Apa, canalizarea şi căcătoarea

Unul din cei mai importanţi indici ai gradului de dezvoltare şi de civilizaţie a unei ţări sau a unei comunităţi este accesul populaţiei la apă curentă şi canalizare. Dacă ar fi să privim din punct de vedere istoric, descoperim că instalaţiile de alimentare cu apă şi canalizare au existat din cele mai vechi timpuri.

Oraşul indian Mohenjodaro era dotat cu bazine încă din anul 4000 î.e.n. În Creta, Grecia Antică, China şi Africa de Nord existau case alimentate cu apă rece (în unele cazuri şi apă caldă) prin conducte. Dar cele mai cunoscute sisteme de apă din antichitate erau fără îndoială apeductele romane, cel mai lung din ele fiind de 80 de km.

Una dintre primele instalaţii de scurgere a fost construită în Babilon. De asemenea mai pot fi menţionate sistemele de canalizare din oraşele greceşti Alexandria şi Atena. Şi oraşul Roma beneficia de unsistem sanitar impresionant.

Cu cîteva mii de ani mai tîrziu, în orăşelul Baia Mare (ăla situat în capătul României unde se agaţă harta în cui), într-o seară liniştită de iunie a plouat. A fost un şuvoi scurt şi la obiect ce nu a durat mai mult de 15-20 de minute. Suficient cît să mă ude în drum spre casă.

Dar nu asta e ideea. Ideea este că pînă şi un şuvoi scurt de vară a fost suficient să inunde una dintre străzile centrale ale urbei, îngreunînd circulaţia. Halal civilizaţie!

Notă:
În Europa Centrală şi de Est sistemele de canalizare au apărut abia prin secolul 19 – 20. Pînă atunci locuinţele nu erau alimentate cu apă, iar oamenii îşi făceau nevoile fiziologice în exteriorul locuinţei, obicei păstrat în unele locuri pînă şi în ziua de azi.