o cafea in alta parte

Cafeaua este prietena mea. La inceput, ma uitam admirativ la ea. De departe. Parintii nu ma lasau sa ma apropii de cutia interesanta, primita de peste mari si tari, cu un continut aromat solubil. Stiam ca noi, copiii, nu avem voie. Iar eu eram un copil prost de cuminte.
Cutia o scoteam la zilele de nastere, si intrebam oaspetii: “La desert doriti ceai sau cafea?” Scoteam si seturile “speciale” de cafea si ceai. Era momentul meu preferat. In casa mirosea a flori, cafea, lamaie, ceai negru si desert de casa.
Sunt sigura ca si acum exista undeva la balcon cutia de cafea Globo, plina cu tinte, cuie, nasturi, agrafe si ce se mai strange intr-o casa de om .
Vara, la tara, dupa masa de pranz, matusa mea, care era in concediu, imi facea un “cafeiny napitok” si ma invita sa stam pe prag “sa ne bem cafeaua”. Ma simteam atat de importanta… matusa mea, om mare, profesor univesitar, are incredere sa imi dea cafea si chiar isi petrece o jumatate de ora cu mine, pe prag, sub vita batrana de vie, in fata tufelor de crizanteme si a clopoteilor, chiar in dreapta gardului acoperit de regina noptii, cu un spalator pus la uscat. (tineti minte vremea spalatoarelor ?) Desi stateam toata ziua cu ea si vorbeam despre tot ce facem si tot ce se misca in universul asta mare, jumatatea aia de ora era speciala. Aveam teme alese de discutii, imi povestea despre locurile in care a fost, despre radacinile familiei noastre, despre istoria oamenilor, a locurilor.
Dupa, am asociat cafeaua cu examenele. Beam cafea ca sa stau treaza, sa ma concentrez, sa invat ca sa nu am, doamne fereste, restante . Da da. Nu invatam ca sa stiu, ci ca sa nu am restante .
Stateam la prietena mea, in apartamentul ei cu 2 camere, la etajul sase. Invatam, mancam, radeam, visam, planuiam, totul impreuna. Pauza de cafea era momentul cel mai placut al unei zile de sesiune. Cumparam cea mai proasta cafea varsata macinata, dar va jur ca si acum, din cand in cand, mai cumpar cafea din aia, ca sa simt aroma studentiei. In pauza de cafea promiteam sa nu vorbim de examene, si tot ajungeam sa ne lamurim una pe alta cum e cu succesiunile sau cine e locatiunea . Cafea, tigari, butusov, la bucatarie, impreuna, in sesiunea de vara.
Pe urma au inceput fitele. “Ne vedem la o cafea” s-a transformat in ceva atat de impersonal si banal, atat de lipsit de gust si aroma…
Practic, simt gustul viu al cafelei numai cand o beau in alt oras.
Cafeaua din Piata sfatului, Brasov, din septembrie trecut. Chiar daca era de la KFC, avea gust de aventura.
Cafeaua din Timisoara, bauta cu mamica, intr-o cafenea cu geamuri mari, intr-o zi insorita de octombrie.
Cafeaua din Barcelona, dimineata, cu ochii mici indreptati spre MTV .
Cafeaua din Girona, con lache.
Cafeaua din Sinaia.
Hai ca m-am insirat iar pe multe pagini .
De fapt, azi dimineata, cand beam cafea, si-n paralel, trageam hainele pe mine, machiindu-ma cu mana libera, m-am gandit ca nu-i mai simt gustul . Si era o dimineata atat de frumoasa, atat de promitatoare, incat m-am gandit ca mi-e dor sa plec intr-un oras nou, pentru o zi.
Sa beau o cafea buna .