MOLDOVA 1-4 Suedia



Cu trei ore înainte de meci fanii s-au adunat la o terasă în apropierea stadionului, unde şi-au ridicat dispoziţia cu câteva beri. La plecare s-a improvizat un marş şi, ca în celelalte cazuri, am fost întâlniţi de poliţişti, care cu mare insistenţă şi agrisivitate cereau să le fie prezentate biletele de la meci. Răspunsul a fost unul adecvat: „ Cea mai naşpă meserie este la jandarmerie...” Aflaţi pe stadion, ne-am îndreptat spre sectorul 28, care urmează ulterior să devină noul centru de atracţie al suporterilor Naţionalei, dat fiind faptul că sectorul 8 la momentul actual se prezintă a fi unul slab. Cu tot respectul faţă de băieţii din M12, dar la meciul dat în galeria lor erau prezenţi foarte mulţi seminţari şi piţipoance, care sunt departe de fotbal şi fenomen. Nu se simţia în acţiunile şi scandările lor emoţia şi unitate. Să nu mai vorbim de restul „spectatorilor”, care cu zece minute de finală au părăsit stadionul. Printre aceştea menţionăm şi marele seminţar-premier Vlad Filat, care a avut parte de atenţia noastră şi profundul respect „Lui Filat, m... lui Filat!”. Fotbalul e sărbătoare şi nu campanie electorală! Meciul a fost unul slab, iar tricolorii s-au prezentat prost în comparaţie cu celelalte partide din cadrul preliminărilor Campionatului European 2012, însă acesata nu a influenţat atitudinea noastă. Toţi într-un glas am cântat versurile lui Alexei Mateevici şi toţi într-un cor am scandat „Hai Moldova!”















Sursa
2011-06-04 16:08:00



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

19:37:54💥 EXCLUSIV: Moldoveanul David Ostafi a semnat în La Liga! Puștiul de 16 ani impresionează în fotbalul spaniol —» Sandu GRECU
16:28:52Prima ediție a Turneului Memorial „Vasile Railean” —» Sandu GRECU
09:04:42Ialoveni Armonios 1994, revelația mondială la 10 euro pe raft —» Fine Wine
11:46:06Sistemul care vrea să răstoarne PAS-ul. Chirtoacă despre mafie, hoție, scandalul din familie și fotbal 🔥💥🔝 —» Sandu GRECU
10:15:29ÎN PRAG DE CARTE NOUĂ —» Leo Butnaru
21:32:05World Cup —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
09:11:12Franța, după ziua națională —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
08:16:37DIN ANII 90... —» Leo Butnaru
18:13:09Parteneriatul pentru Europa: primele discuții privind agenda comună de acțiuni 🔝 —» Sandu GRECU
05:35:14DINSPRE MITURI SPRE NOI —» Leo Butnaru
05:27:03POETUL ȘI POEZIA SALVÂNDU-SE DIN GULAG —» Leo Butnaru
13:15:37Moldoveanca Romina Hîncu a cucerit primul său titlu ITF 💥 —» Sandu GRECU
05:59:25PUȚINĂ PEDAGOGIE —» Leo Butnaru
15:55:16🔥🔥🔥 SCANDAL la Comitetul Olimpic! 💥💥💥 CNOS vrea să elimine Federația de lupte din membrii săi! —» Sandu GRECU
19:18:28Vasile Tarlev: Nu eu am distrus Stadionul Republican. Atacant la echipa Bucuria. Despre Voronin și circ —» Sandu GRECU
19:13:06Tehnologie, energie verde și investiții în tineri: Istoria de succesului a Agro-Firmei „Plaiul Bîrlădean” 🌞 —» Sandu GRECU
19:07:23„Rolul meu ca primar nu este să fac promisiuni, ci să livrez rezultate” – Leonid Boaghi, primarul satului Sireți 💫 —» Sandu GRECU
17:04:57Fosta ambasadoare în India se judecă cu Ministerul de Externe —» Curaj.TV | Media alternativă
15:25:42Despre scandalul de la Dumbrava, BH (Live) —» Curaj.TV | Media alternativă
09:29:40DIN REVISTA DE TRADUCERI LITERARE —» Leo Butnaru
20:44:08De la pasiunea pentru arta culinară, la o carieră de succes în managementul ospitalității: Povestea Ninei Stratu 💫 —» Sandu GRECU
07:13:21Copyright: Deciziile vicedirectorului AGEPI, au costat autorii peste 7 milioane de lei 🤬🤬🤬 —» Sandu GRECU
04:40:33LACONICE —» Leo Butnaru
18:31:28Muzica unește generații. Gheorghe Mustea, sărbătorit la 75 de ani printr-un concert aniversar la Chișinău —» Curaj.TV | Media alternativă
18:31:28Muzica unește generații. Gheorghe Mustea, sărbătorit la 75 de ani printr-un concert aniversar la Chișinău —» Curaj.TV | Media alternativă