
Moscova. 09 mai. INTERFAX – Ajutorul lui Dumnezeu a contribuit la faptul că poporul sovietic a învins inamicul în al doilea război mondial, a declarat Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, Kirill.
“Rugăciunile, durerea nemărginită, suferinţa, dorinţa de a sacrifica, unită cu forţa divină, a învins inamicul” – a spus Patriarhul, participanţilor la parada de vineri, care a avut loc la Moscova.Patriarhul Kiril a amintit că naziştii au atacat Uniunea Sovietică în ziua sărbătorii Tuturor Sfinţilor, proslăviţi în pământurile Rusiei.“Poporul nostru s-a ridicat pentru a apăra patria. Sfinţii noştri, Sf. Gheorghe, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu; Domnul privind la nebuniile celor care au atentat la Sf. Rusie – toţi au fost de partea noastră” – a spus Patriarhul.Dar, Dumnezeu, întru Cuvintele Sale, “nu face trucuri,” El aplică Voia Sa cu acţiunile concrete ale oamenilor.În dimineaţa zilei de 9 mai, Patriarhul a oficiat Sfânta Liturghie în biserica Sf. Gheorge din Moscova. În predica sa, Patriarhul a reamintit că anume de sărbătoarea Sf. Gheorghe, în ziua de 6 mai, a luat sfârşit Al Doilea Război Mondial, “şi aceasta nu a fost o simplă coincidenţă.Patriarhul Kiril a subliniat că armata sovietică a fost mult mai slabă şi nepregătită decât armata nazistă, dar Victoria, dacă Dumnezeu revarsă Mila, nu este de partea celor care se bizuie pe forţă, dar este de partea celor care se sprijină pe dreptate şi adevăr. “Patriarhul consideră că Ziua Victoriei, ar trebui să fie întotdeauna însoţită de rugăciune în amintirea celor care şi-au jertfit viaţa pentru neam şi ţară.Sursa: http://www.interfax-religion.ru/
A tradus din limba rusă pentru www.moldovacrestina.info, Magdalena Munteanu.