Pierdere sau câştig?

“Do-rin, Do-rin, Do…” hai aşa… parcă am trecut lecţia dezamăgirii faţă de rezultatele excit-pollurilor. Ah, încă nu? Dorin Chirtoacă a dat dovadă de sobrietate, dar felicitările oricum curgeau gârlă – pe facebook, twitter, sms-uri… Well, asta nu-i cel mai important lucru. Deşi, trebuie să lămurim un aspect. Publika are un buget mic şi un obiectiv mare: audienţa. Sub aspectul rentabilităţii a primit ceea ce a dorit – lumea doar despre asta a zumzăit de ieri seara până azi dimineaţa. Faptul că a ieşit invers decât s-a crezut nu face decât să toarne şi mai mult gaz pe foc – audienţele oricum nu scad. Nu-s sigur că formula de afaceri transformă în mod automat audienţele în profituri din vânzare de publicitate, dar asta e problema lor, nu a mea.

Problema mea sunt rezultatele scrutinului la Chişinău.

Desigur, n-a ieşit aşa cum am votat. Dar cum a ieşit? Comunistul Dodon a luat 52% din primul tur. Îs deprimat? Şi da şi nu. Am impresia că pe termen lung e un câştig pentru democraţie. Pentru această afirmaţie am două argumente:

1) Duş rece pentru guvernarea democrat-liberală. Lucrul de care ne temeam, s-a întâmplat. Guvernarea paralizată de disensiuni politice a produs un rezultat stângaci. Situaţia în care iniţiativele bune “de jos” sunt blocate “sus”, iar dispoziţiile bune “de sus” sunt ignorate “jos” nu putea să nu crape o dată şi o dată. Reforme noi anunţate en gros, dar pe când rezultatele? Poporul dă semne de nelinişte. Comisii şi anti-comisii la fiecare pas. UE, prietenul cel mai crâncen al coaliţiei de guvernare, dă semne de nelinişte. De parcă semnele de nelinişte n-ar fi fost suficiente, am căutat să ne convingem cu ochi proprii că situaţia e chiar nasoală. Ne-am convins? Acum hai să suflecăm mânicile, să lăsăm disensiunile pentru altă dată, căci avem o muncă de făcut împreună.

2) Rebranding la comunişti. Igor Dodon s-a poziţionat drept comunistul cel mai puţin comunist. Încă în 2009, dânsul a lansat ideea dezicerii de la seceră, ciocan şi “comunism”. Atunci nu a putut să o facă, căci brandul comunist încă mai dădea rod. În campania electorală actuală, el a demonstrat că brandul cu pricina nu este baghetă magică şi că sunt lucruri de câştigat pentru PCRM dacă se renunţă la acest brand. Acum are greutatea necesară ca să-i convingă şi pe capii partidului. Dacă, lucrul acesta se întâmplă, cetăţeanul are doar de câştigat. O stângă socialistă, cumpătată şi modernizată, e un plus pentru Moldova – oricare ar fi simpatiile noastre individuale. Indiferent de rezultatele imediate ale scrutinului, PCRM-ul are electorat şi lucrul ăsta nu se schimbă de la o zi la alta.

Însă pe termen scurt am pierdut. Am ieşit şifonaţi din această bătălie. Iarăşi presa internaţională o să scrie despre insula comunismului într-o Europă democrată. Iarăşi o să tatonăm vectorul european fără a păşi pe teritoriul propriu-zis. Iarăşi o să se ia la harţă Guvernul central cu Primăria. Deşi… la ultimul punct, tot e mai bine decât să se bată între ei.

P.S. Textul de mai sus reflectă starea mea de spirit la 10:55. Mai departe depinde de numărătoare. Nu e pentru prima oară când matematica e regină în această ţară.