Să ştii, să vrei, să îndrăzneşti şi să TACI

“Tăcerea a fost privită întotdeauna o putere. Din cele mai vechi timpuri stăpânirea de sine a fost privită ca o virtute, dar există puţine împrejurări în care această virtute se manifestă mai bine decât în tăcere. Valoarea tăcerii a fost întotdeauna preţuită, dar a rămas nepreţuită.

A şti să taci este un dar care a fost considerat întotdeauna a fi una dintre cele mai mari calităţi ale spiritului uman şi a rămas nepreţuit. Omul care ştie să tacă este acela care este suficient de stăpân pe sine încât să vorbescă numai atunci când se cuvine. Există o mare diferenţă între a tăcea şi a şti să taci.

Există diferite cauze ale tăcerii şi fiinţe umane care tac fără nici un motiv. Sau, mai curând, au un motiv pe care nu îndrăznesc să-l mărturisească: n-au ce spune.

A şti să taci nu înseamnă că nu ai nimic de spus, ci doar faptul că poţi să-ţi controlezi vorbirea şi emoţiile. Nu înseamnă că eşti îngâmfat şi că nu ai ce să vorbeşti. Înseamnă a vorbi la momentul potrivit şi ceea ce trebuie, astfel încât conversaţia să fie armonioasă şi să stăvileşti avalanşa nocivă a unor cuvinte sau cugetări mediocre, a stăpâni emoţiile care pot fi dăunătoare atât ţie cât şi altora.

Tăcerea este spiritul proştilor şi una din virtuţile celui înţelept.

Se poate spune că tăcerea este mai mult decât o virtute, este o putere. A spune atât cât trebuie şi unde trebuie înseamnă a avea discernământul de a oferi celuilalt atât cât merită, adică în conformitate cu justa măsură. Tăcerea este şi o mare dovadă de respect. A şti să taci înseamnă şi a şti să asculţi.Să nu vorbeşti decât atât cât vrei şi, când consideri că este necesar, să te opreşti, aceasta este adevărata ştiinţă a tăcerii care trebuie observată .

Adevarul trebuie să fie închis în inimă şi făcut să vorbească prin fapte. Cunoaşterea este puterea, credinţa este sabia, iar tăcerea o armură invincibilă..”

B. Blanchard- “Arta tacerii”.

Sursa: http://rokssana.wordpress.com/page/3/



Sursa
2011-06-11 13:48:18



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

15:55:57Un Yes-Eu —» Leo Butnaru
14:51:14Merdeneaua 2.0 —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
14:46:16Algoritm Literar. Nr. 9, iulie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:16Revista Algoritm Literar. Nr. 10, decembrie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:15Revista Algoritm literar, trim. I, 2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LIERAR nr. 2/2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LITERAR nr. 3 (13)/2015 —» Algoritm Literar
14:46:14Algoritm Literar, nr. 4 (14) 2015 —» Algoritm Literar
14:46:14Algoritm Literar, nr. 1 (15), anul VII, martie 2016 —» Algoritm Literar
14:46:13Algoritm Literar, nr. 2 (16), trimestrul II, 2016. —» Algoritm Literar
14:46:13ALGORITM LIETRAR nr 3/2016! —» Algoritm Literar
14:46:12ALGORITM LITERAR NR 1/2017 —» Algoritm Literar
04:40:04BACOVIA —» Leo Butnaru
12:55:11Fără Titlu —» Leo Butnaru
05:03:22ÎNTRE PROZĂ ȘI YES-EU —» Leo Butnaru
15:11:26„O societate puternică înseamnă o societate informată și unită” – Rodica Lilica, studentă la programul dual Finanțe și Bănci, ASEM 💫 —» Sandu GRECU
15:04:29„Europa nu este doar o destinație, ci cel mai sigur plan prin care ne putem moderniza fiecare localitate” – Cristian David, Președinte ILD România 💫 —» Sandu GRECU
12:10:57Feteasca Run: prima cursă care unește vinăriile din Cricova —» Fine Wine
11:53:47Festivalul vinului de autor: 4-6 septembrie —» Fine Wine
18:11:55FIECARE COPIL MERITĂ ȘANSA DE A-ȘI URMA VISUL! 💙💛 —» Sandu GRECU
05:11:19DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
12:37:25Under 15. Jucători din țară și de peste hotare, convocați de FMF la un nou trial ⚽️ —» Sandu GRECU
12:18:35„Ca primar, nu sunt aici pentru declarații, ci pentru fapte” – Viorel Jardan, primarul comunei Lozova 💫 —» Sandu GRECU
09:46:20Biblioteca – punct de întâlnire între diasporă și acasă —» BPR Ungheni's Blog
18:40:53„ALB DUPĂ ALB” – expoziție de Doina Mihăilescu, la Muzeul Național de Artă al Moldovei din Chișinău 🏦 —» Sandu GRECU