Zumzăie-n urechi. Deranjează şi plictiseşte. De ceva vreme Moldova trăieşte doar în politică. De câţiva ani, vreo doi. Uneori politica distrează, poţi să priveşti agenţii ăştia super-mega din politică şi să faci haz de necaz. Alteori aşa de tare zumzăie în urechi, că nu mai vrei decât să ignori realitatea creată de scenariile politice.
Adevărat e, însă, că tema politicii din Moldova nu va dispărea decât atunci când ţara va începe într-adevăr să se dezvolte. Asta pentru că e statistic demonstrat că oamenii de rând sunt preocupaţi mai mult de politică în ţările sărace, decât în cele dezvoltate şi prospere. Au tendinţa de a vorbi, mai bine zis pălăvrăgi, mai mult cei care nu-şi aduc nici o contribuţie… Care nu clădesc nici o casă, nu sădesc nici un pom şi… cam asta.
Şi aici vreau să-l citez pe domnul Ştefan Gorda, Ambasadorul Republicii Moldova la Praga, care corect zicea că bine ar fi daca cetatenii moldoveni n-ar mai da vina pe rusi, romani, turci, europeni, islam, minoritari, majoritari, etc., mostenirea grea, timpul de afara si alte chestii – si n-ar mai face atata mizerie prin scarile blocurilor unde stau, pe strazi, parcuri, peste tot pe unde trec, nu s-ar birfi atata unii pe altii, inclusiv in presa, si ar munci mai mult. Dacă are altcineva o recomandare alternativă care merită a fi spusă cu o voce mai tare, s-o facă.
P.S. Am primit azi de-acasă un colet, chestii-trestii. Pentru prima dată am simţit o străpungere atât de puternică în piept la vederea autocarului Chişinău – Praga. Şi dorinţa de a mă urca în el, să mă ducă acasă. Mi-i dor de oameni, de casă, de motan, de prieteni, de colegi, de străzi, de locuri, de urme, dar nu mi-i dor de ceea ce e la suprafaţă, de ceea ce se vorbeşte şi de felul în care se gândeşte.
Filed under: Uncategorized
