Nu ca m-as arata pesimist fata de tot felul deschimbari, dar de regula acestea sunt prea superficiale pentru a fi luate in serios. In a doua jumatate a secolului XIX un boiernas moldovean, devenit “liberal progresist” care profita de noile conjucturi social-politice spunea: “Totul trebuie sa se schimbe pentru a ramane la fel”. Exista in societate o categorie de oameni care pe buna dreptate ar putea fi numiti “sacali”. Ei nu au o apartenenta politica, nu au o ideologie nu au proiecte politice concrete, sunt rupti in totalitate de realitatea sociala. Dar au insa o anumita trasatura caracteristica: au un miros foarte bine dezvoltat, asemenea sobolanilor de pe o corabie naufragiata ei simt destul de bine valurile schimbarilor, presimtind ceea ce se va intampla peste 2-3 ani, si se acomodeaza destul de rapid, fara ca societatea sa reuseasca sa realizeze adevarata lor fata. Iata de ce “societatea civila” care sustine cu entuziasm “schimbarea” se pomeneste in permanenta servitudine politica despre care fie intuiesc, fie nu. Cu atat mai rau pentru dansii. Sacalul devine cu acelasi succes comunist cand stie ca peste 2-3 ani societatea o sa aleaga anume aceasta directie, asa cum devine si anticomunist, ceva mai devreme de “trezirea” societatii, fiind mereu, in orice conditii “pe creasta valurilor”. Desigur, ei nu apar la televizor, nu candideaza pe liste, nu exprima atitudini politice din motive destul de simple: a participa la viata politica inseamna a avea victorii si esecuri, sau mai simplu vorbind: viata politica este asociata cu un risc permanent or, “sacalii” nu iubesc infrangeri. Ei prefera sa impinga in fata “noi si noi politicieni” de pe urma carora sa traga foloase. Desigur pentru un om simplu, se creaza senzatia ca un politican lupta pentru anumite functii, iar functiile politice (primar, deputat, ministru, presedinte) ar aduce niste foloase, ceea ce este cu totul fals. Cercurile elitare de fapt lupta pentru influenta asupra structurilor de stat, indiferent cine o sa fie in fololiu un comunist batran sau un liberal tanar, in ambele cazuri el este adevaratul stapan. Nu stiu daca lumea a observat, dar practic fiecare 2-3 ani ni se aduce pe tava “staruri supernoi”, vedete pudrate, “papuse gomoflabile” cu zambetul pana la buze, “intelegenti” si cu accent regatean, care dispar in modul cel mai miraculos, tot asa cum au si aparut. “Noua generatie de politicieni” a devenit deja un kitsch politic pe placul publicului larg. Un fel de “dan-balani” ai scenei politice moldovenesti care in afara de culegere de ovatii nu sunt capabili, schimbandu-si “image-ul” in conformitate cu “cerintele pietii”. Nu am nimic impotriva “dan balanilor”, fiecare are dreptul sa se manifeste in viata publica in masura capacitatilor sale. Ma curand imi displace prostia si incultura publicului bastinas, pentru care “Crazy Loop” este “unica sursa de culturalizare”.