcani
07:48:11Rolul memoriei culturale în consolidarea identității românești —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
14:32:47Un primar cu brățară electronică, premieră?! —» Curaj.TV | Media alternativă
13:23:15Casa de pe strada Frunze —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
12:34:00Manolachi. Uluitor! Au distrus Universitatea de Sport pentru a lua pământul din centrul orașului 🔥🔥🔥 —» Sandu GRECU
13:54:25De Florii ,, Tocuri pe biciclete”dă startul Primăverii la Ploiești —» Curaj.TV | Media alternativă
13:54:25De Florii ,, Tocuri pe biciclete”dă startul Primăverii la Ploiești —» Curaj.TV | Media alternativă
11:32:00Raport analitic anual. Bibliotecile Publice Teritoriale din Raionul Rîşcani în anul 2025. —» Biblioteca Publică or.Rîşcani
11:08:00CULTURA, DAR ȘI LIPSA EI —» Leo Butnaru
09:14:32Nou: Maestro Pinot Grigio Verde, alb brut —» Fine Wine
17:14:00Cum Centrul pentru persoanele fără adăpost din Chișinău devine un model de eficiență energetică ✨ —» Sandu GRECU
08:43:48CMB Rose Tasting: 27-29 martie, Italia —» Fine Wine
05:44:00DIN POEZIA LUMII —» Leo Butnaru
05:52:30DIN ITERSECȚII —» Leo Butnaru
20:35:00Parlamentul a votat modernizarea Serviciului de Protecție și Pază de Stat pentru alinierea la standardele europene de securitate ⚔️ —» Sandu GRECU
14:33:09Campania Wikipedia #Maraton2026 —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
09:42:37Radu Hossu: ruși încercuiți în Ucraina | Update Ucraina și Iran —» Curaj.TV | Media alternativă
07:27:56DIN IMAGINAȚIA COPILULUI —» Leo Butnaru
06:46:27LA PURTĂTOR —» Leo Butnaru