Îmi povestea cândva o prietenă o poveste despre o altă prietenă de-a ei.
E vorba despre o fată, meritul căreia în viața asta, este doar faptul că e fiica unui tată ce patronează un club de mega-fițe din capitală.
Cică într-o zi la ea în club au venit băieții de la Zdob și Zdub.
Și ei i-o fi căzut tronc la inimă unul din zdubi. Cică s-o fi dus la el și i-a dat numărul ei de telefon.
Peste ceva timp el a sunat-o.
S-au întâlnit, s-au iubit, au bătut palma și fiecare-și vede de viața lui.
Nu știu dacă toată snoava asta e adevărată sau e doar rodul imaginației unei obsedate sexual, care o fi vrut să se laude cu „performanța”.
Sigur că povestea e una telenovelistică și veridicitatea ei contează mai puțin.
Sigur că e ceva „de lăudat”.
Sigur că e ceva după care „divele” se dau în vânt.
Mai ales când e vorba de stilul de viață europeano-americano-manelistic, cu bărbați bogați și celebri, cu mașini scumpe, iar după, cu muuuuuultă povesteală pe la facultate.
Eu mă gândesc la un singur lucru.
De ce unii bat palma atât de ușor.
De ce astfel de întâmplări se încadrează la unii în categoria „de lăudat”, iar la alții în categoria „răni deschise”.
