Nu obișnuiesc să privesc altfel de show-uri, dar acesta merită să fie postat pe blog. Prima parte îți aduce zâmbetul pe buze, pentru ca a doua să-ți amintească de cei dragi. De părinți. De buneii, care devin tot mai puțini… Vor înțelege legătura dintre aceste gânduri și înregistrare, doar cei care vor privi până la capăt video-ul. Aș vrea măcar pe câteva zile… să plec acasă…
Filed under: Reflecții personale
