De Ziua sindicalistului CNSM a organizat o campanie de informare a populaţiei

Marţi, 7 iunie, de Ziua Sindicalistului, activişti sindicali din cadrul Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) au participat la o acţiune de informare şi sensibilizare a populaţiei privind drepturile şi interesele de muncă ale salariaţilor.

Astfel, pe teritoriul municipiului Chişinău,  în scuarul Europei din Grădina Publică Ştefan cel Mare şi în faţa magazinului UNIC, au fost amplasate două corturi ale CNSM, unde se distribuiau trecătorilor pliante şi foi volante, explicându-li-se care este rolul sindicatelor în societate şi informând despre activitatea mişcării sindicale din Republica Moldova.

Potrivit organizatorilor, prin campania de informare s-a urmărit de a atrage atenţia salariaţilor, inclusiv a tinerilor, asupra necesităţii respectării drepturilor lor la muncă, precum şi a găsi puncte de consens cu partenerii sociali în procesul de elaborare a politicilor sociale şi economice privind  implementarea principiilor muncii decente.

Evenimentul se înscrie în şirul acţiunilor organizate de CNSM de Ziua Sindicalistului, care se marchează în Republica Moldova, al patrulea an consecutiv,  în ziua de 7 iunie. 


Sursa
2011-06-08 14:21:11



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

19:37:54💥 EXCLUSIV: Moldoveanul David Ostafi a semnat în La Liga! Puștiul de 16 ani impresionează în fotbalul spaniol —» Sandu GRECU
16:28:52Prima ediție a Turneului Memorial „Vasile Railean” —» Sandu GRECU
09:04:42Ialoveni Armonios 1994, revelația mondială la 10 euro pe raft —» Fine Wine
11:46:06Sistemul care vrea să răstoarne PAS-ul. Chirtoacă despre mafie, hoție, scandalul din familie și fotbal 🔥💥🔝 —» Sandu GRECU
10:15:29ÎN PRAG DE CARTE NOUĂ —» Leo Butnaru
21:32:05World Cup —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
09:11:12Franța, după ziua națională —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
08:16:37DIN ANII 90... —» Leo Butnaru
18:13:09Parteneriatul pentru Europa: primele discuții privind agenda comună de acțiuni 🔝 —» Sandu GRECU
05:35:14DINSPRE MITURI SPRE NOI —» Leo Butnaru
05:27:03POETUL ȘI POEZIA SALVÂNDU-SE DIN GULAG —» Leo Butnaru
13:15:37Moldoveanca Romina Hîncu a cucerit primul său titlu ITF 💥 —» Sandu GRECU
05:59:25PUȚINĂ PEDAGOGIE —» Leo Butnaru
15:55:16🔥🔥🔥 SCANDAL la Comitetul Olimpic! 💥💥💥 CNOS vrea să elimine Federația de lupte din membrii săi! —» Sandu GRECU
19:18:28Vasile Tarlev: Nu eu am distrus Stadionul Republican. Atacant la echipa Bucuria. Despre Voronin și circ —» Sandu GRECU
19:13:06Tehnologie, energie verde și investiții în tineri: Istoria de succesului a Agro-Firmei „Plaiul Bîrlădean” 🌞 —» Sandu GRECU
19:07:23„Rolul meu ca primar nu este să fac promisiuni, ci să livrez rezultate” – Leonid Boaghi, primarul satului Sireți 💫 —» Sandu GRECU
17:04:57Fosta ambasadoare în India se judecă cu Ministerul de Externe —» Curaj.TV | Media alternativă
15:25:42Despre scandalul de la Dumbrava, BH (Live) —» Curaj.TV | Media alternativă
09:29:40DIN REVISTA DE TRADUCERI LITERARE —» Leo Butnaru
20:44:08De la pasiunea pentru arta culinară, la o carieră de succes în managementul ospitalității: Povestea Ninei Stratu 💫 —» Sandu GRECU
07:13:21Copyright: Deciziile vicedirectorului AGEPI, au costat autorii peste 7 milioane de lei 🤬🤬🤬 —» Sandu GRECU
04:40:33LACONICE —» Leo Butnaru
18:31:28Muzica unește generații. Gheorghe Mustea, sărbătorit la 75 de ani printr-un concert aniversar la Chișinău —» Curaj.TV | Media alternativă
18:31:28Muzica unește generații. Gheorghe Mustea, sărbătorit la 75 de ani printr-un concert aniversar la Chișinău —» Curaj.TV | Media alternativă