Episoadele în care PLDM apare în calitate de personaj negativ al coaliţiei de guvernare se repetă tot mai frecvent. Se pare că nimic nu poate opri competiţia pentru capitală între PL şi PLDM, nici măcar existenţa unui adversar comun – PCRM-ul.
Capitala este prioritatea priorităţilor în campania electorală pentru locale, iar intenţia liberal-democraţilor este de a-l deposeda pe Chirtoacă de această fortăreaţa. Raţiunea PLDM-ului este cât se poate de simplă şi clară. Or, viitorul primar al capitalei va rămâne chiar şi după expirarea activităţii actualei AIE-2, iar aceasta reprezintă un atu pentru orice partid cu ambiţii politice strategice.
Lupta pentru capitală devine astfel elementul central al campaniei electorale, iar PLDM şi PL principalii protagonişti interesaţi să-şi (re)concentreze influenţa asupra celei mai esenţiale resurse politice şi electorale la nivel naţional, indiferent de vremurile politice. Aflaţi în descreştere, liberalii simt nevoia să se mobilizeze pentru a nu pierde de sub control acest obiectiv politic semnificativ, obţinut fără complicaţii în 2007. Atunci, datorită votului de protest împotriva comunistului Veceaslav Iordan, accesul la primăria Chişinăului a fost destul de facil pentru tânărul Chirtoacă. Tot cu ascensiunea nepotului lui Ghimpu se leagă şi emergenţa liberalilor pe scena politică, iar ulterior şi participarea lor activă la actul guvernării.
Pentru PLDM, preluarea politică a capitalei are o semnificaţie dublă – înfrângerea şi marginalizarea liberalilor, precum şi realizarea unei “verticale a puterii” în continuare. Anume din aceste considerente, Filat a decis să-l încerce pe Bodiu în această competiţie, unul dintre cei mai loiali oameni ai săi. Prin intermediul lui Bodiu, premierul va încerca să se asigure că Primăria şi resursele sale administrative vor deveni “un suport politic” pentru menţinerea PLDM-ului, în cazul demolării Alianţei pentru Integrare Europeană, sub presiunea rivalităţilor interne între cele trei componente sau din cauza unor alegeri anticipate.
Până atunci, acţiunile liberal-democraţilor creează noi zone nevralgice în organismul obosit şi controversat al coaliţiei liberal-democrate. Mai mult decât atât, PLDM încalcă “pactul” de a nu se ataca în timpul campaniei, convenit foarte formal de partidele din cadrul Alianţei.
Totuşi, în afară de antipatiile personale din interiorul AIE-2 se mai observă implicaţia unei forţe terţe ((ne)comuniste), care dinadins vrea să ciocnească cât mai puternic cele trei partide, fapt ce avantajează PCRM-ul.
În condiţiile ameninţărilor pe care le comportă “incidentele electorale” pentru stabilitatea actualei coaliţii nu este clară lipsa de atitudine din partea stucturilor AIE-2, anesteziate de scrutin şi de numeroasele rivalităţi dintre PDM/PL şi PLDM. O asemenea pasivitatea din partea actorilor centrali ai Alianţei subliniază adevărata atitudine a “coaliţiei” faţă de partenerii săi externi, dar în primul rând faţă de electorat care un an în urmă le-a oferit “a doua şansă”.
Filed under: Uncategorized
