487x292_2testemitanu.JPGÎn scuarul Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie (UMF) a fost dezvelit bustul marelui patriot al neamului, distinsului savant, organizator şi reformator al sistemului sănătăţii Nicolae Testemiţanu. În discursul său, rectorul USMF, acad. Ion Ababii, a remarcat meritele celui care a transformat instituţia în una dintre cele mai prestigioase din întreg spaţiul ex-sovietic. La 32 de ani a fost rector, iar la 35 - ministru al Sănătăţii.
La eveniment a participat preşedintele interimar al RM, preşedintele Parlamentului Marian Lupu. El a spus că acest bust este ca o carte de vizită a celui care a făcut parte din elita intelectualităţii RM. La rândul său, ex-primarul capitalei Dorin Chirtoacă a vorbit despre contribuţia lui Nicolae Testemiţanu la dezvoltarea învăţământului în RM. Au mai luat cuvântul acad. Gheorghe Paladi, acad. Gheorghe Ghidirim, sora reputatului savant, Nadejda Olaru ş.a. Anul trecut, el a fost ales în mod unanim, post-mortem, alături de Grigore Vieru, academician al AŞM. Bustul este realizat de sculptorul Valerian Doicev.

Un articol de: Nicolae Roibu

Mai multe despre Nicolae Testemițanu citiți aici: http://www.basarabia91.net/2010/12/nicolae-testemitanu-un-nationalist.html