Pe ultima sută de metri până la alegerile din 5 iunie, personajele centrale ale politicii moldoveneşti se aruncă în activităţi de “filantropie”. Democraţii împrăştie “cadouri electorale” pentru pensionari şi alte categorii vulnerabile din capitală, în contradicţie cu legislaţia electorală adoptată de coaliţia de guvernare, din care tot ei fac parte. Liberalii şi liberal-democraţii se pare că sunt mai reţinuţi în acest sens, deşi la fel ca şi democrata Buliga, aceştia fac sau au făcut uz de resursele administrative şi de un transfer de influenţă masiv folosind funcţiile publice deţinute. Recentele sondaje au arătat cât de eficiente sunt aceste modalităţi pentru menţinerea sau avansarea popularităţii, pe un fundal socio-economic critic.
În timp ce comuniştii beneficiază de statutul de opoziţie politică şi de resursele minime primite în moştenire după o guvernare de 8 ani, actuala conducere dispune de toate instrumentele lucrative pentru a-şi îngriji imaginea. Totuşi printre pârghiile preferate de actualele autorităţi, la fel ca şi în cazul comuniştilor câţiva ani în urmă, se numără utilizarea resurselor administrative şi a avantajelor rezultate din funcţiile publice. Lider la acest capitol este premierul Vlad Filat, a cărui poftă de putere şi de emancipare a autorităţii creşte necontenit. Condus de ideea unei expansiuni politice la nivel naţional, acesta exploatează din greu funcţia de prim-ministru, inclusiv în raport cu grupurile social vulnerabile din ţară. După mediatizarea multiplelor vizite la casele de copii şi lucrul asiduu pentru atribuirea unei înfăţişări de “tătic al copiilor orfani” pe plan naţional, Filat foloseşte în continuare aceeaşi filieră în scopul seducerii votanţilor sensibili şi profund paternalişti.
Odată cu apropierea deznodământului electoral, se pare însă că Filat şi echipa lui întrec limitele admisibilului. Or, pe pagina oficială a guvernului apare comunicatul de presă despre “actul de donaţie” pe care din proprii bani i-a făcut Filat pentru Asociaţia Obştească de binefacere “Sfânta Ana” (mediatizat intens de instituţiile media simpatizante ale PLDM). Acesta a oferit organizaţiei un microbuz [1] plătit din buzunarul său, dar nu este clar de ce atât presa „independentă”, cât şi serviciul de presă a prezentat acest eveniment drept unul de interes local sau chiar naţional.
De ce aparatul Guvernului este pus să lucreze pentru imaginea personală a premierului şi de ce noutatea despre “microbuzul donat de Filat” figurează pe pagina oficială a uneia din principalele instituţii din stat? Acestea sunt întrebările la care organul aflat în subordinea lui Filat trebuie să dea răspunsuri concludente. Altfel, vom considera acest caz o dovadă în plus că Guvernul este monopolizat de PLDM şi este transformat într-o maşinărie orientată să promoveze interesele şi imaginea liderului şi a formaţiunii acestuia, dar nu pe reprezentarea instituţiei în sine.
În povestea cu “microbuzul lui Filat” uimeşte maniera provincială şi poruncitoare cu care acţionează Filat în ultimul timp, care după curăţirea formaţiunii de elemente mai independente (Tănase, Godea şi alţii) se simte stăpânul adevărat şi unic al formaţiunii, iar după preluarea repetată a Guvernului – şi cârmuitor al întregii ţări. Aptitudinile de bun manager s-au alterat din moment ce s-a intensificat tendinţa de a acapara şi monopoliza puterea în cadrul coaliţiei, alături de alţi doi lideri şi jumătate la fel de vanitoşi (Marian Lupu+Vladimir Plahotniuc şi Mihai Ghimpu). Iar în campaniile electorale aceste neajunsuri se acutizează, scoţând în evidenţă esenţa autoritară a lui Filat. Altfel, nu am fi martorii unui comportament nestăpânit din partea acestui personaj politic, care se adresează proprietarului “microbuzului donat”, preşedintelui Asociaţiei de binefacere, Alexei Corjan, ca unui “chelner” care a primit “bacşiş”.
Revoltător este faptul că liderul PLDM îşi permite acest ton şi comportament, defilându-şi atribuţiile rezultate din funcţia sa de prim-ministru. În acest sens, este condamnabil că premierul discută despre beneficiarii Asociaţiei de binefacere (preponderent copii din familii vulnerabile) şi despre construcţia laboratorului de reparaţie şi confecţionare a protezelor, aflat în gestiunea Asociaţiei, ca despre atribute ale unei unui joc personal, ale unei campanii de promovare a imaginii sale. Totodată, este inadmisibilă situaţia în care aparatul guvernamental este supus ordinelor unui asemenea conducător, acţionând în calitate de executant docil al unor ordine neconforme atribuţiilor instituţionale.
Cât de mult nu şi-ar dori politicienii să folosească votanţii şi odraslele lor (copiii), cadrul legal trebuie croit într-un mod ce ar restricţiona comportamentele abuzive, autoritare, arbitrare sau voluntare, necorespunzătoare cu regulamentele de funcţionare a instituţiilor de stat, de către oricare forţe politice ajunse la putere.
Referinţe:
1. Prim-ministrul Vlad FILAT a vizitat astăzi şantierul unde se construieşte laboratorul de reparaţie şi confecţionare a protezelor al Asociaţiei Obşteşti de binefacere “Sfînta Ana”, http://www.gov.md/libview.php?l=ro&idc=436&id=3865
Filed under: Alegeri locale 2011, moldova, Vlad FILAT