De o buna perioada de timp ma inchin, ma minunez, ma scuip in san (glumesc), multumesc si ma felicit. Pentru fiecare lucrusor frumos pe care’l am, il vad si simt.
Pentru orele de salsa si bachata. Pentru descoperitul senzualitatii. Cum de nu am simtit ritmul dominican in sangele meu moldovenesc pana acum 
?
Pentru zilele petrecute “in mintea” unui copil de 2 ani, cand un singur zambet imi lumineaza intreaga viata.
Pentru cafeaua de dimineata cu salam de biscuiti, in birou .
Pentru lungile convorbiri telefonice cu Anglia, cu Chisinaul (ador cand ii suna mamei mele telefonul fix din birou si eu aud doar un “Vorbesc cu fiica mea pe mobil. Pok “. Si nu conteaza daca era seful ei sau Barack Obama ).
Pentru orele lungi de discutii cu tine, cu voi.
Pentru mailurile cu subiectul “Prodigy” (copy/paste: “Da tu hani mie intotdeauna mi-ai parut o fiintsa foarte fericita. Spre deosebire de mine tu poti si shtii cum sa gaseshti pozitivu in viatsa. Shtiu ca cyteodata pe toti ne tuna si ne ploua, da pe tina parca te tuna si te ploua mai cu roz decyt pe restu Shy vashe tu eshti tare tare bravo” sau “nu shtiu ce si cum, dar shtiu ca voi reushi. si ca sa vezi cat de pozitiv gandesc, iti spun ca mi-o trecut prin cap, ca la intoarecere sa fac popas in bucureshti. am eu acolo pe cineva caruia ii tot promit sa vin.. 
“)
Pentru Barcelona, cu 100% din tot ce-a fost in ea.
Pentru fiecare melodie gustoasa noua pe care o descopar (Zaz de exemplu ).
Pentru serile din piano bar, pentru serile cu folclor, pentru serile cu filme vechi, pentru serile cu basarabian rock sau jazz, pentru serile cu teatru.
Pentru inima usoara, pentru flori, pentru cadourile si surprizele frumoase, pentru prieteni, pentru blog, pentru planeta moldova, pentru tot.
Revenind la citatul dintr-un mail, de mai sus – evident si la mine ploua, tuna si fulgera. Ca nu eu fac legile naturii. Dar uite ca cineva mi-a recomandat o carte. Si am gasit o chestie interesanta acolo. Noi, oamenii, am inventat formulele si legile, ca sa intelegem si sa explicam natura. Dar altfel, natura e in jurul nostru. Facem parte din ea. De ce trebuie sa intelegem pana la capat ce e cu atomii, cu moleculele si invartitul pamantului in jurul soarelui? (daca sunteti interesati si pasionati – eu va sustin 
dar prefer sa ma uit la cerul instelat si sa-l admir, chiar daca nu-l inteleg)
Eram de curand intr-un spital, nu mai conteaza in ce imprejurari. Si chiar in momentul in care trebuia sa fac o ecografie, a venit o urgenta. O femeie gravida pierdea mult sange. Nici nu putea raspunde la intrebari, de durere, dar incerca sa nu tipe. Am iesit pe hol si stateam in fata sotului ei. Cand a iesit asistenta, i-a zis ca a pierdut copilul. Barbatul s-a uitat disperat spre mine, de parca ma ruga sa-i zic ca nu a auzit bine, iar eu am inclestat gura, si asa muta, am incercat sa-l incurajez. Simteam ca daca o sa vada in ochii mei cat de speriata sunt si cat de tare ma doare si pe mine, o sa se piarda. Cand a iesit sotia lui de la ecograf, nu plangea. Desi durea ca naiba, probabil, vestea ca a pierdut copilul a ucis-o, pentru moment. Avea ochii larg deschisi si bratele intinse in fata. Ca un om care tocmai a orbit, isi cauta un punct de sprijin, cauta putere pentru a intelege ca nu mai exista niciun copil. Sotul a incercat sa o imbratiseze, dar ea nu era cu noi – privea undeva, cu ochii mari si goi … Au timp sa faca copii si se au unul pe celalalt pana atunci. Stiu ca vor fi bine. Pentru mine, insa, a fost o scena de viata care m-a trezit. M-a cutremurat, m-a durut, m-a speriat, dar m-a si trezit.
Peste cateva zile ma plimbam pe un bulevard din Bucuresti. Si din lumea multa care mergea spre mine, am remarcat niste ochelari de soare, in stilul anilor ’70, cu rama albastra. Un chip frumusel si bland – un baiat de vreo 27-30 de ani. Cand a ajuns in dreptul meu am vazut ca nu are bratul drept. Nu ma pun pe jelit, ca baiatul e, poate, de 100 de ori mai fericit si multumit de viata decat Mister Univers. Dar m-a intristat, totusi, destinul lui si faptul ca lipsa bratului ii ingreuneaza viata.
Asa ca, dragilor, lasati povestile triste, care poate nici nu sunt chiar atat de reale . E atat de neimportant ca el a uitat sa sune, ca seful a tipat la tine sau ca portofelul este gol.
Nu mai jeliti, nu va mai jeliti.
Faceti altfel de alegeri!
