Conform inițiativei Protopopului de Chișinău, Prot. Mitr. Zosima Toia, produsele alimentare și alte bunuri acumulate de slujitori de Paștele Blajinilor în urma oficierii pomenirii morților în cimitirele din Chișinău și cel din Durlești, au fost împărțite bătrânilor de la azilele din capitală și câtorva familii socialmente vulnerabile din Chișinău și suburbii.

După cum a menționat Părintele Protopop, prin această acțiune, preoții din jurisdicția de Chișinău devin într-un fel intermediari între oamenii de bună credință și cei singuri și triști, care anume de sărbători au nevoie mai mult ca niciodată de susținerea și încurajarea noastră cu o milostenie și cu o vorbă de duh.Părintele Zosima a declarat că s-a reușit acumularea unei cantități impresionante de bunuri care fără întârziere a și ajuns la cei care au nevoie de ele. Reușita acestei acțiuni a determinat Protopopiatul de Chișinău să organizeze asemenea acțiuni și în viitor întru ajutorarea aproapelui și spre slava lui Dumnezeu.
sursa: mitropolia.md