Ca și în anii precedenți, Eurovision-ul a scandalizat amatorii muzicii, dar și anumiți lideri de țară. În opinia lor, Slovacia, Bulgaria și Belarusul, au fost eliminate pe nedreptate în semifinalele concursului. Dacă Slovacia și Bulgaria au devenit obiectul discuțiilor forumiștilor, atunci în apărarea Belarusului a venit chiar președintele statului, Aleksandr Lukașnko, care din nou a acuzat statele occidentale de atitudine discriminatorie față de țara sa. Într-adevăr imaginea Belarusului a fost deteriorată după represiunile politice la care s-a dedat regimul lui Lukașenko după alegerile prezidențiale din 2010. De aceea, indiferent de talentul căntărețului originar din aceasta țară, nimeni dintre statele europene nu i-ar fi acordat sub niciun pretext un punctaj maxim, poate cu excepția Rusiei autoritare. Antipatia față de Belarus este condiționată de regresul democrației beloruse și atacurile verbale ale lui Lukașenko contra liderilor europeni, inclusiv împotriva Germaniei, acuzată că ar fi unul dintre finanțatorii așa numitei tentative de lovitură de stat, cu scopul eliminării lui Lukașenko. De fapt, Lukașenko are parțial dreptate, dar cauza principală a “eliminării” intepretei beloruse este nu publicul european anti-belorus, ci imaginea oribilă pe care i-a creat-o chiar el țării sale la scară europeană. El nu trebuie să uite că chiar dacă Anastasiya Vinnikova ajungea prin minune în finală, ar fi trăit momente penibile, pentru că nici publicul și nici juriul din statele europene nu i-ar fi acordat atenție. De aceea, critica “lukașciană” nu poate influența sub nicio formă dispoziția europenilor, aflați în strânsă conexiune cu realitățile beloruse, descrise în detaliu în spațiul mediatic european.

“Eurovision” va fi mereu un concurs geopolitic, atât timp cât regulile lui vor continua să depindă de legăturile dintre țări (voturile de recunoștință între statele balcanice, voturile din cadrul statelor CSI, statele nordice etc.); de numărul și naționalitatea imigranților din unele țări, dar și activismul lor patriotic; de impactul politicilor interne asupra opiniei publice europene sensibile și principiale când vine vorba despre regresul sau progresul cu privire la democrație, drepturile omului și libertatea presei (cazul pozitiv al Ucrainei, Serbiei, și experiența negativă a Belarusului etc.); de interesele anumitor grupuri de state europene în anumite țări participante la concurs (cazul Azerbaijanului).

La Dusseldorf, învingătoare a ieșit perechea din Azerbaijan. Pe contul Eurovision în youtube, voturile pentru Ell/Nikki sunt împărțite, lăsând impresia că piesa lor a avut prea multe imperfecțiuni pentru a lua trofeul concursului, inclusiv la capitolul interpretare live. Cu toate acestea, cântăreții azeri au fost cei mai buni, potrivit publicului și juriului european, adunând punctele necesare pentru o victorie convingătoare.

Dar pe lângă calitățile vocale ale băieților, Azerbaijanul a reușit să fure inimile europenilor și pe alte căi, inclusiv politice și de PR. Această țară își face publicitate permanentă în Europa, folosind cel mai important post TV din Europa (EuroNEWS.) De asemenea, la nivel politic, Azerbaijanul înțelege importanța sa energetică tot mai crescândă. NABUCCO și alte proiecte energetice în care este implicată această țară, o scoate tot mai mult în evidență anume acum. În perioada 2011-2012, de bunăvoința Baku-ului va depinde evoluția proiectului energetic pan-european (NABUCCO), fără de care statele europene nu își vor putea căpăta independența energetică față de Rusia. Din această perspectivă, facilitarea victoriei Azerbaijanului la Eurovision va crea o sinergie pozitivă pentru realizarea unor inițiative pro-europene. Din perspectiva liderilor europeni, care ca și în cazul Ucrainei în 2004 sau al Serbiei în 2007, Azerbaijanul a fost aleasă țara care necesită o atenție și o încurajare, dar nu pentru a menține niște procese de reforme pro-europene, ci mai degrabă pentru a flata autoritățile azere.

Mai mult decât atât, europenii au vrut să transmită un semnal către vecinii estici, după ce au fost acuzați că ar prefera o apropiere de țările din proximitatea sudică. Votând pentru Azerbaijan, statele europene și cei care gestionează în realitate voturile fanilor EUROVISION, au dar prioritate unei țări din Parteneriatul Estic, dar nicidecum nu Moldovei înfumurate. Prin urmare, eticheta de “poveste de succes” a R.Moldova nu a avut puterea de a atrage simpatiile melomanilor din Europa. Nici piesa prezentată de Zdob și Zdub, precum și prestația lor în afara scenii (bădărănismul post-sovietic), nu au trezit simpatiile de adineaori. Chișinăul a mizat pe un loc mai bun, dar s-a îndepărtat cu 6 poziții față de reușita de la Kiev din 2005. În realitate, insuccesul artiștilor moldoveni este un pas în urmă pentru popagarea maniacală a ideii că Moldova este o țară eminentă din formatul Parteneriatului Estic. Respectiv, în afară de Moldova și Azerbaijanul devine un competitor activ în relația cu Uniunea Europeană.

Însă ca și în situația Ucrainei sau a Rusiei, care au primit simpatiile europenilor creduli, Azerbaijanul poate genera dezamăgiri la nivel de percepții. Îngrădirea libertății de exprimare, limitarea libertății presei, nerespectarea drepturilor omului și lipsa unei democrații autentice, sunt doar câteva defecțiuni existente pe care europenii au evitat să le observe, atunci când au optat pentru cântăreții din statul azer.

Dacă EUROVISIONUL presupune promovarea unei unități europene, atunci Europa Occidentală și cea din ultimul val de extindere al UE trebuie să accepte faptul că susținând țări ca Azerbaijan se solidarizează cu principiile de guvernare al regimurilor semidemocratice sau semiautoritare.  Cât de buni nu ar fi Ell și Nikki, dar cei care i-au votat pe ei, au investit în imaginea Azerbaijanului lui Eidar Aliev, unde bloggeri, jurnaliști, reprezentanți ai partidelor de opoziție sau cetățenii cu viziuni anti-guvernamentale sunt în prezent persecutați, arestați și/sau ținuți în închisori.


Filed under: Uncategorized