Nu ma mai preocupa demult ganduri “Da’daca” legate de personaje din trecutul meu. De-abia astept celelalte personaje care urmeaza sa-mi ofere lucruri frumoase si potrivite numai si numai mie. Sunt foarte calma in privinta asta. Am dat, intamplator, pe faimosul site cu colegi de scoala, de prietena mea din copilarie. Cea cu care m-am jucat in nisip si am mers la furat cirese. Cea cu care mergeam cu bicicletele pana la casa lui Hariton si inapoi. Cea cu care ne inroseam si fugeam in curte cand treceau baietii mai mari cu bicicleta. Cea cu care stateam la poarta, si oftam, uitandu-ne cum trec spre club fetele mai mari. In rochii frumoase, cu parul despletit, in sandalute cu toc.
De pe la 13 ani, nu stiu nimic de ea. Am auzit doar ca a murit fratele ei. Si zilele trecute o gasesc. Nu. Pe ea nu am recunoscut-o. Cautam zambetul siret, ochii curiosi si visatori ai unei fetite cu care-mi petreceam verile, dar nu. In poze aveam o femeie intristata, imbatranita, ramasa tot acolo, intr-un sat din Moldova.
Eu am o problema – subestimez locurile din care plec. La 3 ani am plecat din sat – gata. Il consider oprit in evolutie. La 17 ani am plecat de’acasa. Stop dezvoltare si in Moldova. Daca cineva nu mai e langa mine – e clar si cu el, ramane “repetent” pana … il uit :) . Nu stiu cum se cheama asta, in termeni “medicali”, dar am inceput sa invat sa accept ca “exista viata” si dupa plecarea mea dintr-un loc. (cred ca e snobism cu egoism si inca ceva psycho … )
Eu tot timpul am zis ca sunt extrem de norocoasa ca parintii mei au plecat in Chisinau, ca eu am plecat la Bucuresti …
Ce mi-a sarit in ochi in poze – serbarea de la gradinita a fetitei prietenei mele. Copii frumosi, dulci, in costume colorate. Ma asteptam sa-i vad putini, mucosi, intr-o sala saracacioasa, in frig si semiintuneric. Si am dat un “search” sa vad liceul din sat. Si aici, a trebuit sa zic: Da! Nu murea nimeni daca ramaneam in sat. Sunt oameni impinsi de progresul tehnologic si acolo. Un clip cu elevii din clasa a XII-a. Se pregateau de nu stiu ce Bal ;) si au filmat, au montat, au pus o melodie potrivita pe fundal si Voila: tinerele talente ale satului de unde (Slava Domnului, ziceam) am plecat la varsta de 3 ani. Tineri frumosi, talentati, cu imaginatie, cu sete de cunoastere, ingeniosi, fara inhibitii. Cu telefoane mobile de ultima generatie, cu laptopuri, cu camere video sofisticate. Da, da: in satul de unde sunt eu, se poate ;) .
Oricum, nu judec oamenii “dupa vorba, dupa port”. Oricum, ma mandresc cu originile mele, toate :) . Asta e, balada noastra nationala e Miorita. Nu avem cum s-o schimbam.
Acum, m-am bucurat pentru cei ramasi in sat. Nu sunt foarte multi, ca pe vremuri, dar suficienti cat sa umple cu copii o gradinita :) . Erau mai multi, dar s-au mutat, temporar, in Padova, Milano, Torino …
Nu mi-e mila de cei ramasi in sat, undeva chiar ii invidiez (am eu motivele mele) si ma bucur pentru ei. Sunt la ei acasa. Nu trebuie sa plece nicaieri, cel putin acum, iar asta e un mare lucru ;) .