(AUDIO) „Am luat doar ce am vrut de la ruşi şi nu ce mi-au băgat pe gât”

Vorbeşte câteva limbi slave: rusă, bulgară, croată, cehă, slovacă, polonă, sârbă. Potrivit regretatului Grigore Vieru, este “un remarcabil lingvist, dar şi strălucit publicist, care s-a ascuns în adâncul unei modestii rar întâlnită la noi” (Literatura şi arta, 2007, 20 sept.)

A stat mai mulți ani în Rusia. A fost unul dintre cei mai remarcabili ghizi ai marilor muzee din fostul URSS, dar a preferat să revină acasă. De ce? Cum?

Sunt doar câteva din multitudinea celor pe care i le-am pus lingvistului şi eseistului Vlad Pohilă în emisiunea MAI APROAPE DE EUROPA de astăzi de la Radio ARENA, ora 20.00. (Ascultă în audio inserat în text de la minutul 32.oo)

„M-a purtat destinul până în Siberia, în Moscova. Fiind basarabean e cumva de la sine. Basarabia a oscilat tot timpul între Moscova şi Bucureşti. Personal oscilez un pic altfel. O fac din plăcere şi în anumite limite. Iau doar ce am vrut eu de la ruşi şi nu ce mi-au băgat pe gât. Ruşii având o mentalitate perfect imperialistă, au prostul obicei de a-şi impune şi gusturile, şi interesele şi plăcerile. Dar de la Bucureşti am luat totul. Bucureştiul a fost oraşul visurilor mele. La 24 de ani am trecut Prutul şi, când am auzit vameşii vorbind perfect româneşte, am fost atât de copleşit de emoţie încât m-am ascuns de ruşii cărora le eram ghid şi am mers după autocar ca să plâng şi să mă răcoresc”.

Iar explicaţia de ce Vlad Pohilă simte aşa cum simte vine din „atmosfera de spiritualitate” pe care au avut-o în casă. „O atmosferă perfect românească, alimentată de rudele din România care ne aduceau cărţi şi muzică de calitate”.

RM – absurd, haos şi debandadă

„E greu să vorbeşti despre un spaţiu care îţi este atât de drag şi care te necăjeşte atât de mult. Un spaţiu, delicat vorbind, al paradoxurilor şi, mai dur vorbind, al absurdului, al haosului şi al debandadei”. Despre declaraţiile legate de drumul nostru european, Vlad Pohilă spune că sunt „simple declaraţii”. „La nivelul declaraţiilor totul e frumos şi optimist, dar realitatea este alta”, punctează invitatul meu.

Despre comparaţia cu ţările baltice spune că „este una care ne place nouă şi care a fost valabilă un timp”. Şi, totuşi, lingvistul amintește că balticii au avut două avantaje în raport cu noi: dragostea faţă de limbă şi apartenenţa la un stat, sentimente care la noi nu au fost pentru că „au decapitat intelectualitatea”. Şi aici am aflat ceva ce multă lume nu ştie la Chişinău: „Alogenii plătesc în Ţările Baltice ca să dea examenele la limba de stat, iar la noi e invers: se aruncă banii pe vânt la acest capitol”.

„Putin este unul dintre promotorii principali ai ideii imperiale”

„Agresivitatea ruşilor vine din propaganda acerbă de demonizare a tot ceea ce este românesc. Apropierea noastră de România se asociază în mintea lor cu Unirea. Cine se apropie însă de români şi se interesează vede că românofobia acerbă nu mai este o cale azi.” Vlad Pohilă continuă: „Ruşii au câteva puncte de demonizare: ţările Baltice, Georgia şi noi, cei pe care îi consideră rebeli”. Dar aroganţa imperială, spune invitatul meu, este alimentată şi de miturile din URSS. „Au o mândrie pentru nişte falsuri. Mass media rusă inoculează aceste idei imperiale şi ignoră realitatea mizeră. Putin este unul dintre promotorii principali ai ideii imperiale”.

„Bună ziua”. „Izvenite, ia ne govoriu po chitaischi”

În schimb la Chişinău e totul de-andoaselea. „Şi, totuşi, am spus eu, nu putem da vina numai pe minoritatea rusă sau altele, vina trebuie să o căutăm în primul rând în noi”. Vlad Pohilă subscrie şi spune că nu ştim cum să ne impunem. Şi aduce exemplul unui ambasador al RM în China, „un neocomunist” care, mergând în vizită la un oficial chinez, la salutul acestuia în limba română cu „Bună ziua” a răspuns în rusă cu „Izvenite, ia ne govoriu po chitaischi” (trad. rusă – Mă scuzaţi, nu ştiu chineza). „Vă imaginaţi ce grad de respingere şi sfidare de către alogeni, inclusiv funcţionari?”, se întreabă siderat Vlad Pohilă. La noi se lucrează continu pe linia dezbinării. Forţe oculte, inclusiv din afară, merg pe ideea dezbină şi domneşte”.

De unde şi concluzia eseistului: „Viaţa noastră de aici nu e un prilej de jubilare, dar… nu ne putem lăsa pradă disperării. Să nu oferim prilej de bucurie neprietenilor, adversarilor noştri”.

L-am întrebat pe Vlad Pohilă ce spun cei care nu gândesc la fel ca el, care imediat îl etichetează ca fiind „naţionalist” pentru ideile sale. Vlad Pohilă rămâne neclintit. „Cred că suntem într-un duel inegal, cel puţin deocamdată, cu acea parte care vrea să ne stranguleze şi să plecăm în România voastră, cum ne spun ei. Nu poate exista armonie între cântecul unei mierle şi scrâşnetul şenilelor de tanc blindat – cam acesta e raportul, la noi, între „limba de stat” şi limba rusă””.

„Balticii îşi exprimau dispreţul prin tăcere”

„Paradoxul e că la Chişinău spiritul parcă scade, scade, şi iar răbufneşte. Vezi 7 aprilie”, spune Vlad Pohilă. Dar nu uită, totuşi, cum a plecat de la două universităţi „total scârbit de atitudinea tinerilor studioşi, exasperat de indiferenţa lor”. Dar speranţa moare ultima şi el rămâne ferm pe poziţii: „Nu vor izbuti, cetatea noastră e de nedistrus”. Iar îndemnul lui în raport cu detractorii este: „Nu îi luaţi în seamă şi treceţi indiferenţi, cu capul pe sus, ca pe lângă rahat. Balticii îşi exprimau dispreţul prin tăcere. Nu mă voi lăsa până la ultima suflare. Limba română e marea mea iubire”.

Despre Bucureşti

Spune că are „o linie incoerentă faţă de Basarabia”. „Urmăresc ce face Budapesta în raport cu ungurii din jur şi au o coerenţă uimitoare. Aveau un împrumut cu numai câţiva ani în urmă de „miliarde de euro”, toate canalizate pe sprijinirea şi dezvoltarea ungurilor din afară, care să îşi manifeste hungarismul în ţările unde au plecat. Iar aroganţa şi agresivitatea minorităţii ungare e pe măsura celei ruseşti”.

Ascultaţi interviul integral în audio inserat.