ATIC: Sectorul TIC din R. Moldova – dinamică pozitivă şi tendinţe ascendente

Potrivit datelor Asociaţiei Naţionale a Companiilor Private din Domeniul TIC (ATIC), sectorul IT din Republica Moldova a înregistrat o creştere semnificativă pe parcursul ultimilor 4-5 ani.

Principalii indicatori care atestă acest fapt sunt:

  • majorarea semnificativă a numărului companiilor care activează în sectorul TIC (de la 376 înregistrate în anul 2005 la 1200 companii în anul 2010);
  • majorarea cotei procentuale a sectorului TIC în PIB (de la 8,3% in 2005 la 10% in 2010);
  • creşterea numărului de angajaţi din sectorul TIC (de la 16,5 la 20,5 mii în 2010, comparativ cu 2005).

Sectorul a reuşit sa depăşească cu succes criza economică, promiţînd atragerea investiţilor şi crearea unui număr important de locuri de muncă pe parcursul următorilor 3-4 ani. Strategiile de dezvoltare ale companiilor membre ATIC preconizează creşteri de pînă la 800 locuri de munca anual.

Asociaţia Naţională a Companiilor Private din Domeniul TIC are drept scop fortificarea capacităţilor sectorului TIC şi valorificarea plenară a oportunităţilor pe care acesta le generează, precum şi crearea premiselor pentru creşterea economică şi dezvoltarea durabilă a ţării.


Sursa
2011-06-13 17:12:26



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

19:37:54💥 EXCLUSIV: Moldoveanul David Ostafi a semnat în La Liga! Puștiul de 16 ani impresionează în fotbalul spaniol —» Sandu GRECU
16:28:52Prima ediție a Turneului Memorial „Vasile Railean” —» Sandu GRECU
09:04:42Ialoveni Armonios 1994, revelația mondială la 10 euro pe raft —» Fine Wine
11:46:06Sistemul care vrea să răstoarne PAS-ul. Chirtoacă despre mafie, hoție, scandalul din familie și fotbal 🔥💥🔝 —» Sandu GRECU
10:15:29ÎN PRAG DE CARTE NOUĂ —» Leo Butnaru
21:32:05World Cup —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
09:11:12Franța, după ziua națională —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
08:16:37DIN ANII 90... —» Leo Butnaru
18:13:09Parteneriatul pentru Europa: primele discuții privind agenda comună de acțiuni 🔝 —» Sandu GRECU
05:35:14DINSPRE MITURI SPRE NOI —» Leo Butnaru
05:27:03POETUL ȘI POEZIA SALVÂNDU-SE DIN GULAG —» Leo Butnaru
13:15:37Moldoveanca Romina Hîncu a cucerit primul său titlu ITF 💥 —» Sandu GRECU
05:59:25PUȚINĂ PEDAGOGIE —» Leo Butnaru
15:55:16🔥🔥🔥 SCANDAL la Comitetul Olimpic! 💥💥💥 CNOS vrea să elimine Federația de lupte din membrii săi! —» Sandu GRECU
19:18:28Vasile Tarlev: Nu eu am distrus Stadionul Republican. Atacant la echipa Bucuria. Despre Voronin și circ —» Sandu GRECU
19:13:06Tehnologie, energie verde și investiții în tineri: Istoria de succesului a Agro-Firmei „Plaiul Bîrlădean” 🌞 —» Sandu GRECU
19:07:23„Rolul meu ca primar nu este să fac promisiuni, ci să livrez rezultate” – Leonid Boaghi, primarul satului Sireți 💫 —» Sandu GRECU
17:04:57Fosta ambasadoare în India se judecă cu Ministerul de Externe —» Curaj.TV | Media alternativă
15:25:42Despre scandalul de la Dumbrava, BH (Live) —» Curaj.TV | Media alternativă
09:29:40DIN REVISTA DE TRADUCERI LITERARE —» Leo Butnaru
20:44:08De la pasiunea pentru arta culinară, la o carieră de succes în managementul ospitalității: Povestea Ninei Stratu 💫 —» Sandu GRECU
07:13:21Copyright: Deciziile vicedirectorului AGEPI, au costat autorii peste 7 milioane de lei 🤬🤬🤬 —» Sandu GRECU
04:40:33LACONICE —» Leo Butnaru
18:31:28Muzica unește generații. Gheorghe Mustea, sărbătorit la 75 de ani printr-un concert aniversar la Chișinău —» Curaj.TV | Media alternativă
18:31:28Muzica unește generații. Gheorghe Mustea, sărbătorit la 75 de ani printr-un concert aniversar la Chișinău —» Curaj.TV | Media alternativă