Aberez
Nu simt nimic. Absolut nimic. Încerc să mă concentrez. Încerc să vorbesc cu gîndurile-mi, dar pare atît de dificil, fără de sens.Respir adînc. Încep să mă agit. Mă plimb prin odaie. Privesc în depărtare. Văd oameni. Atît de mulţi. Par a fi preocupaţi, de fapt, aud cum ei trăiesc. Încep să-mi pun întrebări aberante, care totuşi la prima vedere au sens. Cu cît sunt mai multe la număr, cu atît e mai greu de găsit un răspuns adecvat.
Singură şi confuză. Aparent vie. Înecată sufleteşte, dar mă sufoc. Mă resemnez înainte de a începe.
Cineva mă cheamă, deci am de parcurs un drum. Trebuie să merg pe el. E înscris pe vecie că asta-mi este soarta. Ce soartă? Unde sunt? Cu cine?
Pare-mi-se a fost doar un vis urît această realitate.
Sursa
2011-06-05 15:58:00