LUMEA ASTRALĂ








LUMINA ASTRALĂ e „AZOTUL” şi „MAGNEZIUL” vechilor alchimişti, e „DRAGONUL ZBURĂTOR” al Medeei, „INRI” al creştinilor, „TAROTUL” ţiganilor; e focul desprins din nimbul Soarelui şi fixat pe Pământ prin forţa de gravitaţie şi greutatea atmosferei.Lumea Astrală e minunată. E lumea culorii, are şapte tonalităţi de bază, fundamentale, în acord cu cele şapte note muzicale, în acord cu cele şapte culori de bază ale spectrului solar. Lumea Astrală are regiuni extraordinar de sublime şi altele, din nefericire, infernale. Sunt două secţiuni perfect definite: uneia i-am putea spune „Astralul Superior” şi celeilalte, cum îi spun hinduşii, „Kamaloka Inferioară” (Astralul Inferior). Acolo trăiesc coloanele de îngeri şi de demoni, înfruntându-se reciproc.
In Lumea Astrală găsim sufletele morţilor, ale decedaţilor, ale acelora care deja şi-au părăsit învelişul lor corporal. Îi găsim acolo şi pe Devaşii Naturii. Cei care se dedică Magiei practice se află în special în Lumea Astrală. Să ne amintim cu exactitate de Eliphas Levi, Abatele Alfonso Luis Constant: este un mare Maestru care se află, fără nici o îndoială, în Lumea Astrală. Acolo trăieşte, lucrează, există, deoarece el este un Mag (prin Mag înţelegem înţelept, iluminat, acela care a luat sceptrul puterii, cel care a dezvoltat în anatomia sa ocultă „Focul Serpentio-Inelar”).
In Lumea Astrală se pot invoca îngerii, dar şi demonii. Există formule angelice, inefabile prin intermediul cărora este posibil ca Elohim (Zeii) să ne asiste; însă există şi formule mantrice diabolice sau liturgice prin intermediul cărora e posibil să invocăm demonii…


 din  Kabbala gnostica




Sursa
2011-06-09 11:11:00



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

05:52:30DIN ITERSECȚII —» Leo Butnaru
20:35:00Parlamentul a votat modernizarea Serviciului de Protecție și Pază de Stat pentru alinierea la standardele europene de securitate ⚔️ —» Sandu GRECU
14:33:09Campania Wikipedia #Maraton2026 —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
09:42:37Radu Hossu: ruși încercuiți în Ucraina | Update Ucraina și Iran —» Curaj.TV | Media alternativă
07:27:56DIN IMAGINAȚIA COPILULUI —» Leo Butnaru
06:46:27LA PURTĂTOR —» Leo Butnaru
15:08:49RESENTIMENTE ȘI ILUZIA EGALIZĂR —» Leo Butnaru
07:11:38Castel Mimi lansează noutățile din roada 2025 —» Fine Wine
04:56:35DIN PASIENȚE —» Leo Butnaru
14:58:00Igor Picușciac: I-am dat cu sticla în cap lui Tâmbur... 🔥🔥🔥 —» Sandu GRECU
14:42:00Lilian Carp denunță manipulările și mesajele contradictorii ale primarului Ion Ceban privind criza ecologică de pe râul Nistru —» Sandu GRECU
18:32:00Loteria Națională a Moldovei lansează newsletter-ul oficial 🗞️ —» Sandu GRECU
17:59:00Producătorii de vinuri de autor din Republica Moldova participă la RO-Wine 2026, la Cluj-Napoca 🥂 —» Sandu GRECU
15:19:35Ghici cine a primit despăgubiri pentru robie? —» Curaj.TV | Media alternativă
12:07:51„Smoothie” din tescovină: Purcari duce Moldova în liga europeană a cercetării —» Fine Wine
10:54:16Odeon —» Andrei LANGA. Blogul personal
05:17:14DESPRE JURNALUL UNEI EPOCI —» Leo Butnaru
11:04:23Inițiativa „Feteasca Generation”, lansată la Prowein —» Fine Wine
08:55:26Reînvie o legendă? Amaro de la Valea Perjei —» Fine Wine
05:36:22ECART ȘI APROPIERE —» Leo Butnaru
14:40:00Loteria Națională a Moldovei lansează instrumente de accesibilitate digitală pe platforma lnm.md —» Sandu GRECU
10:40:12Petru Leonardi – prințul baletului moldovenesc —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
09:30:477 din 7: vinurile Castel Mimi au punctat 100% la Mundus Vini —» Fine Wine
08:50:00всем спасибо! все свободны! —» Ghiocika
07:07:00DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru