Sute de suceveni și-au dat întâlnire la cea de-a treia ediție a Lecturilor Urbane

Deși vremea nu a fost prea generoasă, sute de suceveni au participat vineri, pentru a treia oară, la proiectul „Suceava Citește”, în Parcul „Lecturi Urbane” din parcarea Shopping City Suceava.

Organizatorii au pus la dispoziția participanților sute de volume, iar cei interesați nu doar au avut ocazia să citească împreună, dar au mers acasă și cu o carte care i-a atras mai mult. „Proiectul a ajuns la cea de-a treia ediție în Suceava, la primele două ediții au participat peste 600 de copii, adolescenți, oameni simpli și personalități sucevene, e un număr semnificativ, iar asta nu poate decât să ne bucure. Ne-am adunat aici într-o încercare de a demonstra că Suceava citește și că Suceava poate progresa prin lectură. S-au strâns sute de cărți, pe care le dăm mai departe, pentru a fi citite de cât mai multă lume”, a declarat în deschiderea evenimentului Cezar Căilean, reprezentantul Alexandria Librării.

Pe parcursul celor trei ore, sucevenii au avut ocazia să participe la tombole cu premii oferite de Alexandria Librării, să fie martorii unor momente artistice de excepție susținute de elevii Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, Clubului Elevilor Siret și de Dina Cepeliuc, studentă la Universitatea „Ștefan cel Mare”. De asemenea, norocoșii s-au ales cu portrete și caricaturi executate în mod gratuit de invitatul special al evenimentului, Ovidiu Ambrozie Bortă (BOA).

„Mi-am dorit să particip la acest proiect încă de la prima ediție, dar n-am putut ajunge. Deși vremea era una ploioasă și rece, am găsit o atmosferă surprinzător de plăcută și caldă, muzică bună și foarte mulți copii dornici să citească. Am savurat cele două ore petrecute în Parcul <Lecturi Urbane> și voi încerca să nu ratez următoarea ediție”, ne-a mărturisit Luminița Fotescu, studentă la Universitatea „Ștefan cel Mare”.

sursa: Monitorul de Suceava


Sursa
2011-06-13 14:06:33



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

15:24:47🎾 ROMINA HÎNCU, AL TREILEA TROFEU DIN 2026! 🇲🇩🏆 —» Sandu GRECU
15:24:47🎾 ROMINA HÎNCU, AL TREILEA TROFEU DIN 2026! 🇲🇩🏆 —» Sandu GRECU
04:54:53CARTE NOUĂ PENTRU COPII —» Leo Butnaru
13:45:15Arta nu tace: Perjovschi cu David —» Curaj.TV | Media alternativă
16:59:59NU CÂT ȘTIE, CI CÂT ÎȘI PERMITE... —» Leo Butnaru
11:49:49Petru Racu: jucători pe pile la Națională și cei care veneau să se odihnească. Pariuri: prețul unui galben 💥💥💥 —» Sandu GRECU
11:46:26Vin cu aur la Mondial de Bruxelles – 55 mdl —» Fine Wine
11:45:31Cardinalul fotbalului, Nicolai Cebotari. Portar de top, cearta cu Ciobanu, arbitraje, dinastia 🔥🔥🔥 —» Sandu GRECU
11:41:00De la pasiunea pentru sere moderne la „Agricultura Inteligentă”: Povestea lui Piotr Caraman, masterandul care dă tonul inovației la UTM 💥 —» Sandu GRECU
11:40:41AGG Group investește în producția locală: un exemplu de reinvestire strategică în economia Republicii Moldova 💫 —» Sandu GRECU
11:31:45Agricultura modernă te așteaptă! În aceste zile se desfășoară admiterea la instituțiile de învățământ agricol ✍️ —» Sandu GRECU
10:25:22Sălcuța intră pe piața spumantelor —» Fine Wine
04:04:12DINTRE PRUT ȘI NISTRU —» Leo Butnaru
04:48:09RACURSIU —» Leo Butnaru
04:11:37ÎNTRE PROZĂ ȘI YES-EU —» Leo Butnaru
07:14:33Biodiversitatea din Purcari: studiu de caz în China —» Fine Wine
04:59:54INTERSECȚII —» Leo Butnaru
09:18:14PORTRET DE MONAH —» Leo Butnaru
17:38:13Luna Plina 29 iulie 2026 —» codul omega
10:09:57ÎNTRE PROZĂ ȘI YES-EU —» Leo Butnaru
14:23:21Festivslul Internațional de Teatru de la Avignon —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
14:23:21Festivalul Internațional de Teatru de la Avignon —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
10:10:57Trei morți pe șantier, muncă continuă!? (ru) —» Curaj.TV | Media alternativă
19:37:54💥 EXCLUSIV: Moldoveanul David Ostafi a semnat în La Liga! Puștiul de 16 ani impresionează în fotbalul spaniol —» Sandu GRECU
16:28:52Prima ediție a Turneului Memorial „Vasile Railean” —» Sandu GRECU