Tunelul tranziției al Moldovei: unde e lumina?

 La începutul anilor 90, majoritatea țărilor central și est europene, s-au pomenit cuprinse de febra tranziției. Printre aceste state și-a început calea de trecere de la sistemul vechi, sovietic, închis la cel nou, democratic, liber și țărișoara noastră – Moldova.

Au trecut deja 20 de ani, eu ca cetățeanul neturmentat mă întreb: de ce în timp ce alte țări, care au fost puse în aceleași condiții de start, au depășit deja faza tranziției, iar noi tot căutăm ieșirea din tunel?

Unii zic că 20 de ani pentru istorie e prea puțin, alții zic că e suficient pentru a efectua reformele necesare, pentru a merge pe calea democrației, pentru a se alinia la politice si standardele mondiale și europene.

Rezultatele țărilor care au reușit să treacă cu succes de faza tranziției, în primul rând se datorează curajului, efortului închegat, consecvenței, alegerii unei direcții sigure și

ferme și a dorinței enorme de  a se mișca înainte.

Povestea Moldovei, deși se vrea a fi una de succes, îmi aduce aminte de fabula Racul, Lebăda și Știuca – consecvență nu avem, implementarea reformelor merge FOARTE an

evoios, de curajul unora probabil nici nu merita a se pomeni, iar dorința se pare că nu a fost și nu este suficient de mare.

Mulți vor spune  că Moldova e o țară specifică, că avem problema transnistreana, avem mulți nostalgici, suntem prea ortodocși, și multe altele.

Toate astea sunt motive, care le auzim permanent pentru a explica de ce suntem încă blocați în tranziție, iar democrația și liberalismul întârzie a fi instaurate definitiv în Moldova.

Împărtășesc reacția unor oficiali polonezi, care și-a exprimat dezamăgirea vis-a-vis de rezultatele alegerilor din 5 iunie. Și eu aș fi decepționată – după depunerea unui efort uriaș și acordarea  susținerii continue, să aflu că de fapt suntem pe marginea unei prăpastii: Chisinaul este jumătate roșu,  o treime din teritoriul Moldovei tot este purpuriu, iar forțele democratice nu au fost atât de eficiente pentru a asigura înregistrarea unui rezultat mai bun.

Cu toții ne dorim ca tranziția socială, mentală, politică, economică, culturală, să ia sfârșit în viitorul cât mai apropiat, și nu peste încă 20 de ani.

Cert este una o tranziție îndelungată duce la instabilitate, instabilitatea duce la nesiguranță, nesiguranța naște fenomene negative în societate, iar fenomenele negative transformă societatea în una vicioasă și bolnavă.

Oare când vom vedea și noi lumina mare de la capătul tunelului?