Pe toate blogurile feminine şi feministe există un laitmotiv învârtit pe toate părţile: cât de porci sunt bărbaţii moldoveni şi cât de sfinte, bune, fine, gospodine, frumoase, cuminţi, deştepte, corecte, civilizate, sexy sunt femeile lor! Ei bine, ştirea care a apărut pe PRO TV, inflamând internetul, demonstrează un lucru pe care îl intuiam cu toţii, dar parcă nu aveam gură să-l spunem: femeile din Moldova îşi merită cu prisosinţă soţii.

 

Deh, soţi e mult spus. Vroiam să zic, moldovencele sunt demne de acei bărbaţi curvari, beţivi, neciopliţi, proşti… la pat şi proşti la modul general. Altfel nu pot să-mi explic demonstraţia de primitivism barbar a cumetrelor din Drochia. Dar mai întâi să stabilim exact ce s-a întâmplat acolo. Este foarte important pentru înţelegerea mentalităţii “muierii de la Moldova”, pardon pentru misoginism. Aşadar, cumetra X o suspectează pe cumetra Y că şi-a ridicat coada pentru soţul dânsei. Iar el, de, bărbat bine, n-ar fi ratat nici mort o astfel de invitaţie. Că doar nu o fi fost viol? Adică, adulter în toată legea. Asumat şi cu acordul ambelor părţi, al soţului infidel şi al cumetrei şirete. Dacă vă întrebaţi de unde avea X suspiciunile? Se vede că nu aţi locuit niciodată la sat. În comunităţile rurale din Moldova abia reuşeşti să tragi un pârţ într-un capăt al satului, că pute în celălalt. Şi apoi viaţa fără bârfă este precum carnea fără sare şi piper. Deci, cu siguranţă vreo binevoitoare o fi venit cu informaţia preţioasă:

“- Cumetră, nu vreau să-ţi stric zîua… Tu ştii, jă, că eu nu umblu cu zvonuri, dar pi asta trebuie să ţ-o zîc. Di şi să nu ştii? Tot satul vuieşti. Nu-i corect ca tucma tu sî nu ştii…

- Da spuni, cumetră, spuni odatî. Mă termini cu zâli şi tu ştii câ am nervii slaghi.

- Fa, uiti, stai jios. Eu cred câ, dar di şi cred, sunt sigură câ al tău sî culcâ cu vecina ta, cu cumetra Y. L-am văzut ieşind di la dânsa.

- Oooof, aracan di mini. Ni-o stricat casa! Ooooof…”

 

Tragem cortina primei părţi. Nu ne interesează bocetele şi ţipetele isterice ale unei femei înşelate. Săraca. În acest moment ar trebui s-o compătimim. Nu-i aşa? Dar ştiind bine ce urmează nici urmă de milă. Cu siguranţă a urmat o discuţie aprinsă cu soţul. Cu siguranţă aceasta s-a terminat cu un dos de palmă bine ţintit. Iar aici se încheie şi actul doi al dramei: “un adulter la Moldova”. Actul trei este cel la care au asistat toţi moldovenii cu conexiune la internet şi televizor ce prinde proteveul. Un fel de sat la nivel naţional. Pe ideea, “curva dracului îni stricâ familia”, femeia încornorată a decis să rezolve problema aşa cum se face în Moldovioara de milenii. Vorbim aici de o tradiţie rămasă încă de pe vremurile când dacii veneau de la războaie, iar la întoarcere treceau pe la cumetra vecină. Ce mi se pare cu adevărat simbolic în actul trei? Bucătăria, locul în care drama sau tragedia “adulterului di la Moldova” atinge punctul culminant. Nu în drum, nu în beci, nu în casa cea mare. În bucătărie, fraţilor. Cum, nu ştiţi de ce? Acolo este locul “muierii”. La cratiţe. De secole a zăcut în faţa aburilor şi a mămăligii care nu explodează. Deci, acolo se simte în largul ei şi acolo este regină, asta ca să fim în ton cu evenimentele din aceste zile.

 

La fel de simbolică este şi prezenţa copchiilor. Adică, tradiţia se transmite din generaţie în generaţie. Nu moare, nu dispare. Fata cumetrei X va trebui să ştie cum să-şi apere familia. Căci este puţin probabil ca soţul ei să nu calce strâmb. Apoi, puradelul cumetrei Y trebuie să ştie ce ”curvă-i măsa”. Să se obişnuiască cu ideea. Pe facebook, pe forumuri multă lume şocată: “vai, i-a tăiat părul; vai, i-a taiat hainele şi lăsat-o în ţâţele goale”. Aşa şi? Fie că o păruia, fie că o murdărea cu funingine, fie că o dădea cu capul de pereţi, tot un drac. Scopul scuză mijloacele: “familia trebuie păstrată, iar curva trebuie pedepsită. Să ştie şi altele.” Îmi spuneau nişte prieteni: “dom’le, poliţia de ce nu face nimic? Să le aresteze pe mamă şi fiica barbară.” Aşa şi? Să zicem că le reţin. Ce se întâmplă? Sunt băgate la răcorică pentru câteva zile, iar mai apoi eliberate… Nu li se va întâmpla absolut nimicuţa. În schimb, fenomenul va persista. Barbaria va continua şi în familia lu’ Z, şi familia lu’ Q… La ce să te aştepţi de la un popor în care femeile, desigur mame, se opun ridicării centrelor pentru copiii cu handicap? Este cineva naiv şi crede că “muierile di la Moldova” sunt mai avansate decât “mujâşii di la Moldova”? Niciun milimetru. Cum îi tanda, aşa-i şi manda. Bun proverb. Femeile “di la Moldova” sunt tratate cum merită să fie tratate, “bărbaţii di la Moldova” sunt pitecantropi pentru că sunt aleşi ca soţi anume după acest criteriu. Un cerc vicios ce nu poate fi rupt decât prin educaţie, cultură, şcoală multă. Satele moldoveneşti sunt o mocirlă pentru sufletele needucate. Civilizaţia le-a atins doar tehnologic, a adus acolo antene parabolice, telefon mobil, internet, dar nu şi o educaţie socială sănătoasă.

 

Moldovencele sunt obişnuite şi îşi doresc bărbaţi care să bea, să le bocănească. “Mă bate, înseamnă că mă iubeşte”, este un proverb rusesc ce s-a adaptat de minune pe acele meleaguri. În sensul că femeile îşi aleg bărbaţii după cum le este sufletul şi nivelul. Există moldovence care gândesc diferit, dar sunt atât de puţine, încât procentul poate fi neglijat. Aşa că, să nu ne mirăm de cazul de la Drochia. Realitatea este cea pe care o ştim cu toţii: femeile îşi merită bărbaţii, cum bărbaţii îşi merită femeile, iar împreună sunt demni de Filaţii, Ghimpii, Voroninii şi Lupii care îi conduc. Asta este Modovioara, fraţilor. Moldovioara adevărată, filmată cu telefonul mobil!