La 17 mai, acum 11 ani în urmă comunitatea internațională a recunoscut că homosexualitatea nu poate fi etichetată drept boală, tulburare sau perversiune. Tot atunci în 1990, Adunarea generală a Organizației Internaționale a Sănătății a solicitat consacrarea acestei zile luptei împotriva homofobiei.

Criza familiei și simptomele unei “homofobii” timpurii

Dar se pare că Moldova se ține la o parte de aceste eforturi internaționale, din cauza unei societăți cramponate de valori tradiționaliste aflate în plină criză, din cauza declinului familiei, ca urmare a colapsului socio-economic și a intensității fluxului migraționist. Colapsul familiei se răsfrânge cu ușurință asupra educației copiilor, lăsăți singuri față în față cu non-valorile multiplicate de lipsa atenției sau surditatea cronică a părinților. Criza familiei și depravarea copiilor ca una din consecințele sale grave determină amplificarea intoleranței față de mediul exterior, soldată cu răbufnirea urii juvenile. Coliziunile dintre anti-modelele educaționale sunt o cauză directă a absenței unei cunoașteri a drepturilor și libertăților fundamentale ale copilului și respectiv adultului. De fapt, violența puerilă circulată activ de sursele media din țară, unde asistă diverși copii cu modele de comportament puternic alterate, este efectul abuzurilor frecvente comise de membrii adulți ai familiei. Anume din cauza lipsei unei închipuiri consolidate și întregite asupra principiului de toleranță în cadrul familiei tradiționale, se perpetuează și se inflamează conștiința maselor, alimentând “homofobia” și alte atitudini discriminatorii, inclusiv la faze timpurii.

O parte din responsabilitatea pentru nivelul slab de pătrundere a cunoștințelor despre drepturile și libertățile omului, atât de necesare unei societăți în proces de democratizare,  revin elitelor agramate post-sovietice și exponenților lor anacronici. Astfel, incapabile să ființeze un dialog politic constructiv, dar amatoare  ale confruntărilor interpartiinice, clasa politică propagă în continuare intoleranța, indirect sprijinind “homofobia”, ura interetnică și nu numai.

Femeia și legea-antidiscriminare

Anunțând ample proiecte ample de susținere a familiei moldovenești, președintele interimar, Marian Lupu, a ocolit legea anti-discriminare, din care reiese și atitudinea față de femeie în familie, raporturile dintre aceasta și bărbat etc. În schimb, el a vorbit despre repararea stadioanelor, repararea școlilor și grădinițelor, amenajarea bibliotecilor, și crearea unor condiții bune pentru femei și copii. Cât de practice nu ar fi aceste obiective, dar fezabilitatea lor depinde de un cadru legal îmbunătățit, ce ar permite femeii să-și poarte de grijă fără a cere ajutorul statului. Iar una din aceste măsuri ar fi validarea legii anti-discriminare, care o vizează atât pe ea, cât și pe alte categorii social vulnerabile.

O latură a “homofobiei” se ascunde în felul cum este tratată chiar femeia în familie, comunitate și stat. De aceea, prin înlăturarea discriminării față de ea, putem obține treptat chiar schimbarea atitudinii față de minoritățile sexuale, ale căror drepturi fundamentale sunt sistematic lezate. Or, intoleranța este o formă generală de opoziție față de modernizare, care conferă drepturi egale pentru toți cetățenii, indiferent de orice criterii distinctive.

Legea anti-discriminare, sacrificiu electoral sau tabu politic

Politicienii au demonstrat slăbiciune față de propria lor maturizare democratică, tratând legea anti-discriminare prin mentalitatea sovietică homofobă și gândirea stereotipizată neconcordantă cu reformele asumate pentru construirea unei societăți moderne euroconforme.  Vorbind de revitalizarea familiei, autoritățile trebuie să-și dea seama că aceasta poate avea loc, prin crearea unui context legislativ favorabil femeilor cu garanții pentru nediscriminare. Pentru stoparea aceleiași violențe între diferite categorii sociale, trebuie să acordăm atenție sustenabilității toleranței, reflectată latent în legea retrasă de Guvernul lui Filat, în ajunul alegerilor locale. Interesele înguste ale partidelor din coaliția de guvernare s-au arătat a fi mai trainice decât agajamentele față de partenerii occidentali. Astfel, o reformă atât de necesară a fost amânată, pentru vremuri politice mai sigure pentru formațiunile de la putere. Cât timp acestea intră în cârdășie cu biserica și electoratul tentat să discrimineze, pe 17 mai, una din cele mai neprotejate categorii vizate de lege a râmas fără instrumentul necesar pentru contracararea “homofobiei”.

În fine, legea anti-discriminare nu este un capriciu al minorităților sexuale, persoanelor cu dezabilități etc., ci o condiție obligatorie pentru a avansa în negocierile privind regimul de vize cu UE sau pentru a scoate Moldova de sub monitorizoarea rușinoasă a Consiliului Europei.


Filed under: Uncategorized