Moldnews dezinformează şi încearcă să deturneze acţiunea noastră civică

Astăzi, portalul Moldnews a publicat un material în care, pe lângă faptul că este mincinos, mai face şi insinuări aberante, de natură să destabilizeze situaţia deja tensionată.

Să explic la ce mă refer.

MDNews: În Chişinău, în urma apelului lansat de simpatizanţii PL de a-l susţine pe Dorin Chirtoacă, au sosit un număr mare de studenţi români. Echipa noastră de filmare a filmat un grup impunător de studenţi veniţi din România la ULIM. Conform datelor obţinute, aceştia au venit în urma unor schimburi şi urmează să dea examene de admitere. Nici unul dintre reprezentanţii universităţii nu se aflau în acel loc pentru a clarifica situaţia.

În primul rând, apelul lansat de mine şi de o serie de colegi de ai mei, studenţi cetăţeni moldoveni şi ei, n-are nimic în comun cu programele de exchange sau cu un oricare alt tip de asemenea chestiuni. Nu îmi dau seama care e legătura logică dintre cele două lucruri. În al doilea rând, nici eu, nici ceilalţi colegi de ai mei, nu au făcut nici un apel public pentru a îndemna la vot în favoarea lui Dorin Chirtoacă. Altceva este că atât eu, cât şi cei mai mulţi dintre colegii de ai mei îl susţinem pe candidatul AIE şi îl vom vota. Mi se pare şi firesc, că doar ştim pe ce lume trăim. Dar modul în care vor înţelege ceilalţi să opteze pentru schimbare, democratizare şi europenizare, îi priveşte numai pe ei.

MDNEws: Amintim că anterior, consultantul Comisiei parlamentare pentru cultură, cercetare educaţie, tineret, sport şi masss-media, Tudor Cojocaru,  a distribuit pe net un apel către studenţi din România, în care-i îndemna să vină la Chişinău pentru a-l susţine pe Dorin Chirtoacă.

Din nou, se reiterează aceeaşi minciună, dar reformulată. Cert este că nu se aduc nici un fel de probe cum că apelul nostru a fost altceva decât un apel civic, la participare. De fapt, în ultima perioadă am publicat mai multe articole prin care condamnam lenea civică şi în care le aminteam tinerilor de morala vechii vorbe americăneşti, If you don’t vote, then you have to shut up. Cine are ochi de văzut, să vadă. Cine are minte de-nţeles, să-nţeleagă.

Alte câteva remarci. Materialul a fost scris în rusă. Presupun că se adresează anume vorbitorilor de rusă care, tind să-şi dea votul pentru comunişti. Este un stereotip chestia asta, dar până acum a fost foarte apropiat de realitate. Conform cercetărilor, votul etnic este un fenomen real în RM, chiar dacă unul contra-productiv şi care în general încetineşte democratizarea. Aşadar, autorii articolului probabil că mizează pe faptul că rusofonii se vor speria de români şi vor da buzna la votare. Evident, mulţi dintre rusofoni sunt de fapt etnici români, dar alienarea Muntenilor, Ciobenilor şi Petreşcilor noştri nu mai miră pe nimeni.

Articolul mai face şi asocieri false între nişte cetăţeni români care chipurile ar fi „năvălit” pe porţile ULIMului şi studenţii cetăţeni moldoveni din România, care sunt la fel de moldoveni ca şi cei pe care mizează autorii articolului să-i sperie. Despre calitatea şi relevanţa filmuleţului filmat de pe telefonul mobil şi de pe sub posteriorul unor domni şi doamne nici nu merită să dau detalii. Le puteţi admira şi fără mine.

Observăm că materialul se înscrie într-o serie orchestrată de sperietori, de natură să sugereze cetăţenilor moldoveni că ar exista un „pericol românesc”, ocupaţie ingrată şi dăunătoare tuturor moldovenilor, de altfel.

Una peste alta, le sunt recunoscător autorilor pentru că au redat din nou criteriile de acces la bordul autocarelor şi pentru că au publicat link-ul către anunţul nostru. Good job! (chiar dacă sunteţi nişte mincinoşi laşi)

Apropo, aici aveţi link-ul. Mai aveţi timp pentru a vă trece pe listă.



Sursa
2011-06-14 23:36:35



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

21:35:18Aceeași scenă, alt unghi —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
05:31:28JURNALUL LUI ORFEU —» Leo Butnaru
17:07:46De la Polul Nord la Polul Sud: o aventură de 73.000 de kilometri, transpusă într-o carte lansată la Ploiești —» Curaj.TV | Media alternativă
12:50:40🌞 Ce urmează după aderarea la UE? Asociația „Smart City” lansează o campanie națională bazată pe experiența de succes a României —» Sandu GRECU
12:37:37TEMELE DE BAZĂ —» Leo Butnaru
11:05:05Benzi desenate —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
06:59:17🏆 Școala Sportivă „Dumitru Atanasov” Sîngerei organizează prima ediție a Turneului Internațional de Handbal „Memorialul Simion Prașcă” —» Sandu GRECU
06:39:44Alluria Wine — bijuteria enoturistică a Armeniei —» Fine Wine
06:10:54🎼 Legenda muzicii latino, Ricky Martin, a ajuns în Republica Moldova 🥁 —» Sandu GRECU
13:46:14Familia Davidescu ia aproape jumate din Grand Gold la Mondial de Bruxelles —» Fine Wine
11:28:27Șoc în sport. 10% de ciocolate, cum se fură la Minister. Vieru prins dopat intenționat. Sportivii interlopi 💥💥💥 —» Sandu GRECU
05:39:52Feteasca Generation: primul turneu în locații emblematice din Londra —» Fine Wine
05:09:48TREI NUVELETE —» Leo Butnaru
15:39:08Tineri de 30-35 ani , excluși din stagiile publice —» Curaj.TV | Media alternativă
12:03:15Moldova obține cea mai înaltă distincție cu un vin alb la Concours Mondial de Bruxelles —» Fine Wine
08:45:47Top 5 vinuri albe de 100 mdl —» Fine Wine
08:19:04Mileștii Mici intră în segmentul premium cu Le Connaisseur Cuvée 2021 —» Fine Wine
06:19:55UN PORTRET DE EXCEPȚIE AL RĂULUI! —» Leo Butnaru
03:03:08foarte simpatic —» turn up the silence
15:26:04Protest la Primăria Chișinău după demolarea Apartamentului deschis —» Curaj.TV | Media alternativă
09:48:55Purcari lansează colecția nouă de vinuri Parcela —» Fine Wine
05:01:11DIN COSMOGRAME —» Leo Butnaru
14:28:08Clubul nostaligicilor după #urss —» Curaj.TV | Media alternativă
04:57:01DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
18:01:18Au demolat Apartamentul Deschis #Chișinău! —» Curaj.TV | Media alternativă