poveste de dragoste
Mi-am amintit de ea...Da,multe litere...dar am scris-o odată cu dragoste.
So,totul a început într-o zi de aprilie. Era ppţ ce de frig afară da eu eram doar într-un pulover subţire..."pune fa o haină pe tine" dar eu eram oarecum...nepăsătoare. Adică chiar dacă puneam pe mine şi un palton,continuam să fiu rece. Ce mai contează căldura din exterior dacă în inimă era doar gheaţă,în cuburi.Şi cum stăteam aşa,şi mai mult dormeam decît rîdeam,a venit ideea genială.
-Da hai să-l sunăm pe Igor.
-ei fa,hai ş lom suna pe Igor,parcă Igor n-are şi faşe numa săţ vină ţia afară.
-nuuu haaaaai.Cu Igor îi vesel.
Eu eram absentă. Lasă să-l sune ş pe Hitler. Mie mi-era frig şi aveam o poftă nebună de un ceai. Chiar dacă nu va topi gheaţa,mă va mai îndulci.
-Şi vrai?
-ieş afară?
(ştiu că pare un dialog cam ciudat dar nu,nu sîntem o bandă de gopi)
-Nu vrau,aişia eu taman în warcraft dam aproape cîştig acolo nuştiu şi.
- cu cn eşti?
-cu Grişa ş cu Tudor şi cu Max şi cu încă vreo doi.
-Oxo,eu pe dînşii nu-i ştiu. Nu hai veniţi!
-paţani ne duşem? Ladna,hai că venim.
Ei şi ce? Nu contează.
Ei şi vine Igor,vin şi toţi ceilalţi.
Şi toţi se rîdeau,zîmbeau,jiucau cărţi la porunşi. Doamne cîte kile de cartoafe am mai cumpărat atunşi,şi am şerut covrigi de la oameni şi etc. În altă zi poate era să mă sparg de rîs,atunci nu. Şi cum toţi stăteau acolo aşa,rîzînd,era el.
Cu căşti în ureki şi o faţă brutală. Patlatîi ;x xD
Şi aveai impresia că era absent. Ca şi mine desigur.
Ei şi am intrat în vorbă pu că i-am cerut să-mi trimită un cîntec. Şi a început. Bla bla bla...mult timp după asta. Şi parcă deja nu vroiam ceai,şi parcă nu era aşa frig. Aaa! Pentru că mi-a dat scurta. Şi a rămas în tricou. Simţeam că îi e frig da' mirosea a ţigară şi a flori de liliac,urît,dar atît de frumos...şi nu i-o puteam da înapoi pînă nu mă săturam de miros.
Şi avea blugi rupţi,genul ăla de rupţi "special". Asta ţin minte.
Ei şi a doua zi am plîns. Mult. Şi el m-a sunat,exacrt cînd plîngeam. De ce plîngeam? Nuştiu. Plîngeam. Şi el a ştiut cînd să sune. Şi eu eram naivă,spuneam "te iuuuubesc" cînd cnv îmi dădea caietul să copii la matematică. Şi aşa am făcut şi atunci. Pentru că m-a liniştit,mi-a spus că "И мне твоего очень, на самом деле, не хватает...)" avînd în vedere de voce,chair dacă ne ştiam de 2 zile. Şi n-am ezitat,am spus un mare şi frumos "te iuuubesssc" ca în loc de mulţumesc.
Ei şi lol,el a înţeles în sensul propriu,adică te iubesc...te iubesc. Adică ca o declaraţie de dragoste. (de atunci nu mai spun te iubesc)
Ei şi mai departe a fost,desigur,ca-n poveşti. Ca-ntotdeauna.
el avea mari probleme cu şcoala şi părinţii mereu interziceau să iasă afară,el punea muzică la PC şi sărea pe fereastră. Şi ieşea afară,şi mie nu-mi spunea că a fugit pentru că eu era să-l trimit acasă. Şi venea la mine cu o căciulă. Pe care scria mare şi frumos ADIDAS. Şi eu aveam aşa un păr tupoi că parcă aveam dejtele în pirză cînd scoteam căciula din cap,da el,oricum,tot punea căciula şea la mine pe cap pentru că afară era frig da eu eram "cu kelea". Şi eu,copilul străzii,nu aveam mp3,da el avea...şi cînd mă vedea mai tristă îl punea pe ascuns la mine în buzunar,ca eu acasă să-l găsesc şi să mă bucur,şi să ascult muzică. El stătea 1 săptămînă,2,fără mp3 dar ştia că eu sunt fericită. Şi asta îl făcea pe el fericit.
Şi s-a întîmplat aşa,că tatăl meu a avut în acele timpuri infarct. Eu am plecat desigur,la tata,în centru (părinţi divorţaţi,2 case) şi am rămas acolo în 2 etaje,singură,să aştept veşti. Şi el mă suna,şi vorbeam aşa cîte 3-4 ore noaptea uitîndu-ne la stele. Şi era frumos. Era magic. Şi am trecut cu bine peste acea perioadă doar datorită lui.
Şi apoi prietena mea cea mai bună a plecat,din ţară. Şi eu am rezistat,datorită lui.
Şi apoi un prieten foarte bun s-a sinucis,altul a murit în accident de maşină. Şi am rezistat,poate tot datorită lui.
Şi apoi m-am mutat,defenitiv în centru. Şi aud de pe la buiucani că el e cu altcineva.
Şi nu a durut deloc faptul că are pe alta,sau că numa' m-am mutat şi el deja şi-a găsit pe altcineva. A durut doar faptul că cînd a cunoscut-o pe ea era în pantaloni rupţi,mirosea a flori de liliac şi ţigară. A durut mult că ei i-a strecurat un mp3 afară.
Şi a mai durut că cînd ne-am întîlnit mai apoi,mi-a spus doar că "nimic nu e veşnic." Şi a plecat.
Şi am rămas acolo singură,fără nimeni pe care să-l am lîngă mine cînd aveam cea mai mare nevoie.
Şi peste jumătate de an mi-a scris undeva 70 de rînduri pe skype unde şi-a cerut iertare pentru tot şi unde a spus că încă mă iubeşte. Unde mi-a spus că mama lui este bolnavă,rudele îl invinuesc pe el pu că mama lui s-ar fi îmbolnăvit pentru că el nu mai trece pe la şcoală. Dar eu îl impuneam să înveţe,şi el a avut medie 8,acum are numai absenţe. Şi mi-a mai spus că deja nu-i pasă ce voi răspunde,pentru că oricum eu nu-l voi putea ierta,şi oricum el mă va iubi mereu.
Şi avea dreptate.
Ză ănd?
Sursa
2011-06-09 01:53:00