“Românii sunt nişte negri de un alb foarte greu de definit.” (Victor Martin)
Într-o zi de duminică cu soare abundent (29 mai, 2011), într-un parc din centrul Pragăi, a avut loc sărbătoarea românilor din Cehia. Chiar de la bun început, când a fost creat evenimentul pe facebook şi au fost invitaţi şi românii (moldoveni) din partea stângă a Prutului, discuţiile despre faptul că suntem sau ba români, s-au aprins.
Exemple despre popoare despărţite şi care-şi au acum rolul său independent sunt multe. Chiar şi Cehia cu Slovacia. Două ţări care de-a lungul istoriei au fost una, apoi au decis să se dezlipească. În Moldova şi România e acelaşi lucru, doar că vice-versa, două ţări care s-au dorit a fi un stat, dar au rămas a fi sortite dezlipirii, contrar voinţelor lor.
Părerea mea la acest subiect e una de pro-independenţă. Eu sunt din Moldova, iubesc Moldova, şi mă consider moldoveancă. Cu toate acestea, este imposibil să ascund faptul că cele mai calde sentimente le port pentru românii de peste Prut şi e normal să şi înţeleg că istoria noastră e una. La fel şi cultura. La fel şi limba. Însă, asta nu mă face să vreau să şterg Prutul dintre noi… cel puţin pentru că port şi-un simţ de patriotism şi dragoste faţă de colţul nostru de pământ, chiar şi sărac fiind, mai puţin europenizat, fără acces la mare, fără Carpaţi. Iar în al doilea rând, ştiu că simţul frăţesc dintre cele două ţări se şterge. Mulţi prieteni din România ştiu prea puţine despre Moldova. Unii nici de 7 aprilie nu prea bine ştiu ce fusese.
Ceea ce plăcut m-a surprins la sărbătoarea românilor din Praga este faptul că românii din România şi românii din Moldova au stat împreună chiar ca fraţii, fără să facem o mare diferenţă între cine şi de unde e. S-a vorbit frumos despre malurile Prutului şi despre faptul că suntem români şi punctum (Mihai Eminescu). Asta simt şi eu faţă de cele două ţări. Una îmi e mamă, alta e fratele mamei şi nimic mai mult. Sunt moldoveancă, cu istorie română. De asta sunt conştientă.
La partea culturală a sărbătorii au cântat şi prezentat numere artistice românii de pe ambele maluri ale Prutului, un lucru care mi se pare extrem de frumos. S-a vorbit şi despre faptul că, spre deosebire de câţiva ani în urmă, acum noul Ambasador al Moldovei nu ezită să dea mâna şi să vorbească chiar foarte prieteneşte cu Ambasadoarea României. Cu ceva timp în urmă acest lucru nu se întâmpla.
Două ţări foarte apropiate, două istorii similare, o limbă, dar două căi aparte de prezent şi viitor. Corect să fie asta sau ba, eu nu ştiu. Însă, cred eu, asta e şi cum ar trebui să fie.
Filed under: Uncategorized
