Ieri mentionam ceva despre prietenia adevarata si astazi "muza" mea e dispusa sa continuiei tema data.Ce e prietenia in viziunea mea?...sincer,nu stiu...E poate starea aia de bine cand ai incredere in persoana de alaturea si stii ca orice sprijin,minut langa tine e neconditionat.Sunt constienta de faptu ca prietenia e o iluzie a sperantelor noastre,dar asa de mult vreau sa cred ca exista.Pentru ca existenta ei ar fi o dovada ca oamenii nu sunt egoisti,meschini si individualisti.
Eu daca sincer nu am prieteni de aceia care pot spune ca pana la capatul pamantului ma pot duce...pff eu mai degraba in viata intalnesc "vizitatori" si "oaspeti",dar nu prieteni de drum lung.Nu stiu cum se face ca atunci cand depui suflet si crezi in cineva cu adevarat,tocmai acela ajunge sa te tradeze,sa-ti tradeze toate idealurile,visurile.Eu sunt constienta ca nu exista prietenie veritabila,ca oamenii sunt fatarnic si stiu foarte bine sa-si marcheze interesele sub forma unor relatii de prietenie,ca oamenii tradeaza atunci cand interesele lor sunt in joc,dar atat de mult as prefera sa nu stiu ca exista toate astea,pentru ca desi sunt constienta pun suflet si ma doare cand toate idealurile mele sunt naruite.
Nu am inteles niciodata cum oamenii pot fi prieteni ani de zile,isi incredinteaza secretele,cred unul in celalalt si intr-o buna zi nici macar nu se saluta.Eu nu pot intelege cum pretinzi ca tii la o persoana,ca iti este bine cu ea, apoi pur si simplu renunti la ea si iti continuii viata,de parca nimic nu s-a schimbat.Eu cred ca fiecare persoana are o anumita influienta asupra cursului vietii noastre si daca cineva "intra" sau "iese" din ea lasa urme...depinde doar cat de atanci si cat de multe...
Nici nu am idee ce vreau sa spun acum...sincer...dar stiu ca vreau sa spun,vreau sa ma auda,vreau sa stiu ca am spus.Uneori cuvintele nu sunt deajuns,nu sunt atat de explicite,ma inec in ele,ma pierd...Ma doare ca inca nu am invatat sa trec cu vedere,sa fiu indiferenta,sa nu-mi pese...Ma doare ca desi stiu si vad,ma prefac oarba...Ma irita ca imi fac griji si apoi tot ies eu vinovata ca mi le-am facut...Sincer nu stiu ce simt la moment...
Mhh de ce am scris post-ul dat...Ieri am cunoscut un doi oameni care sunt prieteni de 25 de ani.Sunt oameni maturi care inteleg ca intre ei exista interese,ca nu e totul bazat doar pe suflet si nu stiu ce,dar sunt constienti si fac tot posibilul ca sa se inteleaga bine,ca sa se sustina reciproc,sa se inteleaga,pentru ca pana la urma e in "interesul" fiecaruia ca sa aiba o relatie frumoasa.Vreau si eu o asemenea prietenie,care sa dureze nu atat cat mult,cat sa fie din suflet si sincera,pentru ca dupa mine nu trebuie sa-l iubesti pe om de tocmai nu mai poti ca sa-i fii prieten,dar pur si simplu sa nu fii indiferent la sentimentele si trairele lui.
