Taximetristul snob – o călătorie plină de rafinament
Ah! cât snobism și rafinament circulă pe străzile capitalei în persoana unui simplu (aparent) taximetrist. În mod normal, o dimineață începută cu stângul nu este suficient de iritantă dacă nu călătorești și într-un taxi. Urci cu un „bună ziua” și primești un „здрасьте”; dai 25 de lei și ți se cer 30; nu ai timp de microbuz dar apelezi la un taxi ca să ajungi și mai greu – rutina moldovenească.
Dar astea sunt doar aspectele superficiale, mai nou – stereotipuri.
- Выходите через 4 минуты! Mă grăbește vocea pițigăiată a operatoarei serviciului de taxi.
- Спасибо... îi răspund tot în rusă, nu am timp de patriotism și certuri inutile (demonstrat că-s fără rost).
Afară, în soarele dogoritor, mă aștepta mașina de un verde întunecat... îmi și imaginam căldura-i de cuptor. Mă tentează ideea să mă „martirizez” și urc să înfrunt Infernul.
- Bună ziua – în centru vă rog; îi spun sec.
- Noroc! Îmi răspunde zâmbărețul șofer.
Cade sistemul – OM la volan! M-am deprins atât de mult cu ființele alea practic incerte și lipsite de emoții, că m-a și luat prin surprindere vitalitatea și buna dispoziție a taximetristului. Dau să-l privesc mai atent. Un bărbat trecut de a doua tinerețe, cu burta proeminentă, de parcă ar fi fost inclusă în set cu volanul mașinii (cum zic de obicei – consecința lucrului de „birou”), veșminte ca de disco, ochelarii de soare așezați atent pe creștetul capului și o față de moldovean trecut prin lume... toate acestea fiind spuse cu bunătate!
Chiar dacă mașinile stăteau în ambuteiaj ca în rând la pâine în URSS, bărbatul rămânea totuși binedispus.
- Mai multe mașini decât oameni! Am trăit mulți ani peste hotare - în Italia, în Franța și acolo oamenii merg la lucru cu bicicletele sau transportul public. Într-o zi discutam cu un pasager, businessman și când i-am spus despre biciclete, el mi-a răspuns că-i este rușine să meargă la servici cu bicicleta fiindcă-o crede lumea c-a dat faliment.
Conversația noastră a intrat într-un făgaș plăcut. M-aș fi putut eschiva, sau opri discuția... dar aș fi avut altceva mai bun de făcut? Din una-n alta, am ajuns să vorbim despre hainele de marcă, prețuri și atunci, bărbatul s-a schimbat într-o clipită. Taximetristul a ridicat mâna în aer, schițând un gest de o eleganță nepotrivită, ochii i s-au îngustat, privind pătrunzător mașinile din față. A coborât un pic volumul vocii și mi-a spus:
- Înțelegi... am lucrat un timp în postură de curier peste hotare – la firme mari de haine... de branduri. Multe dintre Armani sau D&G au trecut prin mâinile mele. Am văzut ce-i asta calitate. Să-ți spun cum fac moldovenii noștri? Ei cumpără haine care au fost la modă în Europa cu 1-2 ani în urmă... le cumpără la kilogram și le vând la bucată.
Și, ca să mă culturalizeze până la urmă, taximetristul mă întreabă dacă știu să fac diferența între o pereche de pantofi de firmă și alții „piratați”. Văzând că habar n-am, a zâmbit părintește și mi-a explicat că pantofii de marcă au în tocul tălpii plăci de lemn și când îi ciocnești, se aude un sunet plin, pe când la ceilalți – un sunet gol, ca de cap descreierat.
După o asemenea călătorie am înțeles că nu taxiul face drumul mai rapid, dar comunicarea. Chiar mi-a mai venit un gând – decât bețivii puturoși pentru care singurul hobby este ciomăgeala femeii, mai bine moldovenii care abia acum au prins gustul unei oarecare culturi generale.
PS: Data următoare aș vrea să dau peste un taximetrist filolog... să pot și eu să scot vreo două cuvinte legate.
Sursa
2011-05-25 17:39:00