Tu – pentru cine traiesti?

Oamenii care traiesc pentru ei sunt egoisti, nu?
Oamenii care traiesc pentru altii, cum sunt?
Copiii sunt invatati sa fie “ascultatori”. A fi ascultator = a fi cuminte. Sa asculte de parinti, de bunici, de fratii mai mari, de educatori. Sa asculte de reguli, “asa trebuie”. Dupa – sa asculte de profesori, de angajatori, de colegii mai vechi in domeniu, de oamenii cu mai multa experienta.
S-a chinuit parintele cu tine: te-a crescut, hranit, incaltat, imbracat – fii bun si fa facultatea de viitor pe care ti-o recomanda si, poate, ti-o plateste. Lasa visele tale, ca nu de asta ai fost facut . O sa vezi cand o sa ai copii !!!
Ca fata, este si mai greu. Pentru ca nu stiu cum se face, ca statistic vorbind, femeile fac mai multe compromisuri decat barbatii. Stiu un caz, in care femeia era mai isteata, sa zicem, dar nu putea fi promovata “pe linie academica”, pentru ca trebuia mai intai sotul ei sa treaca toate etapele. Ea i-a scris teza de doctorat (a ei statea prafuita, astepta momentul in care putea s-o scoata). Ea i-a publicat lucrarile. Ea i-a facut notele de curs, ea a ramas acasa, ca el sa se “perfectioneze”.
Femeia asta a trait vreodata pentru ea? O femeie desteapta, interesanta, culta, manierata, ale carei sfaturi si timp petrecut impreuna, nu au pret, pentru mine.
De cate ori ai plecat in concediu sa te odihnesti, sa’ti incarci bateriile, sa te plimbi, sa descoperi, sa dormi, sa te rasfeti, sa explorezi, sa te alinti, sa afli, sa te cunosti? Nu, daca e concediu – neaparat trebuie sa apara un camion de nisip rasturnat la poarta. Sau “zacrutim banci”.
Mancarea cea mai buna – pentru oaspeti.
Timpul tau – cadou! Pentru oricine altcineva.
Nervii tai? Cei mai buni. Sunt gratuiti si usor accesibili.
Copiii. Scuza ideala! “Am copil, nu-mi mai apartin.” Nu sunt rautacioasa. Imi plac copiii foarte mult, si daca ar fi dupa mine, as face cat mai multi, de azi .
Este adevarat, stiu cateva cupluri cu copii care au ramas tot ei. Si cand ii inviti la restaurant sau teatru, vin si sunt la fel de placuti. Si fac in continuare aceleasi lucruri, din aceleasi motive, cu la fel de multa pasiune, doar ca acum mai au un membru nou-nout in familie. L-am intrebat pe un cunoscut daca copilul lui (de vreo 2 ani jumate) intelege ceva la opera. Si mi-a zis ca intelege sa aiba rabdare, se obisnuieste cu lumea. Practic, invata sa petreaca timp “normal” cu parintii. Cand se plictiseste, ca deh, e un copil, se joaca in hol. Acest cunoscut traieste pentru el si pentru copil, in aceeasi masura.
O cunostinta si-a lasat toata viata (o viata creativa, colorata si frumoasa) si a plecat intr-un loc indepartat si rece. “Al ei, gasit cu greu” s-a dus cu un job acolo si vroia sa o vada acasa, cand vine seara. Sa nu se simta singur. Ea s-a dus, pentru ca-l iubea (si s-ar putea sa nu ai cum sa intelegi pentru ca povestea fiecaruia este unica, este altfel si noi nu avem cum sa pricepem ). Cu ce s-a terminat? Nu v’oi spune .
O alta cunostinta a mea e considerata mama egoistelor de pe glob. Pentru ca, din motivele ei personale, nu si-a facut o familie pana la 45 de ani. Adica nu s-a casatorit si nu a nascut. Ca-n rest, eu zic ca are familie. Parintii sunt vii, are frati, nepoti si multe rude galagioase. Dar este egoista, pentru ca isi cheltuie banii castigati pe calatorii, restaurante, diverse delicatese si haine prea scumpe. Nu. Omul nu de asta e lasat pe pamant si nu de asta lucrezi si castigi gramada aia de bani.
O alta cunostinta de-a mea a invatat, a lucrat, a iubit, a suferit, s-a chinuit, s-a luptat. A lucrat, lucrat, lucrat … a facut cancer si a murit. La nici 40 de ani.
Nu vreau sa para un post trist. Nu vreau sa dau sfaturi. Nu vreau sa justific nimic. Sunt niste ganduri in capul meu, este o ciorna de cateva zile pe blog si azi am zis ca ori o public ori o sterg.
O public ca sa pot sa “move on”.