Studenţimea şi Idealul Spiritual

Ei bine, permanenţa aceasta de idealuri, istorice, etice şi artistice, de-a curmezişul veacurilor, demonstrează setea şi nevoia de ideal în marile epoci, mai cu seamă în acelea care au succedat perioadelor de tulburări şi dezaxare.

Hotărât  ; trăim o mare epocă istorică.

Anii ce vin vor contura-o tot mai precis.

Mobilitatea aspectului actual, politic şi spiritual, al întregii Europe, va înceta mai curând decât ne aşteptăm . Vechile valori şi sisteme ratate se vor lichida prin ele însăşi. Criza democraţiei – presărată de sincope – şi agonizând în apus, se va refugia în ultimu-i bârlog – Republica roşie – iar în faţa ei vor creşte digurile de grele armături ale naţionalismului latin şi germanic. Din transfigurările în naţionalism, va apărea, înaripată, o dinamică nouă a spiritului şi a civilizaţiei, cu aporturi şi cu structuri noi.

Noul european, naţionalist, spiritualist şi energetic, va zdrobi desmăţul moral, va prăbuşi falsele-valori şi purificat în el însuşi, va întemeia o lume nouă, o etică nouă.

Să nu ni se spună, însă, că tineretul românesc intelectual, în marile lui primeniri interioare de acum, în disciplina şi aspiraţiile sale, e o imitaţie, o simplă copie a tineretului fascist sau hitlerist. Nu! Tineretul nostru detestă servilismul şi parodiile.

El nu imită. El crează. El ar fi profund rănit, adânc durut, dacă l-am crede un palid hipnotizat, un incapabil de ideal propriu.

Linia pe care tineretul nostru se formează este produsul unui moment european, al unui spirit care-şi revarsă efluviile spontan, printr-o consecinţă logică a unei epoci şi a unor structuri lichidate.

Tineretul românesc merge paralel şi nu satelitic cu noul suflet naţionalist latin, aşa cum va merge întreg tineretul francez, aşa cum a mers, victorios, tineretul italian.

Conversiunea tineretului nostru la un ideal spiritual şi naţional e un fenomen de sincronism şi nu o pastişă.

Nu imitaţie după organizaţii străine visează acest tineret, ci, dimpotrivă, deplină eliberare din orice vasalitate, de orice paşalâc străin . El vrea adâncirea până în străfunduri a sufletului autohton şi valorificarea forţelor lui subterane şi inedite în orice manifestare.

El vrea zidirea României-Noi, cu mâini proprii şi cu spirit propriu.

O vrea construită din arămurile adânci şi încă neuzate ale vigorii româneşti, centrifugă şi necanalizată. De aceea studentul român a defilat simbolic în faţa Regelui Ţării, pe un car alegoric, într-o mână cu cartea grea de învăţătură şi în cealaltă cu fierul carabinei, contopind într-un singur tânăr: ştiinţa cu dârzenia şi eroismul.

Şi-n marele lui vis de noi temelii şi zidiri, tineretul cărturăresc pe care-l cunosc e gata de jertfe, dacă zidurile i-o vor cere. E gata să se tencuiască în piatra lor, ca un alt meşter de la Argeş, care, de data asta, s-ar zidi pentru visul turlelor înalte pe el însuşi.

Tineretul nostru universitar este un mag, în acelaşi timp. El merge purtat de un luceafăr propriu care îi arată calea: Crucea, Regele, Naţiunea.

De aceea el este un mistic.

În misticismul lui, se arcuieşte, alături de bolţile tuturor energiilor spirituale, cearcănul de smaragd al creştinismului, iar umbra purtătorului de cruce ca o lumină curge peste acest tineret.

Aşa îl visa, poate, Eminescu, în umbra stihurilor lui: curat la suflet, mântuitor al “bietului român săracul” şi arhanghel pedepsitor al celor “care-au îndrăgit străinii, mânca-le-ar inima câinii”.

Aşa îl vrem astăzi cu toţii:

Iscător al românului de mâine: bărbatul de bronz, cu sufletul limpede şi fără oscilări, lucrând, cu patimă, la ferecarea ţării sale în aramă.

Fragment din conferinţa ” Studenţimea şi Idealul Spiritual ” ţinută de Radu Gyr în 1935.