M-a făcut curios Adrian G. Romila, în nr. 12 (39)/decembrie 2007 al Ideilor în Dialog, cu recenzia lui convingătoare la cartea Drama umanismului ateu de Henri de Lubac. Subiectul interesându-mă în mod deosebit.Iată ce scrie dl. Romila, italicele îmi aparţin:"El (de Lubac) crede că un romancier trece în opera sa mai mult decât o face un autor într-un tratat doctrinal, pentru că viaţa e refractară la formule şi se lasă mai bine suprinsă de acţiunile dintr-o naraţiune, de fiinţele "create" literar. Tocmai pentru că o bună parte a eului e refractar autoanalizei raţionale, "adevărul fiinţei" se desenează acolo unde nu e luat în serios, unde apare o mască, ca erou de poveste."Ce mai subliniam eu, aici şi în varii discuţii, despre roadele excesului de "luare în serios" a propriului scris şi rătăcirii în formulistică şi-n stilistică. De asemenea, despre măsura în care căutarea Adevărului după formule, "cu liste şi notiţe", te îndepărtează radical de revelaţia autentică. Mda, nu cu aceeaşi pricepere răsuceam vorbele ca monseniorul de Lubac.