Sfânta sfâșiere

Sunt puține lucruri pe care nu ţi le-am dat. În privinţa unuia m-am înșelat: doar am crezut că ţi l-am dat. Când ai venit să mi-l iei m-am văzut ținând pumnii strânși, având ochii roşi și tremurând din toată ființa.

Deşi am crezut totdeauna în suveranitatea ta niciodată parcă n-am trăit-o, sau cel puțin nu la intensitatea asta. Am vrut să controlezi lucrurile din viaţa mea doar atâta timp cât îmi respecți agenda. Lucrul asta te-a înfuriat la culme. Vorbeam frumos de tine și chiar adevărat dar tu ai spus ca-I necinstire. Inima-mi era înca la mine.

M-am rugat ție ca fariseii – cu multe gânduri, deseori, am mai și bolborosit câteodată, am făcut-o în paricular dar și la colțurile caselor vecinilor. Nu ţi-a plăcut deşi am spus și “Tatăl nostru”. Îmi făceam datoriile. Mai târziu am aflat că rugaciunile mi le-ai numit “o scârbă înaintea Mea” sau scurt “nelegiuire”. Mi le-ai catalogat “păcat”.

Am vrut să te tratez ca pe dumnezeii păgâni. Eu să-ţi dau ceva iar tu să-mi dai ce vreau. Tu n-ai vrut și eu n-am ştiut că ai refuzat târgul de aceea am continuat până ți-am îmbătrânit răbdările.

Niciodata nu mi-am imaginat cum ai să vii. Dar ai venit, mi-ai stat în față. Îți simțeam răsuflarea iar căldura pe care o degaja furia ta m-a speriat de moarte. Șira spinării îmi tremura ca varga, vedeam dublu și toate cărările erau înghiţite de pământ – n-am avut unde să fug.

Ai strigat la mine ca o fiară rănită și tulburată. Aveai urgia în priviri și mânia în toți mușchii. Erai gata să mă rupi dintr-o lovitură.

Ce n-am vrut să-ţi dau de bunăvoie mi-ai smuls cu forţa. Cum rupe prada leul înfometat așa mi-ai rupt jugulara, mi-ai stors vlaga și mi-ai luat ce am ascuns, ce era al tău, ce părea să fie furat. Când m-ai strigat am crezut c-ai spus “Avraam” … dar nu! … era tot cu “a” … mi-ai zis “Acan”

M-ai întrebat cine sunt și puteam spune multe lucruri pe care nici nu le aveam sau nu erau în mine. Eram format din multe iluzii seci și fantezii, din lucruri fizice pe care le dețineam parţial, din persoane pe care le doream dar nu le aveam. Nu eram asta. Acum eram Adam fugind gol prin grădină.

Când am refuzat să-ți dau trofeul, parcă prin vis, am simţit că-s injunghiat și într-o clipită zăceam în nororiul amestecat cu sânge. Când am ridicat capul am auzit ultimul foșnet al umbrelor paşilor tai.

În baia mea de sânge, cu răni dar înca-n viaţa, printre gemetele fiecărei mișcări m-ai pus să scriu povestea. Era diferită de prima dar mi-ai spus ca e aceeaşi. Am refuzat asa că mi-ai scris-o tu. Fiecare literă mi-ai gravat-o cu tăieturi duble pe inimă. Urlam să nu mai scrii. Am primit totuşi tablele de carne și pe fiecare pagină din cele două eram doar condamnat de propria-mi poveste.

Am deschis pumnii fripți și în groaza sărăciei mele am strâns multe mizerii în ei doar ca să nu am pumnii goi. Tocmai repetam povestea. O făceam cu un relfex vinovat. Sărac, gol si orb.

Mi-ai lăsat rănile deschise deși știam că tu le legi. Imediat am aflat că acesta era doar începutul. Încă plângeam după ce mi-ai luat. Te uram că mi-ai făcut asta. Nu-mi mai plăcea controlul tău. Credeam că am și eu dreptate, de ce să fii tu singurul deștept?

Te-am vrut dar, n-am știut că a te vrea înseamna toată lupta asta. Sunt ca un animal înjunghiat, dar care vrea să mai trăiască. Mă lupt pentru ultima suflare a mea. Nu cred în și nu vreau viața ta. E un mister, o taină, o enigmă.

Chiar in ziua cand m-ai nenorocit ai trimis și primii răi ca să mă fugăreasca. M-au ajuns, am fost rănit și nu puteam fugi. A fost spre seară. M-au pus în glumele lor rele. Au fost sadici și mi-au tăiat inima cu limba deși nu au ajuns la performanțele tale. Asta era singura fărâmă de nădejde.

Eram atât de însetat după laudele oamenilor. Eram gata sa fiu așa cum vroiai dacă oamenii continuau sa creadă ceva bun despre mine sau poate chiar sa aibă o impresie mai bună. Mi-ai luat însă prin aceşti câini rai combustibilul care se consuma rapid in mine si-ţi fura ție din glorie.

Aceasta a fost lecția ta de deschidere a pumnilor mei. Ți-a fost greu fiindcă îmi erau încleștați. Ai lovit în ei cu putere și mi i-ai zdrobit ca să nu mai am pumni închiși ascunși ci palme deschise întinse. Aștepți ca fiara din mine să-și dea ultima suflare! E sigură moartea ei fiindcă văd că celebrezi.
Iuda, măgărița sălbatică.