EU MA SINUCID, TU TE SINUCIZI, EL (EA) SE SINUCIDE

Eu, nu! Din dragoste de viata, din bucuria ca am apucat 82 de ani si sper sa mai traiesc inca multi altii…titlul l-am dat asa, din dorinta de a va retine atentia, dragi prieteni care imi accesati blogul din obisnuinta, din curiozitate sau din intamplare. Dar trebue sa remarc ca,  in ultima vreme, a te sinucide pare a fi devenit o moda, ceva care sa te aduca in atentia opiniei publice, pe prima pagina a tabloidelor si pe ecranul color al multor televiziuni. Va par cinic, chiar nesimtit sau cel putin deplasat? Imi cer scuze tuturor, inclusiv sinucigasilor! Daca a renunta la viata este socotit un act de lasitate, un pacat pentru care preotii, conform canoanelot, iti fac o slujba de doar cateva minute, oricat de bine ar fi platiti, eu il socotesc un act de mare curaj. Cum sa renunti de voie la ceva ce nu mai poti redobandi,  la bunul cel mai de pret, la viata ?

Ce-i mana pe sinucigasi sa recurga la asemenea gesturi? Nu sunt psiholog sau vreun filozof ori carturar de renume, nu am nici priceperea si nici caderea de a  judeca pe acei care au ales moartea in locul vietii. Nu fac parte nici dintre acei “analisti” de servici care se rotesc pe la diverse canale de stiri TV, priceputi la tot si la toate, gata sa-si dea cu parerea despre orice, in clipa cand li se pune un microfon la gura sau li se agata o micuta lavaliera la butoniera sau- in cazul unor doamne bune de gura -la decolteu. “Si atunci de ce te bagi, musiu?”- m-ar putea intreba, oarecum revoltat, Mitica al domnului Caragiale, care isi bea linistit o halba de bere, citind despre o studenta din tara noastra care a fost admisa la Cambridge, ca si-a luat zilele. Chiar asa, de ce ma bag?

Nu stiu ce mi-a venit, am simtit nevoia sa impartasesc niste intrebari care ma framanta de ceva vreme. Poate voi primi vreun raspuns, mai probabil nu, fiindca sunt tot mai putini- cei cunoscuti sau nou veniti in randul acelora care imi acceseaza tableta saptamanala din blog- care isi fac timp sa lase cateva randuri la comentarii. Poate fiindca vremea frumoasa de afara ii gonesc din fata calculatorului, poate ca lehamitea e de vina. De ce sa scriu, cine ma ia in seama? Poate marile si micile necazuri cotidiene sau , pur si simplu, temele pe care le abordez, nu-i incita la polemica , fie ea si mai putin cordiala.

Dar eu tot nu renunt si ma intreb: ce se intamla cu noi, de unde valul de sinucideri ale oamenior de toate varstele, din toate straturile sociale? Sa fie saracia de vina, disperarea acelora care vad ca nu-si mai pot apara familia de nevoi? Iata insa ca si oameni realizati, unii chiar instariti, cu afaceri infloritoare, isi pun streangul de gat. Sa fie bolile cu final stiut si cel suferind, vrand sa-si scuteasca apropiatii de tot ce urmeaza unor tratamente chinuitoare pe care le stiu ca sunt zadarnice, aleg sa-si grabesca sfarsitul? Atunci de ce o eleva eminenta, sanatoasa si plina de energie, dupa ce isi pune in spate o ranita pe care a umplut-o cu pietre, pentru a fi sigura ca nu se va razgandi, se arunca in apele Jiului? Si gestul sau este repetat,  cateva zile mai tarziu, de un alt elev, in acelasi Jiu pe care Tudor Gheorghe- mandru de Oltenia in care s-a nascut, canta atat de frumos si rascolitor: “Dunare daca n-aveam, Jiu` Dunare-l faceam…”

Se petrece ceva in tara noastra, se sinucid nu numai cantarete care nu pot concepe ca nu mai au succesul de altadata, nu numai oameni ai strazii carora bautura si mizeria le-au luat mintile, nu numai drogatii de “tip nou”- intoxicati de etno-botanice, ci si copii ale caror camere sunt pline de papusi si masinute minunate trimise de parintii lor care muncesc in Italia sau Spania, dar duc dorul mangaierilor de mama. Cunoaste cineva vreun leac pentru a pune stavila acestui val de sinucideri, mai inainte ca vreun autor inspirat sa compuna un hit care s-ar putea intitula chiar asa:”Eu ma sinucid, tu te sinucizi, el(ea) se sinucide”?

In rest, sa auzim numai de bine!

Nicolae Holban