Larry L. Watts: Punerea la indoială a dreptului Bucureștiului asupra Moldovei românești

«Angajand istoria in atacul impotriva politicii externe romanesti de la acea vreme, o carte din 1971 despre relatiile interbelice sovieto-romane, editata de Artiom M. Lazarev, specialist in etnogeneza «slava» a moldovenilor, ataca «intregul arsenal de argumente al istoriografiei romanesti, nationalist-burgheze, antebelice», folosit «pentru a justifica politica externa antipopulara a oligarhiei romanesti», adica a orientarii ei catre Occident. (1) Ca de obicei, se aprecia in mod deosebit «linia internationalista a Partidului Comunist Roman in problema basarabeana», in anii 1920-1930, cand propagase solicitarile Cominternului de impartire a tarii. Criticii repetau, de asemenea, tema «Romania, stat agresor si imperialist», o condamnau pentru atacarea «trupelor revolutionare rusesti, de pe frontul rus (din Romania) si pentru acapararea teritoriului Basarabiei sovietice» si denuntau Mica Antanta (pe aceeasi linie cu atacurile impotriva «micii antante socialiste» din perioada 1968-1970).

Acuzatiile sovietice ca Romania era «un stat imperialist» tipic, care «ocupa teritorii straine», erau general recunoscute in Occident ca referiri la Basarabia si Transilvania (si Dobrogea), pe care Cominternul le desemnase explicit «teritorii ocupate». Mai putin inteleasa era imputarea ce se aducea Romaniei, din partea iredentismului sovietic, a unui caracter imperialist si in legatura cu teritoriul Moldovei romanesti. (2)

«Specialistii» sovietici, secondati adesea de partenerii maghiari, insistau sa sustina ca «moldovenii» si «moldovenii romani» aveau origine slava si, de aceea, erau mai bine asimilati ca parte componenta a URSS in RSS Moldova. (3) Aceasta a conferit o semnificatie foarte contemporana insistentei Romaniei asupra calitatii de «stat national unitar» si a falselor «asertiuni din documentele Internationalei a III-a (Comintern)», care categoriseau Romania ca «imperialista», ca «un stat tipic cu multe natiuni, creat pe baza ocuparii unor teritorii straine».

Coplesitoarea dezinformare sovietica a reusit sa scunda aceasta lupta chiar si privirii celor mai fini observatori. Rapoartele analitice de la Radio Europa Libera, din aceasta perioada, monitorizau plictisitor retorica ambelor parti, dar, in general, nu reuseau sa identifice amenintarea exprimata impotriva posesiei Transilvaniei si a Moldovei romanesti de catre Romania. Din contra, referirile la statutul sau de «stat unitar» si condamnarea politicilor Cominternului erau considerate o expresie a pretentiilor asupra Basarabiei. (4)

Astfel, in loc sa observe ca aparau integritatea teritoriala si se opuneau dominatiei sovietice, acele pozitii (ale Romaniei – n.n.) erau interpretate ca reprezentand intentii expansioniste si potentiale agresiuni. Analistii serviciilor de informatii occidentale, ale caroro cunostinte despre istoria regiunii fusesera cel mai adesea capatate prin studierea superficiala a Romaniei, aveau tendinta sa ramana «total in ceata» cand se confruntau cu asemenea referiri. Insa conducatorii romani care supravietuisera perioadei Cominterniste nu aveau nici o dificultate in a le descifra intelesurile.

In general vorbind, Occidentul nu avea tendinta sa impovareze si mai mult relatiile Est-Vest prin asemenea dezbateri, aparent, pur istorice. Astfel, printr-o convenienta curioasa, unul dintre cele mai stridente cazuri de deznationalizare etnica din perioada Razboiului Rece era adesea exclus din studiile occidentale despre nationalitatile sovietice. Spre exemplu, o autoritate in materie ii excludea pe etnicii romani din categoria nationalitatilor «straine» din URSS, a caror «patrie nationala se afla dincolo de frontierele sovietice», asimilandu-i, in schimb, cu grupul nationalitatilor care «apartineau traditiei crestin-ortodoxe», care «nu aveau un fundament cultural propriu» si era improbabil «sa reziste, pe termen lung, asimilarii de catre rusi». (5)

Asemenea concluzii preluau, in mod remarcabil, descrierea facuta «micului popor de tarani romani», de Marx si Engels, ca fiind «un refuz national», care «ar trebui asimilat». De fapt, Occidentul majoritar protestant si catolic trecea permanent cu vederea lupta dintre bisericile ortodoxe rusa si romana, in care prima o eliminase complet pe cea de-a doua din Basarabia, cand fusese anexata URSS-ului. Sepresupunea in mod eronat ca relatiile prietenesti ale bisericilor ortodoxe sarba si bulgara cu patriarhia Moscovei caracterizau si relatiile ortodoxe romano-ruse.

Moldovenii romani din RSS Moldova erau singura nationalitate majoritara dintr-o republica sovietica care se invecina cu rudele sale etnice si care, atunci cand li se permise, isi demonstrasera cu putere apartenenta. Erau numeric mai multi decat etnicii maghiari din Romania (de fapt, mai multi decat minoritatea maghiara din Romania si cehoslovacia impreuna). Frontiera sovieto-romana, practic impenetrabila, divizase mai multe familii romanesti decat fusesera familiile unguresti separate de granita ungaro-romana, relativ mai permisiva. Iar prin toate masurile de natura culturala, economica, politica, in special cele referitoare la invatamant si folosirea oficiala a limbii materne, erau mult mai dezavantajati decat minoritatea maghiara din Transilvania, in ciuda statutului lor de majoritate oficiala a republicii. Bucurestiului nu i se permise sa aiba nici un fel de ambasada, consulat sau birou de reprezentare in republica sovietica.

Totusi, in timp ce preocuparea Budapestei referitoare la Transilvania era considerata o ingrijorare legitima pentru coetnicii sai si o roata mtorice naturala a politicii ungare vizavi de Romania, analistii considerau ingrijorarea Romaniei fata de Basarabia mai degraba ca «un barometru, decat ca un factor care contribuia la relatiile sovieto-romane». De aceea, referirile romanesti la aceasta erau interpretate, mai degraba, ca un iredentism slab dighizat, decat ca ingrijorare indreptatita fata de fratii de aceeasi etnie.

Intre timp, guvernul comunist de la Budapesta se angajase intr-o campanie paralela cu cea a maestrilor sovietici, de negare a etnogenezei daco-romane a romanilor si de atribuire a unei origini slave (desi in cazul «valahilor» din Transilvania originea este mai curand sudica, decat slava estica), ca mijloc de afirmare a pretentiilor prioritare asupra teritoriului.

In cadrul Tratatului de la Varsovia, identitatea etnica a romanilor era singura care facea obiectul unui atac coordonat din partea celorlalte guverne comuniste.»


Note:

(1) Lazarev, una dintre figurile conducatoare ale campaniei de distrugere a etnicitatii romanesti in RSS Moldova, a participat la deportarea etnicilor romani din RSS Moldova, in 1949.

(2) Dupa cum scria un istoric, «implicatiile erau periculoase: daca moldovenii ar fi intr-adevar o natiune separata, atunci soarta Moldovei romanesti era pusa in discutie». Barbara Jelavich, History of Balkans, volumul 2, Cambridge, Cambridge University Press, 1994, p. 377.

(3) Pana in anii 1980, in contrast cu opiniile despre originea slava a moldovenilor, istoriografia sovietica acceptase ca «valahii» erau descendeti ai dacilor si romanilor, in timp ce ungurii le atribuiau si ei origini slave, inclusiv o descendenta slava sudica.

(4) Robert King, de exemplu, a interpretat repetat referirile la caracterul «national unitar» al Romaniei ca fiind o pretentie iredentista asupra Basarabiei. Vezi, de exemplu, Robert R. King «Romania isi reafirma pozitiile de politica externa».

(5) E foarte interesant ca un alt autor scria in acelasi volum ca moldovenii «ocupa un loc unic in spectrul republicilor sovietice, prin aceea ca au o optiune statala aflata la granita» si raman «etnic, cultural si lingvistic romani». Daniel C. Matuszewski, «Empire, Nationalities, Borders: Soviet Assets and Liabilities», in Wimbush (1985), p. 85.


In baza textului de Larry L. Watts «Fereste-ma, Doamne, de prieteni… Razboiul clandestin al Blocului Sovietic cu Romania», editura RAO, 2011