Seara zilei în care Hans Castorp se decide în sfârșit să i se adreseze Claudiei este seara unei zile care uneori nu e de găsit în calendar - 29 februarie. De altfel, întreg episodul dintre cei doi e înfățișat sub aparența unui delir. Îndrăgostiții sunt febrili, amețiți de băutură și vorbesc o păsărească franco-germană. Autorul însuși lasă cu tot dinadinsul să cadă asupra lor perdeaua ambiguității, a echivocului. Schimbul pasional de replici pare (este ca) rupt dintr-un vis (cu ochii deschiși).
Aerul munților elvețieni era faimos pentru a fi jucat un rol revelator pentru varii boli latente, accelerându-le evoluția, „determinând printr-un proces organic general o irumpere oarecum festivă a bolii”.
Pudoare, putoare. Mers pe tălpi de picioare, ce-mi calcă pieptul, arcuindu-se din genunchi. Rafturi și burți, expuse prin curți. Haine curate, de nimeni purtate. Zăpada mieilor, ce se topește la lumină. Și țurțurii tot mai prelungi, nimeni nu-i măsoară. Am zvântat telefonul de cât l-am purtat prin fața magazinelor. Caldarâmul bituminos, umed și negru, îl purtăm pe tălpi în birouri și-apoi ne fălim că locuim la oraș. Cât plătim „întreținerea”, când avem restanțe, când mergem la reexaminări. Încerc măcar să vorbesc românește. Mi-am strivit azi plămânii de pat, traducând în minte, din franceză, traumatismul nașterii d-lui Cioran.
Nu cunosc cât e ceasul, nici nu vreau să aflu. Mă voi lăsa îndată neliniștit de alungirea umbrelor după-amiezii.
Nici n-am văzut drumul până acasă. De supărare. Un strop de rătăcire.
Aseară, tremurând (frig?, emoție?), la o fugă prin oraș. Aceeași nepricepere a mea de a fi în lume. Ginul, muzica și discuțiile cu ton ridicat (zgomot) m-au mai îmblânzit. Belesc ochii ca o vită smulsă din ambientul ei obișnuit. Teniși, ciorapi întinși ca nebunii pe pulpe, cocuri și alte sofisticate frizuri franjurate. Tinerimea superficială, dar tonică la vedere. Vecinătatea stimulantă a acestor tineri în curs de maturizare, trântiți pe fotoliile clubului, cu picioarele atârnând în locuri și-n posturi nefirești, dar amețitoare pentru asceți ca mine. Și poziția mea corectă, deși sunt îmbrăcat asemeni lor și mă simt ca de vârsta lor. Rigiditatea, stângăcia mea.
De aici, nu văd decât cerul. *
______________*Paul Eluard
