Chişinăul meu…

Eu am cel mai frumos oraş din lume. E cel mai verde oraş din lume. E cel mai vesel şi pozitiv oraş din lume. Chişinăul meu nu-l dau nimănui.

Nu mă uit la lucrurile negative, ele se vor schimba singure, indiferent de primar. Fie el Dodon, fie el Chirtoacă, ambii vor fi interesaţi să-şi dezvolte oraşul. Nu e articol politic aşa că…

Chişinăul meu se trezeşte la 6 – 6.30. Toţi somnoroşii merg la baie, se strâmbă în oglindă, beau un ceai cu un ochi închis. Fiecare se gândeşte că mai urmează o zi de lucru/chin/veselie. Apropo, Chişinăul meu e oraşul dualităţilor, o să vezi/ştii singur.

Troleibuzele nu contenesc să zâmbească fiecărui călător. Chiar dacă mai mult de jumătate din troleibuze au vârsta mea (adică un echivalent de 90 de ani). Vânzătorii încep să-şi desfacă marfa şi să o aranjeze pe poliţe sau pe iaşcicuri. Poliţiştii intră în tura de dimineaţă şi taxează câţiva şoferi neatenţi. Medicii salvează vieţi sau cel puţin încearcă. Jurnaliştii fug şi strigă. Clienţii de la Orange se jăluie că li s-a finisat creditul, cei de la Moldcell sunt bucuroşi: vorbesc în reţea cu doar 25 bani/minut. Aceştia sunt doar câţiva din cetăţenii care creează în fiecare zi oraşul meu.

Chişinăul meu are vreo 6 parcuri mari. Aici îşi dau întâlnire oameni romantici, câini vagabonzi sau ocupaţi cu WC-ingul, păsări care cântă frumos, veveriţe care fug printre copaci( însoţite mereu de un Ahh sau Ohh), nişte tipi dubioşi cu aparate foto în mâini care cer câte 35-40 lei de fotografie, vânzători ambulanţi de apă dulce sau îngheţată.

Chişinăul meu are câteva zeci de cafenele în care poţi vedea toată crema. Sunt şi cluburi. Sunt şi cafe-cluburi. Dar Chişinăul meu mai are şi alte sute de localuri în care se strâng oameni simpli. În unele localuri unii oameni mănâncă zilnic, dar alţii o dată pe an. Primii sunt plictisiţi, ultimii fericiţi c-au fost acolo.

Chişinăul meu are 5 cinematografe. În trei din ele rulează ultimele filme din categoria super pop. În cele 2 rămase rulează doar filme bune sau cu buget mic sau filme vechi. Ele nu discriminează, pentru că avem subtitrări.

Chişinăul meu are vreo 28 de universităţi. Nu cred că este vreun cetăţean al oraşului care să le ştie pe toate. Cert e că sunt vreo sută şi ceva de mii de studenţi, dintr-un milion de locuitori.

Chişinăul meu e şi vechi şi nou. E şi trist şi vesel. Poţi vedea o casă veche şi îngrijită, şi o casă nouă dărâmată şi urâtă.

O mare parte a locuitorilor Chişinăului meu sunt câinii vagabonzi. Toţi îi iubesc şi se tem de ei. Sunt atât de frumoşi, dar atunci când latră sunt atât de urâţi.

Chişinăul meu e şi tânăr şi bătrân. Sau poate eu greşesc. Cert este că jumătate votează cu trecutul, jumătate cu viitorul şi câţiva nu o fac deloc.

Chişinăul meu e tare politizat. Când vine seara, şoarecii se strâng prin vizuini şi, la o ceaşcă de cafea, discută despre ultimele declaraţii ale partidiştilor.

Chişinăul meu îl are pe Ştefan care îl păzeşte de toţi urâţii, proştii, agramaţii şi barbarii. De aceea este lăudat în fiecare zi prin sute de flori din partea celor care se căsătoresc.

Chişinăul meu foarte mulţi îngrijitori, numiţi de către tâmpiţi: uborşişi, sluji, măturător de stradă(cu batjocură). Dacă nu ar fi ei, am trăi în mizerie şi putoare. Eu vă mulţumesc pentru că strângeţi toată prostia mea exprimată prin hârtii aruncate pe jos şi nu numai.

Chişinăul meu are o Catedrală de toată splendoarea în centru. Acolo este şi Arcul de Triumf. Între ei stă Clopotniţa. Da’ între toţi aceşti trei mari titani, stau porumbeii. Când merg pe-acolo mă simt turist.

Oraşul meu, capitala mea.

Share/Bookmark