De azi am și eu iPhone, votați Chirtoacă, nu Dodon !




Astăzi, 11 iunie 2011, am depus jurământul lui Hipocrates, respectiv devenind medic în toată firea. Am fost vreo 2500 de absolvenți și părinți. Zâmbete, vorbe frumoase, discursuri motivante, emoții pozitive. Ei, și la un moment dat s-a anunțat - ”Pe scenă se invită domnul Dorin Chirtoacă” fără primar, candidat, politician, pur și simplu ”domnul”. Sala a explodat, aplauze, toți în picioare, ovații, entuziasm. Dorin, simplu, fără cravată, cu un zâmbet până la urechi a ținut un discurs de vreo 5 minute în care PUR ȘI SIMPLU A RUPT atmosfera. Nu l-am văzut nici la TV nici nicăieri să vorbească cu atâta entuziasm și determinare. Mi-a plăcut. Când pleca de pe scena PN chiar mi-am permis un moment de needucație, constructivă și am strigat din răsputeri: ”Jos comuniștii”.Deja la ieșire am mai stat de vorbă cu Oleg Cernei, amuzant om, îmi place, și deja cu Dorin. Dorin a trăit câțiva ani într-o cameră cu cumnatul meu, pe când învățau la universitate. Am  discutat, am râs, ne-am fotografiat și am trăiascăromâniamărit în suflet.
 O zi plină de emoții, cadouri (!), pupicei, voie bună și un nou început în viață, un mare sac de noi responsabilități. Da, astăzi am jurat că voi servi sănătatatea oricărui om, indiferent de vârstă, sex, etnie, rasă etc. însă na, am ținut degetele încrucișate, așa că JOS COMUNIȘTII !!!
De azi am și eu iPhone,
Votați Chirtoacă, nu Dodon !



PS: Nu e vorba de apartenență politică, nu e vorba de culori, platforme politice, e vorba că trebuie acum și pentru totdeauna să scăpăm de comuniști. Altă ieșire nu avem.

Sursa
2011-06-11 16:08:00



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

12:13:56Epicrama: a doua generație —» Fine Wine
08:00:02Feteasca Generation dă tonul la Soirée Blanche: cinci vinării cu noutăți în pahare —» Fine Wine
05:23:25PROZE —» Leo Butnaru
13:16:08Moldoveanul Artiom Livadari va lupta în GLORY 💥🏆 —» Sandu GRECU
15:55:57Un Yes-Eu —» Leo Butnaru
14:51:14Merdeneaua 2.0 —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
14:46:16Algoritm Literar. Nr. 9, iulie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:16Revista Algoritm Literar. Nr. 10, decembrie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:15Revista Algoritm literar, trim. I, 2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LIERAR nr. 2/2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LITERAR nr. 3 (13)/2015 —» Algoritm Literar
14:46:14Algoritm Literar, nr. 4 (14) 2015 —» Algoritm Literar
14:46:14Algoritm Literar, nr. 1 (15), anul VII, martie 2016 —» Algoritm Literar
14:46:13Algoritm Literar, nr. 2 (16), trimestrul II, 2016. —» Algoritm Literar
14:46:13ALGORITM LIETRAR nr 3/2016! —» Algoritm Literar
14:46:12ALGORITM LITERAR NR 1/2017 —» Algoritm Literar
04:40:04BACOVIA —» Leo Butnaru
12:55:11Fără Titlu —» Leo Butnaru
05:03:22ÎNTRE PROZĂ ȘI YES-EU —» Leo Butnaru
15:11:26„O societate puternică înseamnă o societate informată și unită” – Rodica Lilica, studentă la programul dual Finanțe și Bănci, ASEM 💫 —» Sandu GRECU
15:04:29„Europa nu este doar o destinație, ci cel mai sigur plan prin care ne putem moderniza fiecare localitate” – Cristian David, Președinte ILD România 💫 —» Sandu GRECU
12:10:57Feteasca Run: prima cursă care unește vinăriile din Cricova —» Fine Wine
11:53:47Festivalul vinului de autor: 4-6 septembrie —» Fine Wine
18:11:55FIECARE COPIL MERITĂ ȘANSA DE A-ȘI URMA VISUL! 💙💛 —» Sandu GRECU
05:11:19DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru