Promovăm talentele?

Hai să vorbim despre oportunități. Ratate.

Am fost mișelește atrasă într-o universitate privată din țară, cu promisiunea de a fi curând expediată în universitatea-mamă din Belgia. Tentant. După interminabile convocări ale grupului select, am ajuns peste un an să înțeleg că am fost fraierită ca-n zile mari.

Asta-i cu privatu. Ești oarecum deprins că ei își urmăresc anumite interese și tu ai putea fi victimă. Când o face statul e urât. Nu înțelegi de ce capii țării te încurajează să îmbraci slipi cu tricolorul nostru și să scandezi, In Moldova We Trust, dacă dezamăgirile se cumulează pe potriva bulgărelui de zăpadă.

Deci, vrut-am să mă revanșez privaților. Plec cu statu. Mai ales că Ministerul Educației lansează anunțuri. Trăiască transparența! Că ai doar două săptămâni să ticluiești documentele, nu contează. Te pregătești asiduu, cu inima în dinți deschizi ușa funcționarului și îi pui dosarul pe masă. Poftiți! Aștept biletul în viață. Și-l primesc. Locul tău, dșoară, e aici, printre noi, că nu ai nici o dovadă că ar fi pe lumea asta vreo universitate care te acceptă și vreun sponsor care să-ți plătească o parte din cheltuieli. Un mic detaliu care a fost cumva omis din anunțul pentru publicul larg. Cu două săptămâni până la termenul limită, e normal că nu reușesc să lege un anunț complet. Noi tot înțelegem.

Am crescut aici, am învățat ce mi s-a dat și mai mult ce nu nu mi s-a dat, am găsit job bun, am făcut bani, am mers la studii. Singură. Am avut oarecum noroc. Câteva experiențe nasoale care au efectul unui push incredibil.

Anii au trecut. Experiențele continuă. Nu cu mine. Cu copii supertalentați. Cu cei care, zicem noi, ar trebui să fie produsul sistemului educațional. Că sunt concentrați în licee-vânătoare de matimaticieni și informaticieni, tot nu e subiectul discuției. Au interese, dar măcar investesc și în copii. Dovada – numeroasele premii la competiții internaționale. Or, nu asta, ziceam noi, e măsura calității actului de învățământ? Nu ne spune nimic numărul copiilor cuprinși cu educație, sumele alocate defunctului sistem, ci anume marca calității, conferită de cei care știu ce-i aia pregătire excepțională.

Dar știați că nu-i așa ușor să treci vama celei mai educate autorități? Cui îi pasă că ai luat locul trei în lume la matematică, dacă e prea de tot să mergi la două olimpiade consecutiv? Ce-i cu distribuirea norocului în țara asta? Nu-ți ajunge un premiu, o competiție în Tailanda curând, mai ești tentat să mergi apoi și în Estonia? Ia las-o mai moale. Noi trebuie să facem economii pentru a investi în modificarea curriculumul-ui pentru a suta oară. Unde mai pui că lucrăm fără un cadru legal și strategic și cum poți crede că ne pasă nouă de performanță, de investirea în tineri, de susținerea celor cu adevărat talentați.

Dar pe de altă parte mă bucur pentru acești copii. Lasă să înțeleagă de acum ce e cu sistemul, cum sunt regulile de joc. Cu pregătirea pe care o au, vor fi oricum descoperiți, cumpărați scump și, cu siguranță, va veni o zi, când vor fi capabili să acționeze singuri. Unde mai dai că vor să facă regulă în țară. Să dea mâna cu fiecare din cei care cândva au stat la bazele formării personalității. Iar apoi să le facă din mână. Baftă, copii!

Dilbert, știe ce spun: