Ca şi în anii precedenţi, Eurovision-ul a scandalizat amatorii muzicii, dar şi anumiţi lideri de ţară. În opinia lor, Slovacia, Bulgaria şi Belarusul, au fost eliminate pe nedreptate în semifinalele concursului. Dacă Slovacia şi Bulgaria au devenit obiectul discuţiilor forumiştilor, atunci în apărarea Belarusului a venit chiar preşedintele statului, Aleksandr Lukaşnko, care din nou a acuzat statele occidentale de atitudine discriminatorie faţă de ţara sa. Într-adevăr imaginea Belarusului a fost deteriorată după represiunile politice la care s-a dedat regimul lui Lukaşenko după alegerile prezidenţiale din 2010. De aceea, indiferent de talentul cântăreţului originar din aceasta ţară, nimeni dintre statele europene nu i-ar fi acordat sub niciun pretext un punctaj maxim, poate cu excepţia Rusiei autoritare. Antipatia faţă de Belarus este condiţionată de regresul democraţiei beloruse şi atacurile verbale ale lui Lukaşenko contra liderilor europeni, inclusiv împotriva Germaniei, acuzată că ar fi unul dintre finanţatorii aşa numitei tentative de lovitură de stat, cu scopul eliminării lui Lukaşenko. De fapt, Lukaşenko are parţial dreptate, dar cauza principală a “eliminării” interpretei beloruse este nu publicul european anti-belorus, ci imaginea oribilă pe care i-a creat-o chiar el ţării sale la scară europeană. El nu trebuie să uite că chiar dacă Anastasiya Vinnikova ajungea prin minune în finală, ar fi trăit momente penibile, pentru că nici publicul şi nici juriul din statele europene nu i-ar fi acordat atenţie. De aceea, critica “lukaşciană” nu poate influenţa sub nicio formă dispoziţia europenilor, aflaţi în strânsă conexiune cu realităţile beloruse, descrise în detaliu în spaţiul mediatic european.
“Eurovision” va fi mereu un concurs geopolitic, atât timp cât regulile lui vor continua să depindă de legăturile dintre ţări (voturile de recunoştinţă între statele balcanice, voturile din cadrul statelor CSI, statele nordice etc.); de numărul şi naţionalitatea imigranţilor din unele ţări, dar şi activismul lor patriotic; de impactul politicilor interne asupra opiniei publice europene sensibile şi principiale când vine vorba despre regresul sau progresul cu privire la democraţie, drepturile omului şi libertatea presei (cazul pozitiv al Ucrainei, Serbiei, şi experienţa negativă a Belarusului etc.); de interesele anumitor grupuri de state europene în anumite ţări participante la concurs (cazul Azerbaijanului).
La Dusseldorf, învingătoare a ieşit perechea din Azerbaijan. Pe contul Eurovision în youtube, voturile pentru Ell/Nikki sunt împărţite, lăsând impresia că piesa lor a avut prea multe imperfecţiuni pentru a lua trofeul concursului, inclusiv la capitolul interpretare live. Cu toate acestea, cântăreţii azeri au fost cei mai buni, potrivit publicului şi juriului european, adunând punctele necesare pentru o victorie convingătoare.
Dar pe lângă calităţile vocale ale băieţilor, Azerbaijanul a reuşit să fure inimile europenilor şi pe alte căi, inclusiv politice şi de PR. Această ţară îşi face publicitate permanentă în Europa, folosind cel mai important post TV din Europa (EuroNEWS.) De asemenea, la nivel politic, Azerbaijanul înţelege importanţa sa energetică tot mai crescândă. NABUCCO şi alte proiecte energetice în care este implicată această ţară, o scoate tot mai mult în evidenţă anume acum. În perioada 2011-2012, de bunăvoinţa Baku-ului va depinde evoluţia proiectului energetic pan-european (NABUCCO), fără de care statele europene nu îşi vor putea căpăta independenţa energetică faţă de Rusia. Din această perspectivă, facilitarea victoriei Azerbaijanului la Eurovision va crea o sinergie pozitivă pentru realizarea unor iniţiative pro-europene. Din perspectiva liderilor europeni, care ca şi în cazul Ucrainei în 2004 sau al Serbiei în 2007, Azerbaijanul a fost aleasă ţara care necesită o atenţie şi o încurajare, dar nu pentru a menţine nişte procese de reforme pro-europene, ci mai degrabă pentru a flata autorităţile azere.
Mai mult decât atât, europenii au vrut să transmită un semnal către vecinii estici, după ce au fost acuzaţi că ar prefera o apropiere de ţările din proximitatea sudică. Votând pentru Azerbaijan, statele europene şi cei care gestionează în realitate voturile fanilor EUROVISION, au dar prioritate unei ţări din Parteneriatul Estic, dar nicidecum nu Moldovei înfumurate. Prin urmare, eticheta de “poveste de succes” a R.Moldova nu a avut puterea de a atrage simpatiile melomanilor din Europa. Nici piesa prezentată de Zdob şi Zdub, precum şi prestaţia lor în afara scenii (bădărănismul post-sovietic), nu au trezit simpatiile de adineaori. Chişinăul a mizat pe un loc mai bun, dar s-a îndepărtat cu 6 poziţii faţă de reuşita de la Kiev din 2005. În realitate, insuccesul artiştilor moldoveni este un pas în urmă pentru popagarea maniacală a ideii că Moldova este o ţară eminentă din formatul Parteneriatului Estic. Respectiv, în afară de Moldova şi Azerbaijanul devine un competitor activ în relaţia cu Uniunea Europeană.
Însă ca şi în situaţia Ucrainei sau a Rusiei, care au primit simpatiile europenilor creduli, Azerbaijanul poate genera dezamăgiri la nivel de percepţii. Îngrădirea libertăţii de exprimare, limitarea libertăţii presei, nerespectarea drepturilor omului şi lipsa unei democraţii autentice, sunt doar câteva defecţiuni existente pe care europenii au evitat să le observe, atunci când au optat pentru cântăreţii din statul azer.
Dacă EUROVISIONUL presupune promovarea unei unităţi europene, atunci Europa Occidentală şi cea din ultimul val de extindere al UE trebuie să accepte faptul că susţinând ţări ca Azerbaijan se solidarizează cu principiile de guvernare al regimurilor semidemocratice sau semiautoritare. Cât de buni nu ar fi Ell şi Nikki, dar cei care i-au votat pe ei, au investit în imaginea Azerbaijanului lui Eidar Aliev, unde bloggeri, jurnalişti, reprezentanţi ai partidelor de opoziţie sau cetăţenii cu viziuni anti-guvernamentale sunt în prezent persecutaţi, arestaţi şi/sau ţinuţi în închisori.
Filed under: Eurovision 2011, Moldova corupta
