La 17 mai, acum 11 ani în urmă comunitatea internaţională a recunoscut că homosexualitatea nu poate fi etichetată drept boală, tulburare sau perversiune. Tot atunci în 1990, Adunarea generală a Organizaţiei Internaţionale a Sănătăţii a solicitat consacrarea acestei zile luptei împotriva homofobiei.

Criza familiei şi simptomele unei “homofobii” timpurii

Dar se pare că Moldova se ţine la o parte de aceste eforturi internaţionale, din cauza unei societăţi cramponate de valori tradiţionaliste aflate în plină criză, din cauza declinului familiei, ca urmare a colapsului socio-economic şi a intensităţii fluxului migraţionist. Colapsul familiei se răsfrânge cu uşurinţă asupra educaţiei copiilor, lăsaţi singuri faţă în faţă cu non-valorile multiplicate de lipsa atenţiei sau surditatea cronică a părinţilor. Criza familiei şi depravarea copiilor ca una din consecinţele sale grave determină amplificarea intoleranţei faţă de mediul exterior, soldată cu răbufnirea urii juvenile. Coliziunile dintre anti-modelele educaţionale sunt o cauză directă a absenţei unei cunoaşteri a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale copilului şi respectiv adultului. De fapt, violenţa puerilă circulată activ de sursele media din ţară, unde asistă diverşi copii cu modele de comportament puternic alterate, este efectul abuzurilor frecvente comise de membrii adulţi ai familiei. Anume din cauza lipsei unei închipuiri consolidate şi întregite asupra principiului de toleranţă în cadrul familiei tradiţionale, se perpetuează şi se inflamează conştiinţa maselor, alimentând “homofobia” şi alte atitudini discriminatorii, inclusiv la faze timpurii.

O parte din responsabilitatea pentru nivelul slab de pătrundere a cunoştinţelor despre drepturile şi libertăţile omului, atât de necesare unei societăţi în proces de democratizare,  revin elitelor agramate post-sovietice şi exponenţilor lor anacronici. Astfel, incapabile să fiinţeze un dialog politic constructiv, dar amatoare  ale confruntărilor interpartiinice, clasa politică propagă în continuare intoleranţa, indirect sprijinind “homofobia”, ura interetnică şi nu numai.

Femeia şi legea-antidiscriminare

Anunţând ample proiecte ample de susţinere a familiei moldoveneşti, preşedintele interimar, Marian Lupu, a ocolit legea anti-discriminare, din care reiese şi atitudinea faţă de femeie în familie, raporturile dintre aceasta şi bărbat etc. În schimb, el a vorbit despre repararea stadioanelor, repararea şcolilor şi grădiniţelor, amenajarea bibliotecilor, şi crearea unor condiţii bune pentru femei şi copii. Cât de practice nu ar fi aceste obiective, dar fezabilitatea lor depinde de un cadru legal îmbunătăţit, ce ar permite femeii să-şi poarte de grijă fără a cere ajutorul statului. Iar una din aceste măsuri ar fi validarea legii anti-discriminare, care o vizează atât pe ea, cât şi pe alte categorii social vulnerabile.

O latură a “homofobiei” se ascunde în felul cum este tratată chiar femeia în familie, comunitate şi stat. De aceea, prin înlăturarea discriminării faţă de ea, putem obţine treptat chiar schimbarea atitudinii faţă de minorităţile sexuale, ale căror drepturi fundamentale sunt sistematic lezate. Or, intoleranţa este o formă generală de opoziţie faţă de modernizare, care conferă drepturi egale pentru toţi cetăţenii, indiferent de orice criterii distinctive.

Legea anti-discriminare, sacrificiu electoral sau tabu politic

Politicienii au demonstrat slăbiciune faţă de propria lor maturizare democratică, tratând legea anti-discriminare prin mentalitatea sovietică homofobă şi gândirea stereotipizată neconcordantă cu reformele asumate pentru construirea unei societăţi moderne euroconforme.  Vorbind de revitalizarea familiei, autorităţile trebuie să-şi dea seama că aceasta poate avea loc, prin crearea unui context legislativ favorabil femeilor cu garanţii pentru nediscriminare. Pentru stoparea aceleiaşi violenţe între diferite categorii sociale, trebuie să acordăm atenţie sustenabilităţii toleranţei, reflectată latent în legea retrasă de Guvernul lui Filat, în ajunul alegerilor locale. Interesele înguste ale partidelor din coaliţia de guvernare s-au arătat a fi mai trainice decât angajamentele faţă de partenerii occidentali. Astfel, o reformă atât de necesară a fost amânată, pentru vremuri politice mai sigure pentru formaţiunile de la putere. Cât timp acestea intră în cârdăşie cu biserica şi electoratul tentat să discrimineze, pe 17 mai, una din cele mai neprotejate categorii vizate de lege a rămas fără instrumentul necesar pentru contracararea “homofobiei”.

În fine, legea anti-discriminare nu este un capriciu al minorităţilor sexuale, persoanelor cu dezabilităţi etc., ci o condiţie obligatorie pentru a avansa în negocierile privind regimul de vize cu UE sau pentru a scoate Moldova de sub monitorizarea ruşinoasă a Consiliului Europei.


Filed under: Homofobia si politica in RM