Apelul Fondului de Binefacere „Mănăstirea Sf. M. Mc. Teodor Tiron” din Chişinău

Iubiţi întru Hristos fraţi şi surori,

Obştea monahală, clericii, enoriaşii şi membrii Fondului de Binefacere „Mănăstirea Sf. M. Mc. Teodor Tiron” din Chişinău se adresează catre frăţiile voastre cu marea rugăminte de a fi ajutaţi în lucrările de reconstrucţie şi înfrumuseţare, ce au demarat la prima mănăstire din cuprinsul capitalei Republicii Moldova.

Pentru a Vă familiariza cu starea de lucruri actuală, credem că e binevenită o incursiune istorică, legată de acest sfânt aşezământ.

La 17 iulie, anul 2002, prin Hotărârea Sf. Sinod, s-a binecuvântat infiinţarea primei mănăstiri ortodoxe din or. Chişinău, cu hramul „Sf. M. Mc. Teodor Tiron”.

La 02 martie, anul 2006, în ziua hramului, s-au împlinit 1700 ani de la moartea mucenicească a Sfântului Teodor Tiron, care este patronul ceresc al tuturor celor ce vin să se roage cu credinţă în acest sfânt lăcaş.

În anul 2008 s-au împlinit 150 ani de la prima sfinţire a Catedralei mănăstireşti, ctitorită cu multă grijă şi dragoste creştinească de către vrednicii de pomenire fraţii Teodor şi Anastasie Ciufli.

Catedrala mănăstirii este declarată monument de arhitectură ocrotit de stat şi face parte din patrimoniul naţional. Acest aşezământ monahal este amplasat nemijlocit pe traseul Aeroport-Centru, fiind şi o carte de vizită pentru oaspeţii din străinătate, care sosesc la Chişinău pe calea aerului.

În prezent, la mănăstire se efectuează lucrări de reparaţie capitală a cupolelor, acoperişului şi a pereţilor exteriori ai Catedralei mănăstireşti; de finisare a blocului de chilii pentru călugăriţe şi ascultătoare; a bisericii de iarnă „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil”; a Muzeului de Artă Bisericească ş.a. Volumul mare al lucrărilor necesită, evident, mijloace financiare şi materiale considerabile. Conform calculelor preventive a experţilor în domeniul restaurării monumentelor de arhitectură, preţul lucrărilor de restaurare ar constitui aproximativ 10 mln de lei. Or, cheltuielile pentru gaze naturale, energie electrică şi termică, servicii telefonice şi comunale, salariul slujitorilor şi al angajaţilor, defalcările în fondul social şi de pensii, asigurarea medicală, procurarea produselor alimentare şi materiale – toate acestea fac imposibilă desfăşurarea lucrărilor cu mijloace proprii.

Astfel, la iniţiativa şi cererea enoriaşilor, ctitorilor şi binefăcătorilor mănăstirii, s-a binecuvântat înfiinţarea Fondului de Binefacere „Mănăstirea Sf. M. Mc. Teodor Tiron”. Fondul are ca scop susţinerea lucrărilor de construcţie, reparare, finisare şi înfrumuseţare a primei mănăstiri ortodoxe din cuprinsul capitalei Republicii Moldova.

„Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui”- aşa ne învaţă Mântuitorul Hristos în Predica de pe Munte. Urmând acestei învăţături mântuitoare de suflet, fiecare creştin are dreptul de a participa personal la acest lucru bineplăcut lui Dumnezeu, prin aportul şi prinosul său.

Solicitând ajutorul frăţiilor Voastre, Vă chemăm şi Vă îndemnăm, iubiţi întru Hristos fraţi şi surori, să ne unim eforturile, aşa cum am ştiut să o facem dintotdeauna, şi să ne demonstrăm nouă şi tuturor, prin fapte concrete, că suntem vrednici de a purta cu cinste numele de creştin. Să păstrăm şi şă înmulţim acel tezaur al culturii noastre naţionale, moştenit de la străbunii nostri, care în vremiri grele şi de răstrişte au izbutit, totuşi, prin Credinţă, Nădejde şi Dragoste, fiind înseninaţi de Înţelepciunea lui Dumnezeu să zidească sfinte mănăstiri, biserici şi schituri. Bunul şi Multmilostivul Dumnezeu ne oferă şi nouă astăzi posibilitatea de a deveni ctitori şi binefăcători ai primei mănăstiri ortodoxe din Chişinău.

Pentru cei, ce doresc să participe la această lucrare bineplăcută şi binecuvăntată de Bunul Dumnezeu, Fondul de Binefacere „Mănăstirea Sf. M. Mc. Teodor Tiron” anunţă rechizitele bancare:

or. Chişinău, str. Ciuflea, 12, Mănăstirea „Sf. M. Mc. Teodor Tiron”

Cod fiscal 40340012

Banca Socială,

codul Băncii: 280101722

Cont de decontare:

222472202823 MDL

Aşa să ne ajute Bunul Dumnezeu!

 

Pentru confirmare,

Protoiereu mitrofor Teodor ROŞCA,

Preşedinte Executiv al Fondului de Binefacere „Mănăstirea Sf. M. Mc. Teodor Tiron”,

duhovnic-administrator al mănăstirii „Sf.M.Mc.Teodor Tiron” din Chişinău

04 iunie, 2011.

371607027 397851801 653093029 719653604 755776234 822609088 823332593 920737372

Sursa
2011-06-05 20:23:33



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

05:03:22ÎNTRE PROZĂ ȘI YES-EU —» Leo Butnaru
15:11:26„O societate puternică înseamnă o societate informată și unită” – Rodica Lilica, studentă la programul dual Finanțe și Bănci, ASEM 💫 —» Sandu GRECU
15:04:29„Europa nu este doar o destinație, ci cel mai sigur plan prin care ne putem moderniza fiecare localitate” – Cristian David, Președinte ILD România 💫 —» Sandu GRECU
12:10:57Feteasca Run: prima cursă care unește vinăriile din Cricova —» Fine Wine
11:53:47Festivalul vinului de autor: 4-6 septembrie —» Fine Wine
18:11:55FIECARE COPIL MERITĂ ȘANSA DE A-ȘI URMA VISUL! 💙💛 —» Sandu GRECU
05:11:19DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
12:37:25Under 15. Jucători din țară și de peste hotare, convocați de FMF la un nou trial ⚽️ —» Sandu GRECU
12:18:35„Ca primar, nu sunt aici pentru declarații, ci pentru fapte” – Viorel Jardan, primarul comunei Lozova 💫 —» Sandu GRECU
09:46:20Biblioteca – punct de întâlnire între diasporă și acasă —» BPR Ungheni's Blog
18:40:53„ALB DUPĂ ALB” – expoziție de Doina Mihăilescu, la Muzeul Național de Artă al Moldovei din Chișinău 🏦 —» Sandu GRECU
18:25:21Derzamăgit de organele de drept, vrea să plece afară —» Curaj.TV | Media alternativă
12:19:46DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
15:24:47🎾 ROMINA HÎNCU, AL TREILEA TROFEU DIN 2026! 🇲🇩🏆 —» Sandu GRECU
15:24:47🎾 ROMINA HÎNCU, AL TREILEA TROFEU DIN 2026! 🇲🇩🏆 —» Sandu GRECU
04:54:53CARTE NOUĂ PENTRU COPII —» Leo Butnaru
13:45:15Arta nu tace: Perjovschi cu David —» Curaj.TV | Media alternativă
16:59:59NU CÂT ȘTIE, CI CÂT ÎȘI PERMITE... —» Leo Butnaru
11:49:49Petru Racu: jucători pe pile la Națională și cei care veneau să se odihnească. Pariuri: prețul unui galben 💥💥💥 —» Sandu GRECU
11:46:26Vin cu aur la Mondial de Bruxelles – 55 mdl —» Fine Wine
11:45:31Cardinalul fotbalului, Nicolai Cebotari. Portar de top, cearta cu Ciobanu, arbitraje, dinastia 🔥🔥🔥 —» Sandu GRECU
11:41:00De la pasiunea pentru sere moderne la „Agricultura Inteligentă”: Povestea lui Piotr Caraman, masterandul care dă tonul inovației la UTM 💥 —» Sandu GRECU
11:40:41AGG Group investește în producția locală: un exemplu de reinvestire strategică în economia Republicii Moldova 💫 —» Sandu GRECU
11:31:45Agricultura modernă te așteaptă! În aceste zile se desfășoară admiterea la instituțiile de învățământ agricol ✍️ —» Sandu GRECU
10:25:22Sălcuța intră pe piața spumantelor —» Fine Wine