Statul și rostul său

Statul este o formă gigantică de orînduire a unei comunități de oameni. El diferă ca structură de la un popor la altul, de la o civilizație la alta.

Primele forme de stat apar în antichitate, din două cauze majore: fie din dorința unor grupuri de a acapara cît mai multă putere și bogăție, fie din necesitatea altora de a se apăra în fața atacurilor dușmane.

În conceptul ortodox, statul este o structură care asigură îndeplinirea rostului comunității care o formează. Conform concepției occidentale privind statul, acesta nu este decît o unealtă de manevrare și conducere a maselor. Noi, în calitate de creștini cu viziuni conservatoare, putem accepta doar o singură viziune asupra statului: cea ortodoxă.

Deși teoretic, omul nu are nevoie de stat sau oricare alte forme de organizare materială pentru a se mîntui, în condițiile actuale este absolut necesară existența unui stat care să-și îndeplinească condițiile. Să nu uităm că trăim vremuri de cruntă prigoană, și iată de ce, fiecare popor ortodox ar trebui să dispună de propriul stat, orînduit după necesitățile poporului respectiv.

Cu regret, constatăm că nici unul dintre popoarele ortodoxe nu dispune de propriul stat. Toate sunt sub regimuri de ocupație și prigoană. Cauza este simplă: actualele state cunoscute sub numele de România, Serbia, Grecia, Rusia, etc., reprezintă structuri create pe principii străine civilizației răsăritene, chiar contradictorii. Mai mult, statele moderne de care dispun popoarele ortodoxe sunt de inspirație occidentală, adică, prin definiție, aceste state sunt anti-ortodoxe.

Ele nici pe departe nu se axează pe sistemul de valori al civilizației noastre, nu urmăresc idealul nostru național, servind intereselor ocultei internaționale.

Mulţi chiar au îndrăzneala de a spune că trebuie să mulţumim vesticilor pentru faptul că ei ne-au ajutat să ne formăm state moderne. Răspunsul nostru este unul: “Mai bine fără stat, decît să trăim sub aceste regimuri de prigoană anti-creştine”. Apropo, citatul nu este inventat, ci este preluat de la unul dintre cei mai mari gînditori români, redus la tăcere de statul “român” modern din cauza viziunilor sale.

Aşa cum omului îi este impropriu să umble în patru labe, aşa şi poporului nostru îi este impropriu să aibă un stat care acţionează în contradicţie cu principiile şi valorile sale.

La fel cum ar fi păcat ca omul care a muncit o viaţă întreagă pentru un ideal măreţ să sfîrşească prin a cădea în deznădejde, tot aşa, ar fi păcat ca poporul nostru să decadă de la o orînduire de tip bizantin spre un totalitarism numit făţarnic “democraţie”.

Statul este un instrument (întru căpătarea scopului vieţii oamenilor care intră în el), nu un scop în sine (de instalare a unui anumit regim, de atingere a unei anumite dezvoltări). Experienţa de sute de ani, ne arată clar că momentele de maximă afirmare a poporului nostru au fost în condiţiile existenţei statelor medievale de tip bizantin, şi din contra: în condiţiile acceptării unui tip de orînduire străin, a început dezintegrarea noatră ca popor.

E de ajuns să conştientizăm două aspecte simple:

1. În epoca medievală au existat perioade strălucite, în care statele româneşti au urmat aproape perfect idealul naţional al poporului nostru (domniile lui Ştefan cel Mare, Mircea cel Bătrîn sau Neagoe Basarab). Şi în acele condiţii, cu toate că situaţia externă era foarte tensionată, ţări ca Moldova sau Muntenia erau respectate şi apreciate de toată Europa; economia românească nu era cu nimic mai prejos decît cea vestică; relaţiile interne decurgeau aproape perfect; viaţa spirituală era în floare… Şi asta încă în condiţile în care aceste mici voievodate erau lovite mai mereu de atacurile imperiilor cu care se învecina.

2. Acum, în epoca contemporană, în plin secol XXI, poporul român este cuprins în cea mai mare parte de un stat numit abuziv “România”. Nu există conflicte cu alte state. Relaţiile sunt paşnice. Avem, aparent, democraţie, şi totul pare să fie perfect.

Numai că acest stat este complet dependent economic de marile puteri ale lumii. Acest stat nu mai dispune de rezerve naturale, fiindcă ele deja au fost privatizate de străini. Această “Românie” depinde de deciziile FMI sau UE. Românii au un stat care nici nu le mai aparţine, fiindcă noi nu mai suntem în acest stat decît nişte aborigeni care muncesc ieftin dar cumpără scump… Şi toate acestea sunt din cauza că statul creat în 1859, nu s-a clădit pe un fundament trainic, ci pe utopii politice ca democraţia, parlamentarismul reprezentativ, electoralismul sau drepturile ale omului.

Ar fi îndeajuns că observăm aceste două aspecte simple, pentru a ne da seama că soluţia pentru a avea un stat puternic, românesc prin esenţă şi care să ne asigure dăinuirea noastră, este modelul de stat pe care l-au făurit strămoşii noştri acum cîteva secole.

Desigur că unele aspecte de suprafaţă vor trebui schimbate. Însă, în fond, acel stat de care avem nevoie acum este acel instrument care să asigure rostul neamului nostru: un stat de tip bizantin.

Numai revenind la un stat situat pe axa valorică a neamului nostru şi care să îndeplinească misiunea sa de instrument întru dăinuirea neamului românesc putem aspira la vremuri mai bune. În caz contrar, imensa maşină de “tocat” naţiuni, numită “globalizare” va produce din noi o simplă colonie, populată de aborigeni, fericiţi de statul lor de sclavi ai unui sistem bolnav şi sortit pieirii.