Încă de când m-a lovit patriotismul, mi-am dorit să vizitez fostele teritorii româneşti confiscate pe nedrept sau pierdute din prostie diplomatică românească în perioada interbelică.
Cadrilaterul cu Balcicul său pitoresc l-am vizitat. Nordul Bucovinei cu Cernăuţiul ei „vienez”, l-am vizitat. Mai rămânea Basarabia despre care auzisem atâtea lucruri bune şi rele care mi-au adâncit dorinţa de a o vedea chiar la faţa locului.
Destinul mi-a oferit şansa până la urmă. Voi încerca sa vă povestesc cât mai pe scurt. Dacă ar fi să scriu în detaliu cred că aş umple un roman întreg.
Împreună cu logodnica mea (proprietara blogului şi basarabeană în acelaşi timp 
), m-am trezit sâmbătă (30 apr.) dis de dimineaţă şi ne-am pornit cu maşina la drum. Urma să parcurgem vreo 10 ore pe drum de la Bucureşti până la Bălţi. Trebuia să fim prezenţi acolo pentru a cere o nouă viză la consulat pentru Mariana.
Drumul prin România, până la vama Sculeni (jud. Iaşi) a fost lung dar liniştit… poate chiar plictisitor uneori. Graniţa am trecut-o relativ uşor, chiar dacă era coadă şi am pierdut pe acolo vreo două ore.
De cum am intrat în Rep. Moldova, involuntar mi-a atras atenţia starea deplorabilă a drumului… un drum principal de altfel, ruta Sculeni-Bălţi, mi-a lăsat impresia că n-a mai fost reparat încă din perioada sovietică.
Mi-aduc aminte cum prietenii mei basarabeni îmi povesteau pe mess că aşa ar fi 90% din drumurile Moldovei iar eu aproape că nu-i credeam.
Mi-a cam fost milă de maşina mea pentru câte a trebuit să îndure până am ajuns la Răuţel (lângă Bălţi). La toate astea se mai adăugau şi emoţiile mele întrucât urma să cunosc pentru prima oară familia logodnicei mele.
Şi uite că până la urmă i-am cunoscut şi familia. Toţi, dar absolut toţi m-au primit cu braţele deschise şi astfel mi-am făcut triumfător intrarea în familia Marianei. Asta cred ca se poate observa şi din poze.
Satul Marianei, Răuţel, care este practic lipit de Bălţi, seamănă foarte mult cu satul unde am copilărit eu pe timp de vară, undeva prin Judeţul Botoşani. Îmi era foarte dor de acel sat, Jijia, dar Răuţelul mi-a alinat mult din acest dor.
Răuţelul mi s-a părut un sat pur românesc specific regiunii Moldova. Am constatat însă cu amărăciune că oamenii nu cunosc mai nimic despre originile lor. Nici măcar nu ştiau că dincolo de Prut şi până la Carpaţii Orientali, a fost Moldova lui Ştefan. Prin asta am înţeles că o eventuală unire a Republicii Moldova cu România este imposibilă la moment.
În fine, cu excepţia momentelor stresante de alergătură pentru acte şi viză, am avut nişte zile de relaxare totală de care am vrut sa profit pentru a vizita oraşul Bălţi şi pentru a degusta cât mai mult din bucătăria basarabeană.
Bălţiul fiind foarte aproape de Răuţel, l-am vizitat de multe ori pe durata concediului meu. Mi-a lăsat impresia unui oraş rămas undeva în negura comunismului. Spre deosebire de Răuţel, aici 90% dintre locuitori vorbesc în rusă. Simbolurile comuniste por fi observate cu uşurinţă prin parcuri şi pe străzi. Întâmplător am prins în aceasta perioadă şi o sărbătoare sovietică, la care populaţia rusofonă a Bălţiului participa, cu mare fast.
Cu toate astea, am îndrăgit Bălţiul. De ce oare ? Pentru că din Metro ne-am făcut provizii de mâncare ieftină şi bună ? Poate, dar nu asta am vrut să zic. Am îndrăgit Bălţiul pentru că aici mi-am făcut noi prieteni, si tot-odată mi-am revăzut un vechi prieten basarabean (bre Ioane vă aştept prin România, sunteţi oricând invitaţi !).
Începusem să vorbesc şi despre bucătăria basarabeană. Mi s-a părut de fapt mâncare tradiţional românească din regiunea Moldovei cu multe influenţe slave.
Mai ţineţi minte melodia celor de la Planeta Moldova… aceea cu „avem di tăti” ? 
))))))))
Mi-am zis că dacă tot sunt în Basarabia, trebuie să gust cât mai multe produse din cântecul asta )))). Şi uite aşa am ajuns să mănânc paştet (un fel de patee de ficat), pivă (bere) cu tarancă (peşte sărat), sileotka (scrumbie marinată), compot preparat altfel decât la noi… şi lista poate continua.
Ah, şi încă ceva… Vă mai amintiţi articolul din blogul Oxanei Greadcenco, studentă basarabeană la Suceava ? Articolul acela despre „macaroanele de Cernăuţi”… Mivina ))))))))))).
Ei bine, şi eu mi-am amintit de el cât am fost acolo, si bineînţeles că am vrut sa încerc şi eu. Măi oameni buni… nu ştiu cât de sănătoase sau nesănătoase sunt, cert e ca mi-au plăcut îngrozitor.
Una peste alta, am avut un concediu minunat de care îmi voi aduce aminte cu plăcere multă vreme de acum încolo. Vă mulţumesc pentru atenţie.
